nikolai.ro

EUHARISTIA – SLUJBA RECUNOȘTINȚEI...!:

Euharistia – Slujba recunoștinței...!^{^[1]}

Două probleme majore ridică evanghelia de astăzi. Prima ar fi cea legată de recunoştinţă, pe care o observă Mântuitorul Iisus Hristos şi Îl determină să întrebe: „Oare nu toţi zece s’au vindecat? Ceilalţi nouă unde sunt?”. Şi a doua problemă este cea legată de credinţă, pentru că în încheierea evangheliei, Hristos se adresează celui vindecat, dar în acelaşi timp şi recunoscător: „Scoală‑te şi du‑te; credinţa ta te‑a mântuit”. Despre aceste două lucruri aş vrea să vă vorbesc astăzi...!

În 1621, în nordul Americii şi în Canada, a început sărbătorirea zilei recunoştinţei, apoi s‑a legiferat şi a devenit sărbătoare naţională în sec. XIX. Această zi, americanii au insituit‑o ca zi de mulţumire lui Dumnezeu pentru faptul că a rodit îmbelșugat pământul încât le‑a salvat viaţa; iar în toamna acelui an au sărbătorit, pentru prima dată, Ziua Recunoştinţei ca zi de mulţumire adusă lui Dumnezeu dar, în acelaşi timp, ca ocazie de comuniune a familiei şi a comunităţii. În ziua respectivă, familiile se adunau şi se adună şi în ziua de astăzi, se ospătează, dar înainte, cel mai mare din familie se ridică în picioare, şi se ridică toţi, şi rosteşte o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu.

În ceea ce ne priveşte pe noi, creştinii ortodocşi, ziua recunoştinţei este cea în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, prin excelenţă ziua Domnului, a duminicii. Sfânta Liturghie, euharistia, înseamnă slujbă de mulţumire. Euharistia este slujba de mulţumire pe care noi o aducem lui Dumnezeu; Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie! Deci, în ceea ce ne priveşte, nu avem o zi pe an în care să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne‑a dăruit nouă, în primul rând pentru viaţa noastră, pentru că ne‑a adus de la nefiinţă la fiinţă, ci fiecare zi în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie; în special duminica, Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui. De aici, şi obligaţia de a veni duminica la biserică. Duminica, prin excelenţă, este ziua Domnului şi, în acelaşi timp, ziua în care Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui; și suntem obligaţi să ne adunăm cu toţii la biserică, întreaga noastră familie şi întreaga noastră comunitate. Iar Jertfa care se aduce pe masa Sfântului Altar este darul nostru de mulţumire adus lui Dumnezeu!

Dintotdeauna, în orice timp şi în orice loc, omul a simţit nevoia de a jertfi lui Dumnezeu ceea ce are el mai scump şi mai drag sau ceea ce îl reprezintă, îl defineşte. Dacă ne aducem aminte de fiii lui Adam, Cain şi Abel, atunci vom pricepe că jertfa era o caracteristică a celor dintâi oameni în relaţie cu Dumnezeu. Dar în acelaşi timp, şi în ce fel Dumnezeu a primit jertfa lor. Cain, care lucra pământul şi nu a dăruit lui Dumnezeu din ceea ce era mai bun, pârga roadelor, nu L‑a mulţumit pe Dumnezeu şi jertfa lui n‑a fost bine primită. Abel, care era păstor de animale, a adus, ardere de tot, ce avea mai bun din turmele lui, de aceea a fost iubit de Dumnezeu şi jertfa lui a fost bineprimită. Diferenţa dintre Cain şi Abel rămâne un exemplu, şi să luăm aminte: Abel a fost ucis de Cain, dar iubirea lui faţă de Dumnezeu s‑a desăvârşit prin faptul că a devenit el însuşi jertfă; iar în ceea ce îl priveşte pe Cain, sângele lui Abel, până astăzi, strigă din pământ către Dumnezeu, acuzându‑l de fratricid, dar şi pentru că jertfa lui nu a fost bine primită...!

Darurile, pe care le aducem la Sfânta Liturghie, sunt de pâine şi vin. Vrednicul de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, în tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii: „Cartea deschisă a Împărăției”, spune că aceste daruri conţin întreaga existenţă – darurile de pâine şi vin înseamnă sămânţa, aerul, căldura, apa, și tot ceea ce este necesar ca omul să existe, să trăiască. Ele sunt aduse în faţa Sfântului Altar şi pregătite să devină Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

