« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Şi să nu se mai admită la mărturie ca martori cei despre care s-a poruncit să nu se primească nici la acuză sau pe care acuzatorul îi aduce din casa sa; nici să se primească mărturia până la vârsta de 14 ani

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă un episcop ar zice cândva că cineva lui singur i-a mărturisit vinovăţia sa şi acela tăgăduieşte, să nu socotească episcopul că va fi târât în ocara sa, fiindcă lui singur nu i se dă crezământ, chiar dacă zice că din imboldul conştiinţei sale nu poate să fie în comuniune cu cel ce tăgăduieşte fapta sa

Câtă vreme episcopul propriu nu ar comunica cu cel afurisit, cu episcopul acela să nu comunice ceilalţi episcopi; ca episcopul să se ferească mai bine a nu zice împotriva cuiva ceva ceea ce nu poate dovedi cu dovezi de la alţii.
Episcopul Aureliu zise: „După ce s-au adus hotărârile prin voinţa sinodului întreg întrunit şi a smereniei mele, se decide să se facă încheierea tuturor agendelor rezolvate în chip definitiv mai înainte şi împreună dezbaterea celor stabilite cu ziua de azi să se primească la acele bisericeşti; în cele ce încă nu sunt soluţionate le vom comunica în scris în ziua următoare cinstitului nostru frate şi împreună episcop Bonifaciu prin fraţii noştri, episcopul Faustin şi presbiterii Filip şi Asell”. Şi au iscălit

Scrisoarea trimisă de sinodul întreg din Africa către Bonifaciu, episcopul Bisericii Romei, prin episcopul Faustin, presbiterii Filip şi Asell, delegaţii Bisericii Romei.
Aureliu, Valentin al primului scaun din eparhia Numidiei şi ceilalţi, în număr de 217, prezenţi la sinodul întreg al Africii, lui Bonifaciu, preafericitului stăpân şi preacinstitului frate:

