« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »

Episcopul Aureliu zise: „Socotesc că ceea ce s-a supus cumpănirii dragostei voastre trebuie să se întărească prin hotărâri bisericeşti. Noi toţi am făgăduit să ne propunem că fiecare dintre noi trebuie să trateze cu căpeteniile donatiştilor sau să-şi asocieze pe alţi episcopi vecini, ca astfel să trateze cu aceia în fiecare cetate şi localitate, prin dregători sau prin căpeteniile acelor localităţi; şi dacă toţi aprobă această propunere, atunci să se publice”. Toţi episcopii ziseră: „Toţi sunt de acord şi toţi întărim această propunere prin iscălitura noastră. De asemenea, cerem ca scrisorile ce sunt a se trimite din sinod la dregător să le iscălească sfinţia ta pentru toţi”. Episcopul Aureliu zise: „Dacă se pare dragostei voastre, apoi să se citească formularul tratativelor cu dânşii, pentru ca, dacă se aprobă, toţi să întărim acea directivă de procedură”. Răspuns-au toţi episcopii: „Să se citească”. Citit-a notarul Lait

Episcopul Bisericii Ecumenice, Aureliu, zise: „Rugăm pe preavrednicia voastră să se citească ceea ce ni s-a îngăduit prin autoritatea acelui scaun preaînalt şi să poruncească a se duce la îndeplinire”. Şi citindu-se mandatul şi anexându-se actele, episcopul Bisericii Ecumenice zise: „Binevoiţi a asculta mandatul, care trebuie să se trimită de către vrednicia voastră către donatişti şi anexând actele şi trimiţându-le lor, şi apoi răspunsul lor să ni-l faceţi cunoscut prin scrisorile voastre: «Noi, trimişii autorizaţi ai sinodului nostru ortodox, intrăm în tratative cu voi şi dorim să ne bucurăm de îndreptarea voastră; căci cunoaştem dragostea Domnului care zice: ”™Fericiţi sunt făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor numi”™ (Matei 3, 9); Dar şi prin prooroci ne spune ca şi celor ce nu voiesc să se numească fraţi ai noştri noi să le zicem: ”™Voi sunteţi fraţii noştri. Deci nu trebuie să dispreţuiţi această admonestare a noastră, care vine din iubirea păcii, căci dacă voi credeţi că aţi avea dreptate, să nu întrelăsaţi a o spune; anume întrunind sinodul vostru, alegeţi dintre voi pe cei ce-i încredinţaţi cu expunerea apărării acelei dreptăţi a voastre, după cum şi noi vom face aceasta: anume ca cei aleşi din sinodul vostru împreună cu cei aleşi dintre noi să trateze în linişte în locul şi timpul hotărât totul ceea ce este de cercetat, care desparte comuniunea voastră de noi, şi ca cu voia Domnului Dumnezeului nostru să se pună capăt în sfârşit rătăcirii vechi, ca nu cumva sufletele neputincioase şi poporul fără experienţă să se piardă în dezbinarea sacrilegă prin încrederea în oameni. Căci dacă veţi primi frăţeşte aceasta, uşor se va lămuri dreptatea; iar de nu voiţi să faceţi aceasta, reaua voastră credinţă se va cunoaşte îndat㔙»”. Şi citindu-se acest formular, toţi episcopii ziseră: „Se aprobă întru toate; aşa să fie”. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei: „Consimţesc cu hotărârea prezentă, şi citind-o iscălesc.” Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi

