« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »

S-a mai hotărât ca să scrie preasfinţitului Papă Inocenţiu în privinţa neînţelegerii dintre Biserica Romei şi cea a Alexandriei, ca ambele biserici să păstreze întreolaltă pacea pe care o propovăduieşte Domnul

S-a hotărât ca, potrivit învăţăturii evanghelice şi apostolice, nici cel lăsat de soţie, nici cea părăsită de bărbat să nu se împreune cu altcineva, ci ori să rămână aşa, ori să se împace; ceea ce dacă vor dispreţui, să fie supuşi la penitenţă; în privinţa acestei chestiuni trebuie să se ceară emiterea unei legi împărăteşti

S-a mai hotărât ca rugăciunile întărite la sinod, ori cele de introducere la liturghie, ori cele ce se rostesc la aducerea Jertfei, ori la punerea mâinii, de toţi să se săvârşească şi niciodată nicidecum să nu se rostească altele împotriva credinţei, ci să se citească cele ce s-au adunat odinioară de cei preaînţelepţi

S-a hotărât ca oricine ar cere vreodată de la împărat ca afacerile sale să se judece la judecătoriile lumeşti să se lipsească de demnitatea sa; iar de ar cere de la împărat judecata episcopească, întru nimic să nu i se pună piedică

Oricine, nefiind în comuniune în Africa, ar trece pe ascuns spre a intra în comuniune în părţile de peste mare se va păgubi de clericatul său

S-a hotărât ca oricine va vrea vreodată să meargă la curtea împărătească, în scrisoarea de recomandare, care se trimite către Biserica Romei, să se arate în chipul cel mai clar scopul pentru care merge la curte, şi de acolo să primească apoi altă scrisoare către curte. Din cauza aceasta, dacă cel ce a luat scrisoare de trimitere (recomandare) numai către Roma, trecând sub tăcere nevoia pentru care trebuie să meargă la curte, ar vrea de-a dreptul să meargă la curte, acela se va scoate din comuniune. Iar dacă acolo în Roma i s-ar ivi vreo nevoie neaşteptată de a merge la curte, va arăta nevoia aceasta episcopului Romei şi va lua altă scrisoare de la însuşi episcopul Romei. Apoi scrisorile de trimitere date clericilor lor de către primaţi sau de către oricare dintre episcopi să aibă indicată ziua Paştilor; iar dacă ziua Paştilor din acel an nu este încă cunoscută, atunci să se pună data Paştilor trecute, în felul cum s-a obişnuit a se scrie de Consulat în actele publice.
S-a hotărât apoi şi aceea ca delegaţii acestui cinstit sinod trimişi la curte să ceară de la preaslăviţii împăraţi tot ceea ce vor crede folositor împotriva donatiştilor, a păgânilor şi a cultului lor. S-a mai hotărât apoi, la cererea tuturor episcopilor, ca toate scrisorile care trebuie să se dea din sinodul acesta să le iscălească numai sfinţia ta. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimţind cu hotărârea prezentă şi citind-o, am iscălit-o. Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi

Pe vremea preaslăviţilor împăraţi, în anul al şaptelea al lui Onoriu şi în al treilea al lui Teodosiu, al auguştilor consuli, în a şaptesprezecea zi a calendelor lunii iulie, în Cartagina, în al doilea despărţământ al Bisericii. S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii

După consulatul preaslăviţilor auguştilor împăraţi, în anul al optulea al lui Onoriu şi în al patrulea al lui Teodosiu, în ziua a optsprezecea a calendelor lunii iulie, în Cartagina, în al doilea despărţământ al Bisericii, Episcopii Florentin, Posidiu, Presidiu şi Venanţiu au primit în sinodul acesta delegaţia împotriva donatiştilor. În vremea aceasta s-a dat lege ca oricine, potrivit alegerii sale libere, să primească nevoinţa creştinismului

Pe vremea preaslăviţilor împăraţi, în anul al 12-lea al lui Onoriu şi în al optulea al lui Teodosiu, al consulilor în calendele lunii mai, în Cartagina, în cancelaria bisericii lui Faust, fiind episcopul Aureliu preşedintele sinodului general, asistat de diaconi, s-a hotărât de către toţi episcopii bisericii din Cartagina, întruniţi în Sfântul Sinod, ale căror nume şi iscălituri sunt puse la acte.
De va zice cineva că protopărintele Adam s-a făcut (de Dumnezeu) om muritor, aşa încât ori de ar păcătui, ori de n-ar păcătui, va muri cu trupul, adică va ieşi din trup nu după vina păcatului, ci din nevoia firii, să fie anatema

Aşijderea s-a hotărât ca oricine tăgăduieşte ori zice că pruncii cei mici şi de curând născuţi din pântecele maicilor, botezându-se, nu se botează întru lăsarea păcatelor şi nici nu-şi atrag nimic din păcatul strămoşesc al lui Adam, care trebuie să se capete prin baia renaşterii (de unde urmează că la aceştia nu se înţelege forma botezului cea întru lăsarea păcatelor cea adevărată, ci cea mincinoasă), să fie anatema; fiindcă nu altfel trebuie să se înţeleagă cele spuse de apostolul:„Precum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea; şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, întru acela prin care toţi au păcătuit” (Rom. 5, 12), fără numai în felul în care pururea le-a înţeles catoliceasca Biserică, cea răspândită şi întinsă pretutindenea. Deci pentru canonul acesta al credinţei, şi pruncii, care de sine nici unul din păcate n-au putut săvârşi, cu adevărat întru lăsarea păcatelor se botează, ca să se curaţească întru dânşii prin renaştere ceea ce şi-au atras din naşterea cea veche

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »


->