Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Noaptea necredinței și a neștiinței:

Noaptea necredinței
și a neștiinței[1]

Evanghelia de astăzi se încheie cu o sentinţă grozavă, pronunţată de Domnul pentru bogatul egoist, care şi-a însuşit chiar prerogativele lui Dumnezeu, nu numai roadele pământului, ce îi aparţineau, în parte, datorită muncii pe care a depus-o. În cea mai mare parte, sigur, roadele pământului se datorau bunăvoinţei lui Dumnezeu, pentru că El răsare soarele şi încălzeşte pământul, El trimite ploaie la vreme şi El face să răsară, din sămânţa pusă în pământ, plantele, care aduc, la vremea lor, roadă însutită sau înmiită.

Am zis că bogatul şi-a însuşit prerogativele lui Dumnezeu, pentru că el se considera stăpân până şi pe sufletul său! După ce a ajuns la concluzia că trebuie să-şi mărească hambarele şi să-şi adune roadele pământului, acolo, şi-a spus pentru sine: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!...” Bogatul acesta L-a anulat pe Dumnezeu, şi pentru faptul că a redus sufletul, primit de la Cel Care l-a creat, la nivel biologic, spunând că sufletul are nevoie de mâncare şi băutură precum are trupul, deşi noi ştim prea bine, de la slujba înmormântării, că trupul merge în pământul din care a fost luat, iar sufletul merge la Dumnezeu, de unde a primit fiinţă. Se vede acest lucru şi din faptul că Dumnezeu îl numeşte „nebun”. Împăratul David, în Psalmul 13, versetul întâi, ne învaţă: „Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!” (Ps 13, 1). Aşadar, de aceea Dumnezeu l-a numit pe bogatul din Evanghelia de astăzi „nebun”, pentru că el şi-a zis în inima lui: nu este Dumnezeu, eu sunt dumnezeu!

Deci, prima învăţătură pe care trebuie să o desprindem din Evanghelia de astăzi este faptul că, atunci când omul ajunge să se substituie lui Dumnezeu, aceasta este nebunia lui şi îl duce la pieire! Omul se substituie lui Dumnezeu, inclusiv când nu recunoaşte că şi-a luat fiinţă de la El, că sufletul lui îi aparţine lui Dumnezeu, că pământul şi plinirea lui sunt ale lui Dumnezeu, când se consideră stăpân pe toate ale lui şi pe el însuşi. Or, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, ne învaţă că noi nu ne aparţinem, ci Îi aparţinem lui Dumnezeu. Aşadar, iată prima învăţătură, pe care trebuie s-o desprindem din Evanghelia de astăzi: omul fără Dumnezeu este un om nebun!

Al doilea lucru, pe care vreau să vi-l pun la suflet, în această seară duhovnicească, este că în sentinţă se spune: „în noaptea aceasta îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi?”.Sunt oameni care mor şi noaptea, dar oamenii mor în fiecare secundă. Pe pământ, într-o secundă, se nasc câţiva oameni şi mor alţi câţiva oameni. Aşadar, nu toţi oamenii mor noaptea. Dar, în Scriptură, se zice în mod expres: „Nebunule!, în noaptea aceasta îţi vor cere sufletul”. În vorbirea noastră curentă, spunem: „câte zile ne dă Dumnezeu” sau „a trăit câte zile a avut pe acest pământ”... Psalmistul zice: „Zilele anilor noştri, în durata lor, sunt şaptezeci de ani, iar de vor fi’n putere, optzeci de ani; iar ce e mai mult decât aceştia, trudă şi durere” (Ps 89, 10). Nu zicem că „a trăit atâtea nopţi”...! Zicem, în schimb, că „am pierdut nopţile”, aducându-ne aminte de tinereţile noastre! Aceasta este realitatea lucrurilor, în ceea ce-l priveşte pe bogat, că el şi-a pierdut nopţile! Nu numai că şi-a pierdut nopţile, dar viaţa lui a devenit întuneric, viaţa lui a devenit o noapte întunecoasă, datorită faptului că trăia în neştiinţă, pentru că neştiinţa este întuneric! Aşadar, noaptea, de care vorbeşte Evanghelia de astăzi, este a neştiinţei şi a păcatului. Or, Dumnezeu ne spune că: „în cele în care te voi găsi, în acelea te voi judeca”. Adică, dacă te găseşte moartea în întuneric, vei fi judecat în consecinţă şi condamnat la întuneric, pentru veşnicie, precum bogatul din Evanghelie!

Aşadar, această noapte a neştiinţei şi a păcatului trebuie evitată, atât cât putem să ne silim noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, respectiv, al Bisericii. Cuvântul Evangheliei este lumină! Mântuitorul Hristos se numeşte pe Sine: „Lumina lumii” (In 8, 12). El ne îndeamnă să umblăm în lumină, până nu vine întunericul să nu ne cuprindă! Deci, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră să fie trăită în lumină şi să fie cuprinsă de ea, ca viaţa noastră să nu fie consumată în întuneric şi să nu fie cuprinsă de el, nici de întunericul necunoştinţei, dar nici de cel al păcatului. Să îi învăţăm pe copiii noştri, şi din experienţa personală, dar, iată, mai ales din cuvântul Scripturii, că nu trebuie să ne pierdem nopţile, că nopţile naturale, acestea lăsate de Dumnezeu, sunt tot atâtea prilejuri de a-L slăvi pe Ziditor. Gândiţi-vă că Părinţii Bisericii spun despre rugăciunea de noapte că ar fi mai puternică, că are mai mare trecere înaintea lui Dumnezeu. Oare de ce? Cu siguranţă că se are în vedere şi ceea ce s-a spus în Evanghelia de astăzi, dar şi Pilda celor zece fecioare, de unde aflăm că Mirele vine la miezul nopţii! (Mt 25, 6)Într-adevăr, noaptea, oamenii nu Îl laudă pe Dumnezeu, aşa cum o fac ziua. Ziua sunt mai mulţi oameni care Îl slăvesc pe Dumnezeu, care I se închină, care I se roagă şi care îşi aduc aminte de El. Noaptea, mai puţini, şi datorită faptului că dormim, dar şi datorită faptului că nopţile trăite de lumea de astăzi sunt tot atâtea prilejuri de păcătuire. Şi-atunci, cu siguranţă că rugăciunea de noapte este foarte valoroasă. Se spune că şi duhurile rele, cărora le place întunericul, reuşesc şi au izbândă mai mult noaptea decât ziua, tocmai pentru că le este propriu întunericul!

Acestea fiind zise, mă bucur să fim, din nou, împreună! Dumnezeu să fie cu noi! Amin!



[1] Predică la Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina), la Vecernie, Capela Militară „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Dej, jud. Cluj, 17 noiembrie 2013.


->