« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »

Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoane care au ajunat, exceptându-se o singură zi la an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se oarecari spre vreme de seară sau dintre episcopi sau dintre ceilalţi, s-ar face pomenire pentru cei răposaţi, aceasta să se îndeplinească numai cu rugăciuni, dacă cei ce fac aceasta se vor afla prânziţi.

Episcopii sau clericii să nu ospăteze în biserică decât numai dacă din întâmplare, din nevoia străinătăţii, fiind în trecere, ar poposi acolo; încă şi poporul să se oprească pe cât se poate de la astfel de ospeţe.

Celor ce se pocăiesc să li se hotărască timpul de penitenţă cu judecata episcopilor, după deosebirea păcatelor; iar presbiterul să nu dea absoluţie celui ce se pocăieşte fără ştirea episcopului, decât numai în lipsa episcopului, din nevoie constrângătoare; dar dacă vreodată delictul celui ce se pocăieşte este public şi divulgat, zguduind Biserica întreagă, apoi asupra aceluia înaintea tindei să se pună mâna.

Fecioarele afierosite, când se despart de părinţi, de care erau ocrotite, să se încredinţeze femeilor celor mai cinstite, cu îngrijirea episcopului, ori în lipsa acestuia cu cea a presbiterului, sau împreună locuind, unele pe altele să se supravegheze, ca nu cumva, rătăcind în toate părţile, să vatăme renumele Bisericii.

Bolnavii care nu pot răspunde pentru sineşi să se boteze atunci când prin voinţa lor vor exprima mărturie despre dânşii cu pericolul lor însuşi. Harul şi împăcarea cu Biserica să nu se denege actorilor şi mimilor şi celorlalte persoane de acest fel sau apostaţilor care se pocăiesc şi se convertesc la Dumnezeu.

Să fie iertat a se citi încă şi patimile martirilor, când se săvârşesc zilele lor de pomenire de peste an.

S-a hotărât ca să întrebăm pe fraţii şi împreună iereii noştri Siricu şi Simplician numai despre pruncii botezaţi de donatişti, ca nu cumva împrejurarea aceasta, ceea ce ei nu au făcut din voia lor proprie, prin rătăcirea părinţilor, să-i împiedice să nu se poată înainta la slujirea sfântului altar când se vor întoarce la Biserica lui Dumnezeu cu intenţia de a se mântui. Şi începând să rostească acestea, Onomat şi Urban, episcopii provinciei Mauritania Sitifensis, au zis: „Încă demult, când am fost trimişi la sfinţia voastră, noi am venit să arătăm cele scrise în privinţa împrejurării că nu am aşteptat să vină fraţii noştri delegaţi ai Numidiei; dar cum de atunci n-au trecut puţine zile, iar cei ce au fost aşteptaţi n-au sosit încă nicidecum, noi nu putem mai departe trece cu vederea cele cu care am fost însărcinaţi de episcopii noştri colegi şi din cauza aceasta, fraţilor, primiţi cu inimă bună propunerea noastră: despre credinţă am auzit şi din expunerea de la Niceea - în privinţa sfintelor, care se săvârşesc după prânz, corect este să se aducă de cei ce au ajunat, precum este cuviincios, şi atunci s-a întărit.

Referitor la însărcinarea ce ni s-a dat nouă la timpul său, raportăm şi cele ce s-au hotărât la sinodul din Capua, că nu se permite a se face botezări din nou, sau hirotoniri din nou, sau transferări de episcopi. Totuşi, Cresconiu, episcopul ţinutului Recensa, desconsiderând poporul său, a năvălit asupra bisericii din Tubina şi, potrivit hotărârilor, de mai multe ori fiind făcut atent să părăsească acea biserică în care a intrat, totuşi până astăzi n-a vrut să o părăsească. Despre cele ce vi le-am comunicat acum am auzit că sunt adevărate; şi ne rugăm, potrivit celor ce ni s-au încredinţat, să hotărâţi, deoarece nevoia ne sileşte la acest lucru, a ni se da libertatea ca să putem să ne adresăm căpeteniei provinciei împotriva aceluia potrivit dispoziţiilor împăraţilor preaslăviţi, pentru ca cei ce nu au voit a se supune blândei admonestări a sfinţiei voastre şi să îndrepte cele ce nu sunt iertate, îndată să se oprească prin autoritatea stăpânirii lumeşti. Episcopul Aureliu a zis: „După ce s-a observat rânduiala dispoziţiilor (din fiinţă şi) după ce Cresconiu, deşi rugat fiind foarte mult de dragostea noastră să renunţe, dar el totuşi a refuzat, să se considere ca fiind afară de competenţa sinodului, fiindcă în urma dispreţului şi încăpăţânaţii sale a ajuns în puterea stăpânirii lumeşti”. Episcopii Onorat şi Urban ziseră; „De toţi se hotărăşte aceasta?” Toţi episcopii au răspuns: „Cu dreptate este, se aprobă”.

Episcopii Onorat şi Urban au zis: „Încă şi aceea ni s-a încredinţat că, deoarece doi episcopi învecinaţi din Numidia au îndrăznit să hirotonească un iereu, să hotărâţi a nu se mai face hirotonii de episcopi decât numai de către doisprezece”. Episcopul Aureliu a zis: „Să se păstreze rânduiala cea veche ca nu mai puţin decât trei dintre episcopii orânduiţi să fie de ajuns pentru hirotonia episcopilor; căci de pildă în Tripolis sau în Arzua popoarele barbare sunt foarte aproape; apoi, după cum ştiţi, în Tripolis sunt de tot numai cinci episcopi, şi este cu putinţă ca doi din numărul lor să fie adeseori reţinuţi de vreo necesitate. Căci este dificil ca dintr-un număr oricât de mare toţi să poată fi prezenţi; şi aceasta nu trebuie să fie piedică pentru folosul Bisericii; căci şi în această biserică, în care sfinţiile voastre aţi binevoit a vă întruni, adeseori şi aproape în fiecare duminică avem de cei ce se hirotonesc. Deci pot eu oare să convoc deseori doisprezece sau zece sau nu mult mai puţini episcopi? Pe doi însă din cei din apropiere îmi este uşor smereniei mele să-i întrunesc laolaltă. Din cauza aceasta dragostea voastră vede împreună cu mine că acest lucru, că hirotonia să se facă de doisprezece episcopi, nu se poate observa”.

„Dar trebuie să se hotărască şi că atunci când ne întrunim pentru alegerea unui episcop şi s-ar ivi vreo obiecţiune după ce noi am tratat cele de cuviinţă, ar fi lucru prea îndrăzneţ să se găsească numai trei pentru justificarea celui ce este a se hirotoni (episcop), ci numărului arătat mai înainte să se adauge încă unul sau doi, şi din poporul acela, pentru care este a se hirotoni episcop, întâi să se cerceteze acele persoane care ridică obiecţiune; după aceea încă şi cele relevate împotriva candidatului să se conexeze la cercetare şi dacă el se va dovedi curat în faţa poporului, atunci să se hirotonească. Dacă sfinţiile voastre primesc această propunere, să se aprobe prin hotărâre unanimă a vredniciei voastre”. Toţi episcopii au răspuns: „Se aprobă întru toate”.

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »


->