Momentul respectiv din Sfânta Liturghie este cu totul aparte şi „păcat” că iconostasul vă desparte de preoţii slujitori şi de ceea ce se întâmplă dincolo, nu vă lasă să auziţi şi să vedeţi pe deplin. Dar în puţine şi sărace cuvinte am să vă explic acum. Noi spunem că momentul cel mai important al Sfintei Liturghii este când darurile de pâine şi vin devin Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La un moment dat, aceste daruri se ridică pe mâini de preotul slujitor şi se spune: „pe ale Tale dintru ale Tale Ţie Ţi le‑aducem, de toate şi pentru toate”. Preotul slujitor, care vă închipuie şi pe dumneavoastră, pe toţi, întreaga biserică, întreaga comunitate, este cel ce ridică aceste daruri de pâine şi vin şi spune: „pe ale Tale dintru ale Tale Ţie Ţi le‑aducem, de toate şi pentru toate”. Şi începe epicleza, prin troparul de la Ceasul al treilea, invocând Duhul Sfânt să nu îl părăsească pe el, ci să se înnoiască permanent şi să se prefacă darurile de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Această invocare a Duhului Sfânt este însoţită şi de rugăciune smerită în care preotul, respectiv credincioşii, se recunosc păcătoşi şi cer lui Dumnezeu, prin două stihuri din Psalmul 50: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” şi „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine”. Şi continuă, prin rugăciunea de sfinţire care are ca obiect darurile de pâine şi vin, dar, în acelaşi timp, şi pe noi: „Ţie‑Ți mai aducem această slujbă cuvântătoare şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte; şi fă, adică, pâinea aceasta Cinstitul Trup al Hristosului Tău, iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstitul Sânge al Hristosului Tău, prefăcându‑le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Acesta este momentul în care darurile de pâine şi vin se transformă în Trupul şi Sângele Domnului Hristos. Dar invocarea Duhului Sfânt se face asupra noastră şi a darurilor de pâine şi vin. Pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Noi ce devenim? Ce rămânem? Ce suntem? Știm că formăm, în calitate de creştini și în virtutea faptului că suntem botezaţi, trupul mistic al Domnului Iisus Hristos, care înseamnă Biserica. Şi atunci, gândul meu mă duce la rugăciunea de dinainte, de la Heruvic, în care preotul se roagă pentru el însuşi, pregătindu‑se pentru această lucrare dumnezeiască, ce la final zice: „...că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru...”. Aici este taina Sfintei Liturghii în care noi trebuie să ne regăsim! În fapt, jertfa care se aduce la Sfânta Liturghie – „pe ale Tale dintru ale Tale Ţie Ţi le‑aducem, de toate şi pentru toate” – este reafirmarea permanentă a Domnului Iisus Hristos care Se aduce jertfă pe Sine; iar această jertfă se reactualizează la fiecare Sfânta Liturghie pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Deci Sfânta Liturghie este slujba de mulţumire în care trebuie să ne regăsim fiecare, în trupul mistic al Mântuitorului Iisus Hristos, care este Biserica, comunitatea creştină; iar, pentru aceasta suntem obligaţi să fim prezenţi în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Şi în acelaşi timp, să ne facem și să ne regăsim co‑părtaşi, co‑liturghisitori, co‑jertfitori; altfel, Sfânta Liturghie nu are finalitate; Sfânta Liturghie nu se împlineşte pe deplin...! Ştiţi din canoanele Bisericii că Sfânta Liturghie nici nu se poate săvârşi de preotul singur. Este neapărat necesar ca la Sfânta Liturghie să mai fie prezentă cel puţin încă o persoană, respectiv cântăreţul, care să răspundă; dar Sfânta Liturghie nu se poate săvârşi de un om singur. Sfânta Liturghie se săvârşeşte în prezenţa întregii comunităţi şi, nu numai în prezenţa ei, cu participarea întregii comunităţi. Deci această participare vă priveşte; pentru care într‑o zi veţi da seama şi veţi auzi cuvântul Mântuitorului din evanghelia de astăzi: „Oare nu toţi zece s’au vindecat? Ceilalţi nouă unde sunt?”. Dar momentul cel mai important al Sfintei Liturghii, în ceea ce ne priveşte, este cel în care ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Domnului. Iar rugăciunea de mulţumire de la împărtăşanie zice: „şi să‑mi fie mie Euharistia aceasta – adică slujba de mulţumire, Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Domnului – spre bucurie, sănătate şi mântuire”. Ce ne dorim de la Dumnezeu şi de la această viaţă, dacă nu bucuria, sănătatea şi mântuirea?

Şi închei printr‑un avertisment! Mântuitorul Se adresează celui vindecat şi recunoscător: „Scoală‑te şi du‑te; credinţa ta te‑a mântuit”. Toţi cei zece au fost credincioşi, au crezut în puterea de vindecare a Mântuitorului și în dumnezeirea Lui. Ne spun Sfinţii Părinţi că şi dracii cred şi se cutremură! În ceea ce‑i priveşte pe cei zece, doar credinţa celui recunoscător l‑a și mântuit. În ce ne priveşte, nu orice credinţă mântuieşte; doar credinţa recunoscătoare; credinţa care este legată de Euharistie; doar credinţa care este legată de Sfânta Liturghie mântuieşte. Fără Biserică nu există mântuire, spun Sfinţii Părinţi, ceea ce înseamnă că fără Sfânta Liturghie, fără Euharistie, fără mulţumire, nu există mântuire. De aceea, Părinţii sunt exigenţi în ce priveşte participarea la biserică în duminici şi canonisesc foarte aspru pe cei care lipsesc două duminici la rând, de la Sfânta Liturghie. De ce? Pentru că îşi riscă mântuirea!

Să ne străduim, pe cât ne stă în putinţă, să participăm la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea recunoştinţei care se prăznuieşte în fiecare duminică, de ziua Domnului. Să nu participăm de unul singur, ci cu toată familia, dar împreună cu întreaga comunitate din care noi facem parte pentru că împreună formăm Trupul mistic al Mântuitorului Iisus Hristos; şi datorită căruia noi putem dobândi mai uşor şi mai lesne mântuirea sufletelor noastre! Şi să aibă ecou, în minte şi în inimă, iar conştiinţa să ne trezească permanent, cuvintele Mântuitorului: „Ceilalţi nouă unde sunt?”. În ce ne priveşte pe noi, credincioşii catedralei, în comparaţie cu ce înseamnă această metropolă, nu suntem unu din zece la biserică, poate nici unu la sută; sau câţi se împărtăşesc dintre cei ce sunt prezenți? Şi, de asemenea, conştiinţa noastră în permanenţă să fie trează, să nu ne lase să cădem din credinţa cea adevărată, iar aceasta nu se poate fără Biserică, care este Stâlpul şi Temelia Adevărului. Amin!