Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!

SCRISOAREA lui Tarasie, patriarhul Constantinopolului (+806), Roma cea nouă, către Adrian, papa Romei celei vechi

Tarasie, din mila lui Dumnezeu episcopul Constantinopolului, Roma cea nouă, către preasfinţitul şi preafericitul frate şi împreună slujitor, domnul Adrian, papa Romei celei vechi, salutări întru Domnul.
În multe feluri şi în multe chipuri, din Evanghelii, de la Apostoli şi de la Părinţi ne învăţăm ca la ceremonialul de sfinţire a preoţiei să nu avem datina lăcomiei de bani, şi să nu luăm aur şi argint, şi să nu ne însuşim ceva străin la hirotonia vreunei persoane ieraticeşti, precum vom arăta prin dovezile citate în cele următoare, atât din Scripturile de Dumnezeu inspirate, cât şi din învăţăturile patristice. Căci cei ce-şi pun mâinile sunt slujitori ai Duhului Sfânt, iar nu vânzători ai Duhului Sfânt; deoarece cei ce au primit autorizaţia aceasta prin cuvântul Domnului au vestit ca cei ce în dar au primit harul Duhului Sfânt, în dar să-l dea celor care îl primesc de la dânşii. Iar dacă cineva se va dovedi că pe aur l-a cumpărat pe acesta, pe unul ca acesta îl declară lepădat de tagma ieraticească. Căci deşi cu numele a fost primit între clerici, în realitate prin faptă cuvântul minţeşte; căci „nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”, precum ne-am învăţat din Evanghelie (Mat. 6, 24). Şi deoarece am auzit pe Dumnezeu grăind prin prooroci: „Preoţi, grăiţi în inima Ierusalimului” (Isaia 40, 2), şi iarăşi ameninţând şi grăind: „paznicul de va vedea sabia venind şi nu va semnala cu trâmbiţa, şi poporul nu se va păzi, şi venind sabia va lua dintre ei suflet, sângele îl voi cere din mâna paznicului” (Iez. 33, 6), temându-ne să nu fim dojeniţi şi osândiţi din cauza tăcerii, vestim tuturor întâişezătorilor bisericilor noastre ca cu îndrăzneală sa zicem cu dumnezeiescul apostol: „Curaţi suntem de sângele” (F. Ap. 20, 26) celor ce calcă orânduirile canonice, şi mult mai vârtos de ale acelora care au hirotonit sau s-au hirotonit pentru bani, pe care dumnezeiescul apostol Petru, al cărui scaun l-a moştenit chiar sfinţia ta frăţească, i-a osândit ca pe Simon vrăjitorul; din cauza aceasta, nu ne sfiim să vestim adevărul, păstrând şi ţinând dispoziţiile cele transmise nouă prin canoane de Sfinţii Apostoli şi de slăviţii noştri Părinţi, şi ne scârbim dacă s-a călcat de cineva ceva din acestea. Deci frăţeasca voastră arhierie venerabilă, care legal şi după voia lui Dumnezeu administrează sfânta slujbă ierarhică, are pentru aceasta vestită slavă. Că marele si întâiul Arhiereu Hristos Dumnezeul nostru a zis prin proorocul: „Viu sunt Eu şi voi slăvi pe cei ce Mă slăvesc” (I Împ. 2, 30). Căci ştii, bărbate al doririlor duhului, că aproape mai de suportat este eresul nelegiuit al lui Macedonie şi al celor împreună cu dânsul luptători împotriva Duhului Sfânt; că aceia bârfind că Duhul Sfânt este creatură şi rob al lui Dumnezeu şi al Tatălui, tot astfel acestea, precum se vede, îl fac lor rob. Căci oricare stăpân vinde ceea ce ar vrea, dacă vrea, sau pe rob, sau altceva din ce are; aşijderea şi cel ce cumpără, vrând să fie stăpân peste cele ce le cumpără, prin preţ de argint le câştigă. Astfel, cei ce fac acest comerţ înjosesc pe Duhul Sfânt, păcătuind la fel cu cei ce huleau că Hristos prin Belzebul scoate dracii, sau, ca să spun mai exact, se aseamănă cu Iuda vânzătorul, care a vândut pe Hristos pe preţ de argint de Dumnezeu ucigaşilor iudei. Deci, precum într-adevăr Duhul Sfânt este de o fiinţă cu Hristos Dumnezeul nostru, este deplin lămurit că cei ce vând pe Duhul Sfânt vor fi de aceeaşi parte din care s-a vândut Hristos, precum s-a dovedit. Iar dacă nu se vinde (dar clar