Instrucţiile date fraţilor Teasiu şi Evodiu, delegaţii trimişi din sinodul de la Cartagina către preacinstiţii şi preaevlavioşii domnitori: „Când vor sosi ei cu voia Domnului în faţa preacucernicilor împăraţi să le descopere felul în care căpeteniile donatiştiior la sinodul din anul precedent prin intervenţiile dregătorilor au fost invitaţi să se întrunească cu deplină libertate a cuvântului că dacă ar încerca să susţină doctrina lor, să-şi aleagă pe câţiva dintre dânşii în număr suficient, care să trateze în linişte cu noi şi cu smerenie creştinească să arate fără echivoc că ar fi de partea lor oarecare dreptate, pentru ca prin aceasta să se cunoască puritatea ecumenică (ortodoxă) care din timpurile vechi a strălucit la înălţime, şi acum (să se cunoască) de asemenea (această puritate) în urma neştiinţei şi unilateralităţi adversarilor, dar deoarece nu au avut încredere în aceasta, aproape nimic nu au îndrăznit să răspundă. Deci dar, deoarece a fost epuizat faţă de dânşii procedeul episcopesc şi cel paşnic şi dânşii nefiind în stare să răspundă ceva împotriva adevărului, în chip nepermis au recurs la forţă, încât pe mulţi episcopi şi pe mulţi clerici, ca să tăcem despre laici, i-au încătuşat prin viclenie, şi apoi au luat unele biserici şi, de asemenea, au încercat să ia şi altele; prin urmare, a rămas ca bunăvoinţa lor, a împăraţilor, să se îngrijească pentru Biserica catolicească, ceea ce i-a născut în evlaviosul sân matern şi i-a nutrit cu tăria credinţei, să se întărească prin grija lor împărătească; ca nu cumva nişte oameni îndrăzneţi în timpurile lor binecinstitoare de Dumnezeu, prin oarecare teroare, să pună stăpânire asupra popoarelor neputinciose din cauză că nu i-a putut corupe seducându-i. Căci este cunoscut şi de multe ori s-a publicat prin legi marea mulţime de urâciuni ce se comit de cei ce se întrunesc ilegal, ceea ce de multe ori s-a şi osândit prin hotărârile susnumiţilor preaevlavioşi domnitori; deci împotriva nebuniei acelora să putem căpăta ajutor divin, care nu este neobişnuit; nici străin de Sfintele Scripturi, câtă vreme şi Apostolul Pavel, după cum se vede din adevăratele fapte ale Apostolilor, cu ajutor armat a răpus conspiraţia celor neastâmpăraţi (F. Ap. 21, 33, 23, 24, 25). Deci noi acum cerem aceasta ca să se acorde neîntârziat apărare instituţiilor catoliceşti ale Bisericii în fiecare cetate şi în locurile diferite ale fiecărei moşii din vecinătate. Deodată trebuie să se mai ceară şi ca să se păzească legea dată de Teodosiu, cel de binecuvântată pomenire Părinte al lor, în privinţa celor 10 litre de aur asupra ereticilor, care hirotonesc şi care se hirotonesc, precum şi asupra proprietarilor la care se găseşte adunarea acelora; şi să se ordone ca această lege aşa să se întărească, încât să aibă putere asupra lor, ale căror viclenii sprijinitorii Bisericii catolice le-au dovedit prin mărturii, ca astfel măcar de frica să înceteze de la procedura schismelor şi de la răutate eretică cei ce văd pierzarea cea veşnică, şi totuşi întârzie să se curăţească şi să se îndrepte. Mai trebuie apoi să se ceară ca cu bună cinstire a lor să se înnoiască legea cea din fiinţă, care a ridicat putinţa ereticilor de a putea primi ceva, sau prin moşteniri, sau prin testamente, sau de a testa şi, scurt zis, ca celor ce sunt orbiţi de încrederea lor în nebunie şi voiesc să persiste în rătăcirea donatiştilor să li se ia dreptul de a lăsa ca moştenire sau a primi ceva. Iar cei ce prin gândul unirii şi al păcii voiesc să se îndrepte, cu suspendarea acestei legi să poată primi moştenire, chiar dacă le-a revenit lor ceva din dar sau moştenire când se aflau încă în rătăcirea ereticilor, fireşte cu excepţia acelora care au socotit că trebuie să treacă la catolicească Biserică numai după ce au fost chemaţi la judecată; căci despre unii ca aceştia este de crezut că nu de frica judecăţii celei cereşti, ci din nesaţiul către folosul pământesc au dorit unirea catolicească. În privinţa tuturor acestora este necesar ajutorul autorităţilor fiecărei eparhii şi hotărâm ca delegaţia să lucreze şi să ducă la îndeplinire, cu libertate de acţiune, şi altceva ceea ce ar crede ca este favorabil pentru folosul Bisericii”. Dar s-a mai hotărât afară de acestea ca să se trimită scrisori din adunarea noastră către preaslăviţii împăraţi şi autorităţile supreme, prin care să se convingă deplin că delegaţii sunt trimişi de noi la preafericita curte prin consimţământul nostru, al tuturor; şi deoarece este inoportun să iscălim noi toţi aceste scrisori, ca aceste scrisori prin iscăliturile noastre ale tuturor să nu fie supraîncărcate, te rugăm, frate Aureliu, ca dragostea ta să binevoiască a le iscăli în numele nostru, al tuturor. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimt la hotărârea prezentă, şi citind-o am iscălit. Aşijderea au iscălit şi ceilalţi. - Apoi trebuie să se trimită scrisori şi către dregători, ca până ce Domnul va binevoi să întoarcă la noi pe delegaţi să acorde apărare Bisericii ecumenice la autorităţile cetăţilor şi proprietarii moşiilor. Iar în privinţa lui Ecytiu se mai adaugă şi ca să se înlăture neruşinarea lui din provinciile în care el îşi pune în evidenţă drepturile sale ieratice faţă de purtătorii de grijă ai Bisericii din Iponia. Episcopului Bisericii din Roma încă trebuie să i se trimită scrisori, precum şi altora, unde este împăratul, spre a le recomanda pe delegaţi. Şi au iscălit. De asemenea, Aureliu, episcopul Bisericii din Cartagina, consimt la hotărârea prezentă şi, citind-o, iscălesc. Aşijderea şi ceilalţi au iscălit

