Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!

« 1 2

În privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea averilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ei (să fie totuşi trataţi cu îndurare). Deci câţi dintre ei ca (nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească (să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte la rugăciuni cu poporul.


Iar cei ce au fost chemaţi de har şi au arătat la început zel (pornire) lepădând cingătorile, iar după aceeea s-au întors ca câinii la propria lor vomitătură, încât unii şi arginţi (bani) au cheltuit şi prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujbă în oaste, aceştia zece ani să se plece (să cadă, să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toţi aceştia trebuie să se cerceteze bunăvoinţa şi felul căinţii. Iar câţi arată întoarcerea lor cu fapte, dar nu de formă (cu chipul), ci cu frică şi cu lacrimi şi cu răbdare şi cu faceri de bine, aceştia împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vor împărtăşi neapărat de rugăciuni (vor participa la rugăciunile comune), episcopului fiindu-i îngăduit să hotărască (să dispună) ceva şi mai omenos (blând) cu privire la aceştia. Iar câţi au suferit (suportat) cu nepăsare (îndepărtarea de la rugăciuni) şi au socotit că pentru reîntoarcere le este de ajuns forma (aparenţa) intrării în Biserică, să plinească întru totul (întocmai, pe deplin) timpul (penitenţiei).


În privinţa celor care stau să moară (dintre căzuţi) să se observe şi acum vechea şi canonica lege, încât dacă cineva stă să moară, să nu fie lipsit de cele mai de pe urmă şi mai trebuitoare merinde. Iar dacă fiind deznădăjduit şi luând împărtăşirea, s-ar număra din nou (vor rămâne) între cei ce trăiesc (între cei vii) acela să fie împreună cu cei ce iau parte numai la rugăciune. Dar peste tot şi în privinţa oricui ar sta să moară, cerând a se face părtaş de cuminecătură (a se împărtăşi cu Euharistia), (stabilim ca) episcopul, cu cercetarea (ispitirea), să-l facă părtaş sfântului dar (prosforei, să-l împărtăşească).


În privinţa celor care au fost şi care au căzut (de la credinţă), i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca aceştia numai trei ani să fie ascultători (în treapta ascultării), iar după aceea să se roage cu catehumenii.


Pentru multa tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14 ap.; 15 ap.) care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă cineva, după această orânduire a sfântului şi marelui sinod ar încerca să meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desăvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela).


Câţi dintre presbiteri sau diaconi, sau peste tot, cei ce se numără în cler (sunt socotiţi în rândul clerului), în chip cutezător, neavând înaintea ochilor nici frica lui Dumnezeu, nerecunoscând nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, aceştia nu trebuie să fie primiţi nicidecum în altă Biserică, ci trebuie să fie siliţi ca să se reîntoarcă în parohiile (eparhiile) lor; sau dacă stăruiesc (persistă), trebuie să fie excomunicaţi (să fie fără de împărtăşire). Iar dacă ar şi îndrăzni cineva să răpească pe cel ce este al altuia (aparţine altuia) şi să-l hirotonească în Biserica lui, fără încuviinţarea episcopului propriu de la care a fugit cel ce este numărat în cler (este socotit în rândul clerului), să fie hirotonia (lui) fără tărie.


Deoarece mulţi dintre cei care se numără în canon (sunt socotiţi în rândul clerului) urmărind lăcomia şi câştigul ruşinos (alergând cu lăcomie la câştig ruşinos), au uitat dumnezeiasca Scriptură care zice; „argintul său nu l-a dat pentru camătă (dobândă)” (Ps 14,5); şi dând împrumut cer sutimi (procente), sfântul şi marele sinod a socotit a fi cu dreptate, că dacă după această orânduire, s-ar găsi cineva luând camătă din îndeletnicire (cu treaba aceasta, cu cămătăria), sau astfel învârtind lucru, sau cerând înapoi şi jumătate, sau orice altceva născocind pentru câştig ruşinos, să se caterisească din cler şi să fie străin de canon (de starea clerului).


A venit la sfântul şi marele sinod (ştirea) că în unele locuri şi cetăţi, diaconii dau presbiterilor cuminecătura (euharistia), ceea ce nici canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa să dea trupul lui Hristos celor ce jertfec (celor ce aduc sfânta jertfă). S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură (euharistie, împărtăşanii) chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor (în rânduielile, tocmelile lor), ştiind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească aşadar după rânduială cuminecătura (euharistia) după presbiteri, dându-le-o fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconie.


În privinţa pavlichienilor care au alergat (s-au întors) mai pe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduiala ca ei să fie neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-au numărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţi din nou să se hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însă cercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în privinţa celor număraţi (socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi rânduială (procedură). Am pomenit însă şi pe diaconiţele numărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat între laici.


Deoarece sunt unii care-şi pleacă genunchii (îngenunchează) duminica şi-n zilele Cincizecimii - pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare.


« 1 2


->