Pentru avva Anuv (apoftegma 1):

Povestit-a avva Ioan, că avva Anuv şi avva Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor, dintr-un pântece fiind şi făcându-se călugări în schit, când au venit mazachiii şi au pustiit schitul întâi, s-au dus de acolo şi au venit la un loc ce se cheamă Terenut, până îşi vor lua seama cum trebuie să rămână. Şi au rămas acolo într-o capişte (templu idolesc) veche câteva zile. Şi a zis avva Anuv, care era mai mare decât ceilalţi, către avva Pimen: „Fă milostenie tu şi fraţii tăi, fiecare să se liniştească deosebi şi să nu ne întâlnim unii cu alţii săptămâna aceasta”. Şi a zis avva Pimen: „Cum voieşti, facem”. Şi au făcut aşa. Şi era un idol de piatră în acea capişte şi se scula avva Anuv în toate dimineţile şi arunca cu pietre în obrazul idolului şi în toate serile zicea lui: „Iartă-mă!” Şi a împlinit săptămâna făcând aşa. Iar sâmbătă s-au întâlnit unii cu alţii şi a zis avva Pimen lui avva Anuv: „Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta, că aruncai cu pietre în obrazul idolului şi după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi, dar, un om credincios face aceasta?” Răspuns-a bătrânul: „Aceasta pentru voi am făcut. Când m-aţi văzut că am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit, ori s-a mâniat?” Răspuns-a avva Pimen: „Nu”. Iarăşi a întrebat bătrânul: „Dar când îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat şi a zis: nu te iert?” Zis-a avva Pimen: „Nu”. Şi a zis bătrânul: „Şi noi, fraţilor, suntem şapte fraţi; de voiţi să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slăvi, nu se tulbură. Iar de nu voiţi să vă faceţi aşa iată patru porţi sunt în capiştea aceasta; fiecare din voi, unde va voi, să meargă”. Şi auzind fraţii, s-au aruncat pe sine jos, zicându-i lui: „Cum voieşti, părinte, aşa facem şi ascultăm cum ne vei zice nouă”. Şi a zis avva Pimen: „Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Şi a pus el iconom pe unul din noi. Şi tot ce ne punea nouă, mâncam şi era cu neputinţă să zică vreunul din noi: «Adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncăm». Şi am petrecut toată vremea noastră întru odihnă şi pace”.


->