Pentru avva Pimen (apoftegma 6):

A greşit odată un frate în chinovie. Şi era în locurile acelea un pustnic şi multă vreme nu a ieşit afară. Şi venind stareţul chinoviei la bătrânul, i-a vestit lui pentru cel ce a greşit. Iar el a zis: „Goniţi-l!” Şi ieşind fratele din chinovie, a intrat într-o surpătură şi plângea acolo. Şi s-au întâmplat nişte fraţi să meargă la avva Pimen şi l-au auzit plângând. Şi intrând l-au găsit în mare durere. Şi l-au rugat pe el ca să-l ducă la bătrân şi nu voia, zicând: „Aici vreau eu să mor!” Şi venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui şi rugându-l el pe ei, i-a trimis zicând: „Spuneţi-i că avva Pimen îl cheamă”. Şi a venit fratele la dânsul şi văzându-l pe el bătrânul necăjit, sculându-se l-a sărutat şi glumind cu dânsul l-a rugat să guste. Şi a trimis avva Pimen pe unul din fraţii săi la pustnic, zicând: „De mulţi ani doream să te văd, auzind cele despre tine şi din lenevirea amândorura nu ne-am întâlnit unul cu altul. Deci acum vrând Dumnezeu şi pricina întâmplându-se, ia osteneală şi vino până aici, ca să ne vedem unul cu altul!” (Că era neieşind din chilia lui). Şi auzind zicea: „De n-ar fi vestit Dumnezeu bătrânului, nu ar fi trimis la mine”. Şi sculându-se, a venit la el. Şi închinându-se unul altuia cu bucurie, au şezut. Şi a zis lui avva Pimen: „Doi oameni erau într-un loc şi amândoi aveau morţi. Iar unul a lăsat pe mortul său şi s-a dus să plângă pe mortul celuilalt”. Şi auzind bătrânul s-a umilit de cuvântul lui şi și-a adus aminte de ceea ce a făcut şi a zis: „Pimen sus, sus în cer, iar eu jos, jos pe pământ!”.


->