Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
FIUL RISIPITOR…!:

Fiul risipitor…![1]

Pilda fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase şi cu un conţinut profund, în care ne regăsim absolut fiecare dintre noi. Trebuie să relaţionăm, această pildă, în ce ne priveşte, în primul rând, cu Dumnezeu. De altfel, Iisus Hristos, pe Dumnezeu Îl are în vedere când vorbeşte de tatăl celor doi fii.

V-am spus şi altă dată că, în Vechiul Testament, „poporul ales”, din care la „plinirea vremii” S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ori de câte ori se lepăda, se îndepărta, sau se închina la dumnezei străini, Dumnezeu îl numea desfrânat, popor desfrânat, adulterin sau preadesfrânat. De ce? Pentru că înşela iubirea lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că înainte de a-L iubi noi pe Dumnezeu, ne-a iubit El pe noi...! De aceea, „fiul risipitor” al Vechiului Testament, foarte adesea, era poporul ales, pe care Du1mnezeu îl socotea desfrânat, preadesfrânat şi adulter. Deci, în relaţie cu Dumnezeu, fiecare dintre noi adesea ne găsim în această stare de necurăţie. Dar nu numai în relaţie cu Dumnezeu!

În copilărie, sau în tinereţile noastre, cu siguranţă că am fost şi în raport cu părinţii noştri după trup..., sau poate mai suntem...! Mai mare decât orice păcat sau neascultare faţă de părinţi, este rănirea iubirii părintești, pentru că întotdeauna părinţii îşi iubesc copiii şi de aici cea mai mare suferință.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu părinţii duhovniceşti...! Ori de câte ori fiul duhovnicesc îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, prin consecinţă şi de la părintele lui duhovnicesc, îi răneşte dragostea, şi a lui Dumnezeu, şi a părintelui duhovnicesc; poate că nu în aceeaşi măsură, pentru că duhovnicul, este şi el, până la urmă, un om limitat...! Deci, şi în ceea ce priveşte duhovnicul, ascultarea şi atitudinea pe care o avem față de el, trebuie să aibă în vedere dragostea pe care duhovnicul este dator să o aibă faţă de fiii lui duhovniceşti.

Şi închei, prin a vă zice că pilda ne descoperă un tată iubitor şi iertător; aşa este Dumnezeu până la capăt, El nu se dezminte şi rămâne consecvent. Din păcate, astăzi, părinţii după trup şi după duh, pentru că nici fiii nu au smerenia fiului risipitor din Evanghelie, dimpotrivă, din cauza mândriei, nu sunt dispuşi să ierte...?! Să nu fie...!



[1] Meditație rostită în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca la vecernia din 06.03.2013


->