Deoarece Domnul a hotărât ca smerenia noastră să răspundă în scris în privinţa celor dezbătute împreună cu noi de preasfinţiţi fraţii noştri, împreună cu episcopul Faustin şi împreună presbiterii Filip şi Asell, datori suntem, nu lui Zosim, episcopul de fericită pomenire, de la care ni s-au adus scrisori şi însărcinări, ci vredniciei voastre, care cu voia lui Dumnezeu a ocupat locul aceluia, a vă face cunoscut pe scurt cele hotărâte prin consensul nostru al ambelor părţi, dar fără insistare asupra dezbaterii amănunţite a celor soluţionate, întru care păstrându-se dragostea, dar pe care le-am scos la capăt nu fără mică osteneală în dispute, având grijă ca în acte să se introducă cele ce se referă la chestiune. Şi acela dacă ar mai fi în acest corp, ar primi, stăpâne frate, cu prea mare bucurie, ceea ce ar fi văzut că în chipul cel mai paşnic s-a hotărât. Presbiterul Apiariu, din cauza căruia, şi a hirotonirii şi afurisirii şi apelului lui, s-a născut mare sminteală nu numai în Biserica din Sicca, ci şi în cea din Africa întreagă, după ce a cerut iertare pentru toate rătăcirile, s-a reintegrat în comuniune. Dar împreună episcopul nostru Urban din Sicca a fost cel dintâi care a îndreptat fără echivoc totul, ceea ce era de îndreptat. Deoarece însă trebuie să se poarte grijă de pacea şi liniştea bisericeacă, nu numai acum, ci şi în viitor, căci multe de acestea s-au întâmplat, în scopul ca pentru viitor să ne ferim de unele similare sau chiar mai grele, hotărâm ca presbiterul Apiariu să fie înlăturat de la Biserica din Sicca, păstrându-şi, fireşte, demnitatea şi treapta sa; şi după ce va primi scrisoarea canonică, să exercite datoriile de presbiter în oricare alt loc, unde va vrea şi va putea; şi acestea i le-am încuviinţat lui Apiariu, la cererea lui prin propriile lui scrisori, fără nici o greutate. Dar mai înainte de a se da acestei chestiuni astfel de soluţii, printre altele, cu care ne-am ocupat prin hotărâri amănunţite, însuşi Apiariu a pretins oral ca în privinţa actelor bisericeşti, noi să cerem de la fraţii noştri, împreună episcopul Faustin, şi de la împreună presbiterii Filip şi Asell ca să expună totul, ce li s-a încredinţat să trateze cu noi, precum şi cele pe care să le execute verbal, nu scripturistic; iar noi, cerând instrucţia adusă cu dânşii în scris, au prezentat-o; pe care am citit-o şi am anexat-o la acte, care vi se şi aduc printr-înşii acum; prin care s-a rânduit ca să trateze cu noi patru chestiuni: întâi, despre apelurile episcopilor către iereul Bisericii din Roma; al doilea, ca episcopii să nu meargă la curte, precum s-a întâmplat până acum; al treilea, ca afacerile presbiterilor şi diaconilor să se cerceteze de episcopii vecini, dacă ei ar fi scoşi de aceştia în chip pripit din comuniune; al patrulea, în privinţa scoaterii din comuniune a episcopului Urban şi a citării lui la Roma, dacă nu ar îndrepta cele ce trebuiesc îndreptate. Dintre acestea, în privinţa chestiunii prime şi a treia, anume ca să se admită episcopilor apelul la Roma şi ca afacerile clericilor să se decidă de episcopii lor eparhiali, încă în anul trecut, prin scrisorile noastre trimise deja aceluiaşi episcop de cinstită pomenire Zosim, ne-am sârguit a arăta că noi pe acestea le vom observa pentru timp scurt fără de vătămarea cuiva, până când se va face cercetarea hotărârilor sinodului de la Niceea. Şi acum cerem şi de la sfinţia ta ca să dispui aşa, ca acelea să se observe de noi în felul cum s-au dezbătut şi hotărât de către Părinţii de la Niceea; şi să dispui ca să se cerceteze cele ce sunt puse în însăşi instrucţia de acolo de la voi, adică: „Dacă un episcop este acuzat, şi episcopii întruniţi din acea eparhie ar judeca şi l-ar scoate din treapta lui, dacă dânsului i s-ar părea să apeleze şi să se refugieze la preafericitul episcop al Bisericii de la Roma, oare episcopul Romei să consimtă a-l asculta şi a dispune ca sentinţa să se înnoiască şi să hotărască a se scrie episcopilor aşezaţi în eparhia limitrofă, ca dânşii toate să le cerceteze din nou cu sârguinţă şi să finalizeze