« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »

Ceea ce în văduvie este stăpână pe sine (se poate) căsători fără (să fie) învinovăţită, dacă nu este nimeni care să rupă căsătoria, căci Apostolul zice: „Iar de va muri bărbatul, slobodă este să se mărite cu cine voieşte, numai că întru Domnul” (I Cor. 7, 39)

Căsătoriile cele fără de învoire a stăpânilor sunt desfrânări. Deci fiind încă în viaţă tatăl, sau stăpânul, cei ce vieţuiesc laolaltă sunt vinovaţi până când stăpânii lor nu vor aproba căsătoria, căci numai atunci primeşte întărirea cea de nuntă

Cel ce a dat aproapelui lovitură de moarte ucigaş este, ori de a început bătaia, ori de s-a apărat

Diaconiţa care a desfrânat împreună cu păgân nu este primită în comuniune, iar la Sfânta Jertfă se va primi în al şaptelea an, fireşte, de va vieţui în curăţie. Iar păgânul, apropiindu-se iar de sacrilegiu după ce a primit credinţa, este ca unul care se întoarce la vomitătură. Aşadar, noi nu mai lăsăm ca trupul diaconesei, sfinţit fiind, să fie în întrebuinţare trupească

Dacă cineva luând numele de creştin huleşte pe Hristos, nu are nici un folos din numire

Ceea ce s-a măritat din neştiinţă cu cel pe care l-a părăsit soţia pe un timp, apoi l-a lăsat, fiindcă s-a întors la dânsul cea de mai înainte, a desfrânat, dar din neştiinţă. Deci nu se va opri de la nuntă; însă mai bine este dacă rămâne aşa

Encratiţii, şi sacoforii, şi apotactiţii sunt supuşi aceleiaşi norme ca şi novaţienii; căci pentru aceştia s-a emis canon, deşi deosebit, iar în privinţa acestora nu se spune nimic. Noi însă cu un cuvânt îi rebotezăm pe aceştia; iar dacă la voi s-a oprit aceasta rebotezare, precum şi la romani, pentru oarecare pricină, totuşi norma noastră să aibă tărie, fiindcă eresul lor este odrasla a marcioniţilor, celor ce se îngreţoşează de nuntă, şi se feresc de vin, şi despre creatura lui Dumnezeu zic că este spurcată. Nu-i primim pe ei la Biserică, de nu se vor boteza cu botezul nostru. Ca să nu zică ei că „suntem botezaţi în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”, ei, care socotesc pe Dumnezeu a fi făcătorul relelor, întrecându-se cu Marcion şi cu celelalte eresuri. Deci dacă se primeşte părerea aceasta, trebuie să se adune mai mulţi episcopi, şi aşa să se emită canonul, pentru ca atât cel ce procedează astfel să fie fără primejdie, cât şi cel ce răspunde să fie vrednic de crezare în răspunsul său la întrebările despre ereticii aceştia

Iar cea lăsată de bărbatul său, după socotinţa mea, trebuie să rămână aşa. Căci a zis Domnul: „De va lăsa cineva pe femela sa, afară de cuvânt de desfrânare, o face să fie adulteră”. Apoi, prin numirea ei de adulteră a exclus-o pe dânsa de la împreunarea cu altul. Căci cum poate fi bărbatul vinovat, ca pricinuitor de adulter, iar femeia, care s-a numit adulteră de Domnul, să fie nevinovată pentru împreunarea cu alt bărbat

Stricările cele făcute prin deplină silire să fie neînvinovăţite. Deci şi sclava, de se va silui de stăpânul ei, nu se învinovăţeşte

Pentru a treia nuntă nu este lege; drept aceea, nunta a treia nu se aprobă de lege. Deci pe unele ca acestea le privim ca pe nişte întinăciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osândirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decât desfrâul deschis

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »


->