Din toate eparhiile să se trimită liber delegaţie la sinod. Se dispune a se trimite delegaţi şi scrisori către Mizoniu, deoarece trebuie să trimită liber delegaţia; pentru că numai în Cartagina s-a făcut unirea, să se trimită scrisori către dregători, ca şi dregătorii aceştia să dispună a se pune străduinţă pentru unire şi în celelalte provincii şi cetăţi; iar de la Biserica Cartaginei în numele Africii întregi să se trimită mulţumiri la curte o dată cu scrisorile episcopilor pentru că s-au liberat de donatişti. S-au citit scrisorile papei Inocenţiu, precum că episcopii nu pot trece oricând în părţile de peste mare; ceea ce s-a întărit prin învoirea episcopilor, iar spre a exprima mulţumire pentru urmărirea donatiştilor, să se trimită la curte doi clerici ai Bisericii din Cartagina.

S-a hotărât că de acum înainte nu mai este necesar ca în fiecare an să se întrunească fraţii, ci de câte ori va cere trebuinţa obştească, adică a toata Africa, (atunci) dându-se scrisori din toate părţile către acest scaun, trebuie să se adune sinodul în acea eparhie în care ne-ar îndemna nevoia şi împrejurările; iar pricinile care nu sunt comune, să se judece în (episcopii) eparhiile, parohiile proprii

Iar dacă se face apel şi cel ce a apelat şi-ar alege judecători, şi apoi şi acela pe care l-a pârât şi-ar alege, de atunci înainte nici unul dintre ei să nu mai apeleze.
Delegaţii desemnaţi de diferite eparhii se primesc cu plăcere; şi adică cei din Numidia, din Vizacis, din Mauritania Sitifensis, de asemenea cei din Cezareea, precum şi din Tripolitania.
Pe lângă acestea s-a hotărât a se cere ca pentru toate nevoile Bisericii să se aleagă cinci executori, care se vor împărţi în diferite eparhii

S-a mai hotărât ca delegaţii Vicenţiu şi Fortunatian, cei ce vor merge în numele tuturor eparhiilor să ceară de la preaslăviţii împăraţi ca să dea voie a se institui defensori scolastici, care sa aibă slujba şi grija de a apăra drepturile în afacerile bisericii; şi aceştia, ca iereii eparhiei, care au primit misiune pentru apărarea afacerilor celor bisericeşti, să poată lucra cu înlesnire pentru afacerile Bisericii cele de trebuinţă, cât şi a intra în cancelariile judecătoriilor de câte ori cere nevoinţa spre a se opune faţă de cel potrivnici.
S-a hotărât ca delegaţii cei aleşi, trimişi la curtea împărătească, să aibă libertate de acţiune.
Este cunoscut că mauritanii din Cezareea au mărturisit prin scrisorile lor că Primos a fost somat prin autorităţile cetăţii Tigaveniei să se prezinte la sinod, căci după ordinele împărăteşti are să se prezinte neapărat; şi s-a întâmplat că, deşi s-a căutat acest Primos, nu s-a găsit, precum au anunţat diaconii; iar acum deoarece aceiaşi mauritani au cerut că trebuie să se trimită scrisori de la întreg sinodul la preacinstitul frate, primatele Inocenţiu, s-a hotărât a se trimite (scrisoare) pentru ca să ştie că sinodul a căutat pe Primos şi nicidecum nu s-a găsit