este că cu nici un chip nu se poate face aceasta), e fără îndoială că harul Duhului Sfânt, adică sfinţenia preoţiei, nu este întru dânşii; şi nici nu au primit-o si nici nu au. Căci, să-şi aducă aminte de Sf. Petru, care către cel ce s-a ispitit spre aceasta a zis: „Tu nu ai nici parte, nici soarte întru acest cuvânt” (F. Ap. 8, 21). Căci dacă demnitatea preoţiei se vinde, apoi de prisos este lor atât petrecerea vieţii întru cinste, cât şi conduita întru curăţenie şi virtute. Apoi, după dânşii, de prisos este şi Pavel, dumnezeiescul Apostol, care învaţă: „Se cuvine episcopului să fie fără de prihană, întreg la minte, cuviincios, învăţător, înfrânat, treaz” (I Tim. 3, 2), ţinându-se de cuvântul credincios al învăţăturii, ca să poată şi a mângâia prin învăţătura cea sănătoasă, şi a mustra pe cei ce se împotrivesc. Deci toate acestea sunt departe de cel ce vinde şi cumpără preoţia. Prin urmare, dovezile următoare alese din cărţile sfinte declară că cu totul străin de preoţie este oricine care dă sau primeşte mită, în oricare timp, ori înainte de hirotonie, ori după hirotonie; căci a lua este luare oricând. Dar şi toate promovările eclesiastice se opresc a se da pentru bani.
Canonul al 29-lea al Sfinţilor Apostoli: „Dacă vreun episcop prin bani a ajuns la demnitatea aceasta mare, ori presbiter, ori diacon, să se caterisească atât dânsul, cât şi cel ce 1-a hirotonit şi să se taie desăvârşit şi de la împărtăşire, ca Simon Magul prin mine, Petru”.
Din Faptele Apostolilor: „Şi văzând Simon că Duhul Sfânt se dă prin punerea mâinilor Apostolilor, le-a adus lor bani, zicând: «Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca pe oricine voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt». Dar Petru a zis către el: «Argintul tău să fie cu tine întru pieire, căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se câştigă pe bani. Tu n-ai parte nici de soartă întru cuvântul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Drept aceea, pocăieşte-te de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doar ţi se va ierta cugetul inimii tale; căci amărăciunea fierei şi întru legăturile nedreptăţii văd că eşti»” (8,18-23).
Din Cartea a III-a a împăraţilor: „Şi după întâmplarea aceasta nu s-a întors Ieroboam de la răutatea sa şi iarăşi a făcut din poporul de rând preoţi înălţimilor; cel ce vrea umplea mâna lui şi se făcea preot înălţimilor. Şi s-a socotit acesta spre păcat casei lui Ieroboam şi spre pieire şi stingere de pe faţa pământului” (13, 33-34).
Din Cartea a IV-a a împăraţilor: „Şi s-a întors Neeman la Elisei şi toată tabăra lui şi a venit şi a stătut înaintea lui si a zis: «Iată, am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pământul, fără numai în Israel, şi acum ia mulţumită de la robul tău». Si a zis Elisei: «Viu este Domnul înaintea căruia stau de voi lua», şi l-a silit să ia şi n-a voit. [...] Şi a zis Ghiezi, sluga lui Elisei: «Iată, a lăsat domnul meu pe Neeman sirianul acesta de s-a dus, şi n-a luat din mâna lui nimic din cele ce a adus; viu este Domnul, voi alerga după el şi voi lua de la el ceva». Şi a alergat Ghiezi după Neeman. [...] Şi a zis Neeman: «Ia doi talanţi de argint». Şi a luat doi talanţi de argint în doi saci şi două rânduri de haine. Şi după alte cuvinte, a zis către el Elisei: «De unde vii, Ghiezi?» Şi a zis Ghiezi: «N-a fost sluga ta nicăieri». Si a zis către el Elisei: «Au n-a mers inima mea cu tine când a întors omul din carul său dinaintea ta, şi acum ai luat argintul şi hainele? Să cumperi cu ele grădini şi măslinişuri, şi vii, şi oi, şi boi, şi slugi, şi slujnice. Şi lepra lui Neeman se va lipi de tine şi de seminţia ta în veac». Şi a ieşit de la fata lui alb de lepră ca zăpada” (5, 12-27).
