Can. 135 Cartag. - Scrisoarea sinodului din Africa către papa Celestin, episcopul cetăţii Roma:
Scrisoarea sinodului din Africa către papa Celestin, episcopul cetăţii Roma
Aureliu, Palatin, Antoniu, Tut, Servusdei, Terentiu, Fortunat, Martin, Ianuariu, Optat, Celt, Donat, Teasiu, Vichentie, Fortunation şi ceilalţi întruniţi în sinodul general al Cartaginei - stăpânului preaiubit şi fratelui preacinstit, Celesin,
Ne rugăm ca precum sfinţia ta ne-ai arătat bucurie pentru înfăţişarea lui Apiariu, trimiţând scrisori prin presbiterul nostru Leon, tot aşa şi noi în acelaşi chip trimitem cu bucurie scrisoarea prezentă în privinţa curăţirii aceluiaşi. Căci, fireşte, era cea mai puternică năzuinţă, şi a noastră şi a voastră, şi nu se părea a fi necesară ascultarea lui grabnică atunci când fusese deja ascultat. Deci venind acum la noi preasfinţitul frate şi împreună episcopul nostru Faustin, am întrunit sinod şi am crezut că este trimis la noi pentru ca, precum Apiariu prin silinţa aceluia s-a făcut presbiter, aşa şi acum prin osteneala lui se va curăţi de atâtea învinovăţiri aruncate asupra lui de cei din Tavrachina; ale cărui delicte fiind atât de multe şi de mari, completul întrunit al sinodului nostru a găsit că protecţia menţionatului Faustin a întrecut judecata şi râvna de apărare a întrecut dreptatea lui de judecător. Căci la început Faustin s-a împotrivit chiar foarte mult întregului sinod, aducând diferite ocări, oarecum apărând privelegiile bisericii din Roma, şi voind ca acela să primească de la noi comuniunea, pe care sfinţia ta, având încredere în apel, ceea ce însă nu a fost în stare să dovedească, l-a repus în comuniune. Totuşi, mai puţin pentru dânsul s-a făcut aceasta, ceea ce mai bine vei cunoaşte din citirea actelor. Dimpotrivă, făcându-se cu osteneală judecată trei zile de-a rândul, în cursul cărora cu mâhnire am cercetat diferitele acuze aduse aceluia, Dumnezeu, dreptul judecător, cel mai puternic şi îndelung răbdător, a tăiat pe scurt atât tărăgănările împreună episcopului nostru Faustin, cât şi subterfugiile acelui Apiariu, cu care se silea să acopere urâciunile lui nelegiuite, răpunând, fireşte, încăpăţânarea urâtă şi prearău mirositoare, precum şi neruşinarea tăgăduirii, prin care voia să înece gunoiul atâtor voluptăţi. Dar când Dumnezeul nostru a strâmtorat conştiinţa lui, şi cele ascunse în inima lui, fiind osândite ca în noroiul vinovăţiilor, le-a dat la iveală chiar în faţa tuturor oamenilor, vicleanul tăgăduitor a început îndată să mărturisească toate învinuirile aduse lui, şi abia cândva s-a vădit pe sine benevol în privinţa tuturor faptelor infame de necrezut; de asemenea, a întors în suspinuri chiar şi speranţa noastră, căreia l-am şi încredinţat şi doream ca să se poată curăţi din întinăciunile ruşinoase, şi, frate stăpâne, prin mărturisirea sa, afară de aceea că a potolit această întristare a noastră prin unica şi singura mângâiere, care şi pe noi ne-a scăpat de osteneala plânsului neîncetat, s-a îngrijit şi pentru ranele sale de vreo doctorie oarecare, deşi fără de voie şi luptându-se cu conştiinţa sa. Şi acum, după ce îndeplinim cuvenitele închinăciuni datorite, noi te rugăm ca în viitor să nu dai uşor crezămănt celor ce vin de aici şi în viitor să