Rugăciunea bineplăcută Domnului...!^[1]

Şi L‑a întrebat un dregător, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Iar Iisus i‑a zis: „De ce‑Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: „Pe toate acestea le‑am păzit din tinereţea mea”. Şi auzind Iisus, i‑a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte‑le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează‑Mi Mie”. Iar el, auzind acestea, s’a întristat, fiindcă era foarte bogat.

Şi văzându‑l Iisus că s’a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?” Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

(Luca 18, 18‑27)

Chiar dacă, în parte, am să mă repet, pentru că astăzi am slujit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Nuşeni, una dintre mânăstirile eparhiei noastre, unde am şi rostit cuvântul de învăţătură, totuşi am să vă pun la suflet câteva gânduri legate de evanghelia care s‑a citit şi care este un prilej de a medita fiecare la viaţa noastră şi la relaţia noastră cu Dumnezeu.

Legătura noastră cu Dumnezeu o facem în primul rând prin rugăciune. Este mijlocul cel mai direct, mai rapid şi mai uşor de a intra în legătură cu Dumnezeu. Şi Dumnezeu răspunde pe măsura rugăciunii noastre, iar atitudinea lui Dumnezeu este conformă rugăciunii pe care noi o facem, în funcţie de cererile adresate. În general, rugăciunea are caracterul unei cereri. Deşi din învăţătura de credinţă ştim că rugăciunea este de trei feluri. Cea mai importantă este cea în care dăm slavă lui Dumnezeu. Deci atunci când Îl slăvim pe Dumnezeu, ne rugăm. Marea majoritate a troparelor care se cântă la slujbele noastre şi mai ales la praznicele împărăteşti, Îl laudă şi Îl slăvesc pe Dumnezeu; acelea sunt rugăciuni, fie că sunt rostite, fie că sunt cântate. Al doilea fel, dar mai mic în valoare decât primul, este rugăciunea de mulţumire, care este din ce în ce mai rară pentru că nu suntem recunoscători faţă de Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră. Rugăciunea cea mai mică este cererea pe care o facem în permanenţă. Prin simplul fapt că zicem „Doamne ajută!”, deja Îi cerem lui Dumnezeu să intervină în viaţa noastră, şi El intervine pentru că ne lasă să trăim în pace şi să nu ni se întâmple rele.

Astăzi descoperim o rugăciune foarte specială şi plăcută lui Dumnezeu. Aflăm din evanghelia care s‑a citit la Sfânta Liturghie că un dregător bogat, un tânăr, se apropie de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi I se adresează: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Primul lucru: adresarea! El spune „Învăţătorule bun”, şi Hristos îi răspunde la această adresare şi îi zice: De ce‑Mi zici bun? Bun este doar bunul Dumnezeu. I‑a plăcut această adresare Domnului şi Şi‑a reafirmat dumnezeirea Lui; că într‑adevăr El este învăţătorul cel bun şi că Lui I se cuvine să ne adresăm în felul acesta. Şi noi o spunem în rugăciunile noastre că Dumnezeu este bun, nu de puţine ori, ci foarte des. Că vrem să beneficiem de bunătatea lui Dumnezeu şi judecata Lui să fie după dragoste şi după bunătate, nu după dreptate.

Al doilea lucru: întrebarea! „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Ne spune foarte lămurit, nu evanghelistul Luca din care s‑a citit astăzi pericopa evanghelică, ci evanghelistul Marcu, că la această întrebare Iisus Hristos l‑a privit cu drag pe tânărul bogat. Deci, prima atitudine a lui Dumnezeu faţă de rugăciunea acestui tânăr – „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” – a fost aceea că l‑a privit cu drag. Iată, ce ar trebui noi să conştientizăm atunci când ne rugăm. Ar trebui să avem în vedere dacă Se bucură când ne adresăm Lui? Ne priveşte cu drag, aşa cum l‑a privit astăzi pe tânărul din evanghelie? Dacă veţi citi cartea Proorocului Isaia, chiar primul capitol, veţi vedea că Dumnezeu, câteodată, priveşte altfel la rugăciunea noastră şi acolo găsiți foarte concret ceea ce vă spun eu acum. Citiţi şi vedeţi în cartea întâi a Proorocului Isaia din Vechiul Testament, în care Dumnezeu îi ceartă pe oameni şi le spune: Nu‑mi trebuie rugăciunea voastră, M‑am săturat de cererile voastre, M‑am săturat de jertfele voastre. Cine vi le‑a cerut? Dar, iată ce diferenţă! La rugăciunea tânărului bogat din evanghelie, Dumnezeu îl priveşte cu drag şi îi răspunde foarte delicat, întrebându‑l dacă păzeşte poruncile şi acesta îi spune că din tinereţile lui, pe toate câte i le‑a enumerat. Şi atunci Hristos îi spune: „una îţi mai lipseşte: vinde tot ce ai, împarte săracilor, vei dobândi comoară în cer şi vino şi‑Mi urmează Mie.” La aceasta, tânărul bogat s‑a întristat şi a plecat supărat, că n‑a primit răspunsul pe care şi‑l dorea la rugăciunea lui. Dar l‑a primit! Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui, pe moment, l‑a întristat, însă, ne spun unii Sfinţi Părinţi, că a rodit mai târziu când într‑adevăr a renunţat la averea lui, a împărţit‑o săracilor şi L‑a urmat pe Iisus Hristos.

Acest gând, iubiţii mei, am dorit să vi‑l spun în această seară. Să fim atenţi la rugăciunea care o facem. Este plăcută lui Dumnezeu sau este urâciune înaintea Lui. Să citiţi capitolul întâi din Proorocul Isaia şi să vedeţi motivele pentru care Dumnezeu nu primeşte şi Îi este urâtă rugăciunea noastră. Rugăciunea noastră, de multe ori, este făcută doar cu buzele şi în folosul nostru foarte, foarte personal sau pentru cei foarte apropiaţi nouă. În inima noastră sunt multe răutăţi, mintea noastră este foarte necurată şi nu participă nici mintea, nici inima la rugăciunea noastră. Ne plângem adesea de aceste lucruri! Tânărul bogat avea mintea la Dumnezeu, era preocupat de viaţa duhovnicească, cunoștea legea şi o împlinea, dar simţea că nu e suficient, că trebuie mai mult. A descoperit, în fapt, i‑a descoperit Iisus Hristos într‑o formă delicată, fără să spună în mod direct, că inima lui era departe de Dumnezeu, era mai aproape de bogăţia lui. De aceea şi spune Iisus Hristos că foarte greu vor intra cei bogaţi în împărăţia cerurilor: „mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât un bogat să intre în împărăţia cerurilor”.

Am primit și un alt răspuns, care este, de asemenea, important. Apostolii Îl întreabă pe Iisus Hristos: „bine, dar atunci cine poate să se mântuiască?”. Şi Iisus Hristos le răspunde: „cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne mai ostenim pentru că Dumnezeu va face totul...!? Să ne ostenim și să ne rugăm cât ne stă în putere şi, la osteneala noastră, se adaugă harul lui Dumnezeu și, la rugăciunea plăcută Domnului, dragostea Lui care va face să fim vrednici de Împărăţia Cerurilor şi să ne mântuim sufletele. Amin!

^[1] Predică rostită în Duminica a 30‑a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor), la Vecernie, Capela Militară Dej, 25 noiembrie 2012.