cauza după fidelitatea adevărului? Iar dacă şi cel ce cere să se asculte din nou afacerea lui prin rugămintea lui ar îndupleca pe episcopul Romei ca să trimită un presbiter din jurul său, să fie în puterea acestui episcop de a socoti şi a judeca cum va vrea; va sta în dreptul său de a decide şi dacă va alege pe cei ce trebuie să judece fiind prezenţi împreună cu episcopii, având puterea aceluia care i-a trimis; iar dacă va crede că pentru cercetarea afacerii sunt de ajuns episcopii, să facă ceea ce preaînţeleptului sfat i s-ar părea că este bine”. Asemenea în privinţa presbiterilor şi diaconilor, „dacă vreun episcop pornit spre mânie, ceea ce însă să nu se întâmple, s-ar porni cu grabă şi cu asprime asupra vreunui presbiter sau diacon de-al său, şi ar vrea să-l scoată pe acela din biserica sa să se poarte grijă ca să nu se osândească pe nedrept sau să se despoaie de comuniune. Deci cel scos să aibă dreptul de a merge la episcopii cei din vecinătate şi cauza lui să se asculte şi să se cerceteze mai cu de-amănuntul fiindcă nu se cade ca cei ce se roagă să nu fie ascultaţi; iar episcopul acela, care l-a lepădat pe el pe drept sau pe nedrept, este dator să primească cu răbdare cercetarea pricinei, ca hotărârea lui ori să se confirme, ori să se îndrepte”. Acestea adică s-au anexat la acte până la sosirea exemplarelor originale ale sinodului de la Niceea; care dacă se cuprind acolo în felul cel din acea instrucţie, care ni s-a arătat prin fraţii trimişi de la scaunul apostolic, atunci se vor observa şi la voi în Italia în acelaşi fel şi noi nu vrem să vă mai amintim acestea, nici nu vom fi siliţi a mai cere, ci credem că cu ajutorul milostivirii Domnului Dumnezeului nostru, fiind sfinţia ta proestosul Bisericii din Roma, în viitor nu se va mai supune acea întunecime; şi se vor observa în privinţa noastră cele ce trebuie să se observe cu frăţească dragoste, chiar dacă noi nu grăim, că după înţelepciunea şi dreptatea dăruită ţie de Cel Preaînalt, chiar însuţi înţelegi că acelea trebuie să se păzească, dacă nu cumva nu va fi altul cuprinsul canoanelor sinodului de la Niceea. Căci noi peste foarte multe cărţi am dat, dar niciunde nu am citit acele canoane, în cărţile de la Roma ale sinodului de la Niceea în felul cum ni s-au trimis de acolo în instrucţia menţionată mai înainte; dar, fiindcă aici într-o carte grecească nu am putut să le găsim pe acestea, dorim foarte mult să ni le aducă cele de la bisericile răsăritene, unde se spune că acele hotărâri se pot găsi chiar în original. De aceea şi rugăm pe cucernicia ta să binevoieşti chiar însuţi să scrii iereilor din acele ţinuturi, adică celor din Biserica Antiohiei, şi din cea din Alexandria, şi din cea din Constantinopol, dar şi altora, dacă se învoieste sfinţia ta ca de acolo să ni se trimită canoanele stabilite la Niceea de către Sfinţii Părinţi, prin ceea ce cu ajutorul lui Dumnezeu vei aduce această deosebită binefacere tuturor bisericilor apusene. Căci cine se îndoieşte asupra împrejurării că exemplarele de la greci sunt cele mai autentice ale sinodului întrunit la Niceea? Fiind aduse din atâtea locuri deosebite şi de la celebrele biserici ale grecilor şi că, comparându-le întreolaltă, sunt în concordanţă, şi până când nu se face aceasta, noi mărturisim cele aduse nouă în instrucţia menţionată mai înainte, în privinţa episcopilor, care apelează la iereul bisericii Romei, şi în privinţa cauzelor clericilor care trebuiesc să se soluţioneze de către episcopii eparhiilor lor proprii, şi observându-le până la confirmare, ne încredem că, cu voia lui Dumnezeu, preafericirea voastră încă ne va ajuta în privinţa aceasta. Iar celelalte dezbătute şi întărite la sinodul nostru, deoarece mai înainte menţionaţii fraţi ai noştri, împreună cu episcopul Faustin şi împreună presbiterii Filip şi Asell, le aduc cu sine, de veţi binevoi, ei le vor face cunoscute sfinţiei voastre. Şi au iscălit. Domnul nostru să te păstreze nouă la mulţi ani, preafericite frate.
Aşijderea au iscălit Alipiu, Augustin, Posidiu, Marin şi ceilalţi episcopi

