Can. 9 sin. III ec. - Ierarhii nu pot demisiona decât în caz de forţă majoră:

Se cuvine mai ales ca, potrivit Scripturii celei insuflate (inspirate) de Dumnezeu, care zice: „Fă totul cu chibzuinţă” (Proverbe [Pr 4, 26]), cei rânduiţi prin sorţi spre sfânta slujire să chibzuiască cu toată luarea aminte (cumpăratea, acrivia) asupra tuturor celor ce trebuie să le facă. Pentru că se ajunge ca cei care doresc să vieţuiască în acest fel să-şi temeluiască în nădejdea bună cele ale lor şi să fi­e duşi ca purtaţi de vânt în cele după dorinţa lor. Şi mult adevăr cuprinde cuvântul acesta. Dar câteodată se întâmplă că vreo durere sfâşietoare şi de nesuferit, abătută asupra minţii o tulbură grozav şi o întoarce de la căutarea celor trebuitoare şi o împinge să privească ceva (considere) ca fiind dintre cele folositoare, ceea ce din fire este dimpotrivă. Ceva de felul acesta am văzut noi că a pătimit şi preaevlaviosul şi preacinstitorul de Dumnezeu episcop Eustatie. Căci acesta, după ce a fost hirotonit, precum se mărturiseşte, în mod canonic, a fost tulburat, după cum spune el, de către oarecare şi împins în împrejurări neaşteptate; apoi, din prea multă nelucrare ajungând neîndemânatic să facă faţă grijilor care i-au fost impuse, cu toate că putea să respingă defăimările din partea celor ce s-au ridicat asupra lui, totuşi, nu ştim în ce chip a adus (prezentat) scrisoare de abzicere (demisie). Dar trebuia ca o dată ce i s-a încredinţat purtarea de grijă preoţească, să o ţie (poarte) cu tărie sufletească şi astfel să înfrunte ostenelile şi să îndure (suporte) sudorile cele ce vor fi răsplătite. Dar pentru că s-a arătat o dată pe sine nepăsător, pătimind aceasta mai mult din nelucrare decât din delăsare sau lene, cucernicia voastră de nevoie a hirotonit pe preaevlaviosul şi preacininstitorul de Dumnezeu fratele şl împreună episcopul nostru Teodor, ca să poarte grija Bisericii: căci nu era cu cale ca ea să rămână văduvă şi să petreacă fără cârmuitor oile Mântuitorului. Dar fiindcă a venit la noi plângând, nu pentru cetate şi nici pentru Biserica pricindu-se (certându-se) cu amintitul, preacinstitorul de Dumnezeu episcop Teodor, ci doar cerând cinstea şi numele de episcop, cu toţii neam unit cu durerea bătrânului, socotind lacrimile lui ca fiind de obşte (ale noastre comune), ne-am grăbit să aflăm dacă numitul a fost supus caterisirii după lege, sau dacă a fost numai dovedit de oarecare abateri, de către cei ce îi bârfeau renumele său. Şi într-adevăr am aflat că el nu a săvârşit nimic de acest fel, ci că mai curând abzicerea (demisia) i s-a socotit ca vină (în loc de vină).
Drept aceea, noi nu prihănim nici pe cucernicia voastră, pentru că, după trebuinţă, aţi aşezat în locul lui pe amintitul, preaevlaviosul episcop Teodor. De aceea, neurmărind a certa aspru nelucrarea acestui bărbat, se cade ca mai degrabă să-l miluim pe bătrânul care este şi în afara cetăţii care l-a născut (l-a adus) pe el, şi care se află de o vreme atât de îndelungată departe de sălaşurile părinteşti, - am găsit ca este cu dreptate şi am orânduit (hotărât) fără nici o împotrivire (opoziţie) ca el aibă şi numele şi cinstea şi împărtăşirea de episcop; astfel însă, ca el să nu hirotonească, nici ocupând biserica să liturghisească din proprie stăpânire ci, sau împreună poftit, sau îngăduindu-i-se, de s-ar întâmpla (potrivi), de către vreun frate şi împreună episcop, după îndemnul lăuntric şi după dragostea cea întru Hristos. Iar dacă veţi chibzui ceva mai folositor cu privire la el, fie în viitor, fie după aceea, va plăcea şi acestui sfânt sinod.


->