S-a hotărât şi aceea că popoarele care niciodată nu au avut episcopii săi proprii nicidecum nu vor primi episcopi nici în viitor, decât numai dacă se hotărăşte de sinodul complet al fiecărei eparhii şi de primatul cu cădere şi cu consimţământul aceluia sub a cărui cârmuire se află acea biserică

Fireşte că şi acele popoare care s-au convertit de la donatişti şi au avut episcopi fără de hotărârea sinodului, acestea se vor învrednici fără îndoială a avea episcopi; iar popoarele care au avut episcopi şi, săvârşindu-se aceştia, n-au voit să aibă episcopul lor propriu, ci au năzuit să fie supuşi ocârmuirii altui episcop oarecare, aceasta nu se cuvine a li se refuza. Totuşi, şi aceea s-a dispus ca episcopii care mai înainte de aducerea legii împărăteşti despre unire au convertit pe popoare la Biserica ecumenică, acei episcopi trebuie să le aibă pe acele popoare pe care le-au avut; iar după legea unirii şi mai departe trebuie ca toate bisericile şi ocârmuirile lor, chiar dacă poate fi oarecare drepturi care se cuvin acelor biserici, să se adjudece episcopilor catoliceşti din acele locuri în care bisericile s-au deţinut de eretici, ori s-au convertit mai apoi la catoliceasca Biserică, ori de nu s-au convertit; şi dacă cineva după emiterea legii împărăteşti şi-a însuşit oarecare biserici, trebuie să le restituie pe acelea

După ce, în urma raportului şi cererii episcopului Maurenţiu, s-a citit scrisoarea adusă de episcopul Placenţiu, suplinitorul delegatului Numidiei, şi care scrisoare, după dorinţa aceluiaşi Placenţiu, s-a citit înaintea episcopilor şi deoarece, căutându-se, nicidecum nu s-au găsit cei care după spusele diaconilor aveau să stea înaintea uşilor, adică bătrâni din Germania cea nouă, chiar şi după ce au fost căutaţi de două şi de trei ori, din care cauză Sfântul Sinod a hotărât să se trimită scrisori primatului Xanctip, ca să ia spre ştire că episcopul nu poate fi expus ocării după voia poporului menţionat. Episcopul Maurenţiu zise: „Deoarece bătrânii din Germania nouă au fost căutaţi de două şi de trei ori şi nu s-au găsit, cu toate că au fost avizaţi de înaintestătătorul episcop să se prezinte la slăvitul sinod, care se ţine pe timpul idusului de acum, totuşi ei s-au hotărât să absenteze cu toţii; deci dar sfinţia voastră să hotărască asupra acestei chestiuni, ca să nu sufăr eu nevinovat de calomnie prin persistenţa lor”. Sfântul Sinod a hotărât să aducă sentinţa sa din acest sinod împotriva îndărătniciilor potrivit judecăţii ieratice; deoarece smerenia bisericească trebuie să se păzească în toate lucrurile, s-au făgăduit scrisori către primatele Xantip, ca să ia la cunoştinţă despre judecătorii aleşi de sinod, care fără întârziere să cerceteze în cetatea Tubursicia şi să aducă hotărârea potrivită asupra chestiunii. Episcopul Maurenţiu zise: „Cer judecător pe Preasfinţitul primat Xantip, pe preasfinţitul Augustin, pe Florentin, pe Teasiu, pe Simipsihiu, pe Secund şi pe Posidiu, porunciţi să se hotărască aceasta pentru mine”. Sfântul Sinod a învoit pe judecătorii ceruţi; iar pe ceilalţi judecători necesari pentru completarea numărului lor, primatul Xantip va hotărî să-i aleagă bătrânii din Germania nouă

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 »


->