nu primeşti în comuniune pe cei ce noi i-am excomunicat, deoarece sfinţia ta uşor poţi afla că aşa s-a hotărât şi la sinodul de la Niceea şi dacă de acolo se vede că lucrul acesta se observă referitor la clericii inferiori şi laici, apoi cu atât mai vârtos trebuie să se observe aceasta cu privire la episcopi. Prin urmare, Sfinţia ta să nu primeşti în comuniune conştient şi cum nu se cuvine pe cei ce au fost excomunicaţi în eparhia lor. De asemenea, să interzici Sfinţia ta refugierea neruşinată a presbiterilor şi clericilor, după cum ţi se cuvine; deoarece aceasta nu s-a normat de Biserica din Africa prin vreo hotărâre a Sfinţilor Părinţi, şi hotărârile sinodului de la Niceea trimit la mitropoliţii lor în chipul cel mai lămurit atât pe clericii de grad inferior, cât şi pe episcopi. Apoi acelaşi sinod de la Niceea a dispus cu înţelepciune şi cu dreptate că orice chestiune, ce poate apărea, trebuie să se soluţioneze definitiv la locurile lor proprii, deoarece Părinţii au recunoscut că nici o provincie nu va fi lipsită de darul Duhului Sfânt, cu ajutorul căruia preoţii lui Hristos observă în mod înţelept dreptatea şi o păzesc ferm, cu atât mai vârtos, deoarece tuturor le este îngăduit ca, în cazul că nu sunt mulţumiţi de sentinţa judecătorilor locali, să apeleze la sinodul eparhial propriu sau chiar şi la sinodul ecumenic; sau oare este cineva care poate să presupună că Dumnezeul nostru inspiră dreptate numai unora dintre forurile judecătoreşti, oricare ar fi acela - şi va lipsi de aceasta mulţimea preoţilor, care se adună la sinod? Şi care poate fi într-adevăr temeinică judecata de peste mare, în faţa căreia persoanele necesare la facerea dispoziţiilor nu se pot prezenta ori din cauza extenuării senile sau în urma altor nenumărate impedimente? Însă despre aceea că tu ai putea să trimiţi pe cineva din partea Sfinţiei tale, nu am găsit nimic stabilit de către vreun sinod al Sfinţilor Părinţi; iar ceea ce ai trimis odinioară prin Faustin, episcopul coleg al nostru, ca şi când aceasta s-ar fi hotărât de către sinodul de la Niceea, noi nu am putut găsi nimic aşa ceva în copiile exacte ale izvoarelor originale ale sinodului de la Niceea, pe care le-am primit de la preasfinţitul Chiril, episcopul nostru coleg al Bisericii din Alexandria, şi de la preacinstitul Atic, episcopul Constantinopolului, şi pe care noi le-am trimis episcopului de piae memoriae Bonifaciu, înaintaşul tău, prin presbiterul Inochentie şi ipodiaconul Marcel, care ni le-au adus nouă. Deci nu mai faceţi ca la cererea oricui să trimiteţi aici pe clericii voştri să trateze în afacerile noastre şi să nu permiteţi aceasta pentru ca să nu ziceţi că noi am introdus mândria lumească deşartă în Biserica lui Hristos, care Biserică aduce lumina simplităţii şi ziua umilinţei pe seama celor ce doresc să vadă pe Dumnezeu. Şi deoarece Apiariu cel vrednic de plâns a fost scos din Biserica lui Hristos, în urma răutăţilor lui nelegiuite, chiar pe fratele nostru Faustin, suntem siguri că în viitor, cu ştirea şi conlucrarea sfinţiei tale, păzindu-se dragostea frăţească, Africa nicidecum nu va mai suferi acest lucru. Iscălitura. - Dumnezeul nostru să păzească pe sfinţia voastră, frate stăpâne, întru mulţi ani, rugându-te pentru noi

->