Scrisoarea sinodului din Africa către papa Celestin, episcopul cetăţii Roma
Aureliu, Palatin, Antoniu, Tut, Servusdei, Terentiu, Fortunat, Martin, Ianuariu, Optat, Celt, Donat, Teasiu, Vichentie, Fortunation şi ceilalţi întruniţi în sinodul general al Cartaginei - stăpânului preaiubit şi fratelui preacinstit, Celesin,
Ne rugăm ca precum sfinţia ta ne-ai arătat bucurie pentru înfăţişarea lui Apiariu, trimiţând scrisori prin presbiterul nostru Leon, tot aşa şi noi în acelaşi chip trimitem cu bucurie scrisoarea prezentă în privinţa curăţirii aceluiaşi. Căci, fireşte, era cea mai puternică năzuinţă, şi a noastră şi a voastră, şi nu se părea a fi necesară ascultarea lui grabnică atunci când fusese deja ascultat. Deci venind acum la noi preasfinţitul frate şi împreună episcopul nostru Faustin, am întrunit sinod şi am crezut că este trimis la noi pentru ca, precum Apiariu prin silinţa aceluia s-a făcut presbiter, aşa şi acum prin osteneala lui se va curăţi de atâtea învinovăţiri aruncate asupra lui de cei din Tavrachina; ale cărui delicte fiind atât de multe şi de mari, completul întrunit al sinodului nostru a găsit că protecţia menţionatului Faustin a întrecut judecata şi râvna de apărare a întrecut dreptatea lui de judecător. Căci la început Faustin s-a împotrivit chiar foarte mult întregului sinod, aducând diferite ocări, oarecum apărând privelegiile bisericii din Roma, şi voind ca acela să primească de la noi comuniunea, pe care sfinţia ta, având încredere în apel, ceea ce însă nu a fost în stare să dovedească, l-a repus în comuniune. Totuşi, mai puţin pentru dânsul s-a făcut aceasta, ceea ce mai bine vei cunoaşte din citirea actelor. Dimpotrivă, făcându-se cu osteneală judecată trei zile de-a rândul, în cursul cărora cu mâhnire am cercetat diferitele acuze aduse aceluia, Dumnezeu, dreptul judecător, cel mai puternic şi îndelung răbdător, a tăiat pe scurt atât tărăgănările împreună episcopului nostru Faustin, cât şi subterfugiile acelui Apiariu, cu care se silea să acopere urâciunile lui nelegiuite, răpunând, fireşte, încăpăţânarea urâtă şi prearău mirositoare, precum şi neruşinarea tăgăduirii, prin care voia să înece gunoiul atâtor voluptăţi. Dar când Dumnezeul nostru a strâmtorat conştiinţa lui, şi cele ascunse în inima lui, fiind osândite ca în noroiul vinovăţiilor, le-a dat la iveală chiar în faţa tuturor oamenilor, vicleanul tăgăduitor a început îndată să mărturisească toate învinuirile aduse lui, şi abia cândva s-a vădit pe sine benevol în privinţa tuturor faptelor infame de necrezut; de asemenea, a întors în suspinuri chiar şi speranţa noastră, căreia l-am şi încredinţat şi doream ca să se poată curăţi din întinăciunile ruşinoase, şi, frate stăpâne, prin mărturisirea sa, afară de aceea că a potolit această întristare a noastră prin unica şi singura mângâiere, care şi pe noi ne-a scăpat de osteneala plânsului neîncetat, s-a îngrijit şi pentru ranele sale de vreo doctorie oarecare, deşi fără de voie şi luptându-se cu conştiinţa sa. Şi acum, după ce îndeplinim cuvenitele închinăciuni datorite, noi te rugăm ca în viitor să nu dai uşor crezămănt celor ce vin de aici şi în viitor să nu primeşti în comuniune pe cei ce noi i-am excomunicat, deoarece sfinţia ta uşor poţi afla că aşa s-a hotărât şi la sinodul de la Niceea şi dacă de acolo se vede că lucrul acesta se observă referitor la clericii inferiori şi laici, apoi cu atât mai vârtos trebuie să se observe aceasta cu privire la episcopi. Prin urmare, Sfinţia ta să nu primeşti în comuniune conştient şi cum nu se cuvine pe cei ce au fost excomunicaţi în eparhia lor. De asemenea, să interzici Sfinţia ta refugierea neruşinată a presbiterilor şi clericilor, după cum ţi se cuvine; deoarece aceasta nu s-a normat de Biserica din Africa prin vreo hotărâre a Sfinţilor Părinţi, şi hotărârile sinodului de la Niceea trimit la mitropoliţii lor în chipul cel mai lămurit atât pe clericii de grad inferior, cât şi pe episcopi. Apoi acelaşi sinod de la Niceea a dispus cu înţelepciune şi cu dreptate că orice chestiune, ce poate apărea, trebuie să se soluţioneze definitiv la locurile lor proprii, deoarece Părinţii au recunoscut că nici o provincie nu va fi lipsită de darul Duhului Sfânt, cu ajutorul căruia preoţii lui Hristos observă în mod înţelept dreptatea şi o păzesc ferm, cu atât mai vârtos, deoarece tuturor le este îngăduit ca, în cazul că nu sunt mulţumiţi de sentinţa judecătorilor locali, să apeleze la sinodul eparhial propriu sau chiar şi la sinodul ecumenic; sau oare este cineva care poate să presupună că Dumnezeul nostru inspiră dreptate numai unora dintre forurile judecătoreşti, oricare ar fi acela - şi va lipsi de aceasta mulţimea preoţilor, care se adună la sinod? Şi care poate fi într-adevăr temeinică judecata de peste mare, în faţa căreia persoanele necesare la facerea dispoziţiilor nu se pot prezenta ori din cauza extenuării senile sau în urma altor nenumărate impedimente? Însă despre aceea că tu ai putea să trimiţi pe cineva din partea Sfinţiei tale, nu am găsit nimic stabilit de către vreun sinod al Sfinţilor Părinţi; iar ceea ce ai trimis odinioară prin Faustin, episcopul coleg al nostru, ca şi când aceasta s-ar fi hotărât de către sinodul de la Niceea, noi nu am putut găsi nimic aşa ceva în copiile exacte ale izvoarelor originale ale sinodului de la Niceea, pe care le-am primit de la preasfinţitul Chiril, episcopul nostru coleg al Bisericii din Alexandria, şi de la preacinstitul Atic, episcopul Constantinopolului, şi pe care noi le-am trimis episcopului de piae memoriae Bonifaciu, înaintaşul tău, prin presbiterul Inochentie şi ipodiaconul Marcel, care ni le-au adus nouă. Deci nu mai faceţi ca la cererea oricui să trimiteţi aici pe clericii voştri să trateze în afacerile noastre şi să nu permiteţi aceasta pentru ca să nu ziceţi că noi am introdus mândria lumească deşartă în Biserica lui Hristos, care Biserică aduce lumina simplităţii şi ziua umilinţei pe seama celor ce doresc să vadă pe Dumnezeu. Şi deoarece Apiariu cel vrednic de plâns a fost scos din Biserica lui Hristos, în urma răutăţilor lui nelegiuite, chiar pe fratele nostru Faustin, suntem siguri că în viitor, cu ştirea şi conlucrarea sfinţiei tale, păzindu-se dragostea frăţească, Africa nicidecum nu va mai suferi acest lucru. Iscălitura. - Dumnezeul nostru să păzească pe sfinţia voastră, frate stăpâne, întru mulţi ani, rugându-te pentru noi

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14


->