Din comentariul Sf. Vasile la Isaia: „Legea a dat-o spre ajutor, ca să zică că nu este cuvânt ca acesta pentru care nu se poate da dar şi aceasta nu este lege ca acel cuvânt al ventrilocului, căci nu s-a născocit spre amăgire ca acela, ci este învăţătoarea adevărului; iar aceea vrăjesc pentru argint; dar aceasta este ridicol, fiindcă cei ce sunt amăgiţi le dau lor şi argint drept plată a minciunii, iar glasul acesta al legii nu este de acest fel, ca să se dea bani pentru el, căci nimeni nu înapoiază harul: „În dar, zice, aţi luat, în dar daţi” (Mt. 10, 8). Vezi cum s-a mâniat Petru asupra lui Simon, cel ce aduce argint pentru harul Duhului Sfânt: „Argintul rău, zice, fie cu tine spre pieire, căci ai socotit a câştiga darul lui Dumnezeu pe bani” (F. Ap. 8, 20). Deci cuvântul Evangheliei nu este ca graiurile ventrilocilor, cele ce se vând. Căci ce preţ de răscumpărare ar da cineva vrednic de acela? Ascultă pe David, care se îndoieşte şi zice: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” (Ps. 115, 3). Deci nu este cu putinţă a da daruri pentru aceasta, vrednice de harul cel de la dânsul; un singur dar este vrednic de acesta, păstrarea lucrului dăruit; cel ce-ţi dă ţie comoară nu cere de la tine preţul celor date, ci păstrarea vrednică a lucrului dat”.
Din scrisoarea aceluiaşi, către episcopii cei de sub el, ca să nu se hirotonească pentru bani: „Ei socotesc că nu păcătuiesc dacă nu iau îndată, ci iau după hirotonie, dar a lua este a lua oricând. Vă îndemn deci ca acest venit sau mai bine zis această introducere spre gheena, să o lepădaţi şi să nu vă faceţi nevrednici de săvârşirea Sfintelor Taine, spurcându-vă mâinile cu astfel de venituri” (can. 90).
Din viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur: „A venit la noi Eusebiu, care ne-a pricinuit nouă vorbă multă în privinţa tuturor episcopilor, acuzatorul celorlalţi şase episcopi, rugându-se a fi primiţi în comuniune. Unii dintre episcopi se împotrivesc, zicând că nu trebuie să se primească, fiind el un clevetitor. Din cauza aceasta se ruga zicând: Deoarece procesul în cea mai mare parte s-a dezbătut în curs de doi ani şi prin martori s-a făcut amânarea, mă rog iubirii voastre de Dumnezeu, ca încă astăzi să produc eu martori; căci deşi episcopul Antonin, care a primit aurul şi a hirotonit, s-a săvârşit, totuşi au rămas în viaţă cei ce au dat şi s-au hirotonit. Sinodul prezent a hotărât să se cerceteze chestiunea; şi să înceapă dezbaterea din citirea actelor făcute mai înainte. Au intrat martorii; au intrat şi cei şase dintre cei ce au dat şi s-au hirotonit; stăruind însă martorii în depoziţiile lor, atât cei mireni, cât şi cei dintre presbiteri, pe care socoteau a se bizui, la început tăgăduiau; iar când martorii au dovedit, aducându-le aminte de locuri şi de timpuri, arătând atât felurile, cât şi cantităţile de bani ce au dat, nici conştiinţa lor fiind preacurată, au mărturisit de sine fără de multă constrângere: am dat şi ni s-a întâmplat să facă acest lucru, socotind că aceasta este rânduiala şi cu scopul ca să scăpăm de serviciul public; şi acum ne rugăm, dacă nu ne este îngăduit să fim în slujba bisericii, să primim înapoi măcar aurul ce l-am dat; fiindcă am dat unele giuvaeruri de-ale femeilor noastre. Ioan în privinţa aceasta a făgăduit sinodului zicând că eu îi voi libera pe ei de autoritatea de stat, rugând pe împăratul; voi însă dispuneţi ca dânşii să primească înapoi de la moştenitorii lui Antonin ceea ce au dat. Deci sinodul a hotărât ca ei să primească aurul de la moştenitorii lui Antonin şi să se împărtăşească înlăuntrul altarului, dar să fie scoşi dintre preoţi, ca nu cumva, iertându-le aceasta, să se formeze obiceiul iudaic sau egiptean de a vinde şi a cumpăra preoţia. Fiindcă se zice că depravatul şi fals numitul patriarh al iudeilor în fiecare an, sau an de an, schimbă pe mai-marii sinagogilor prin adunare de argint; asemenea şi imitatorul acestuia, patriarhul egiptenilor, ca să se împlinească proorocia: «Preoţii lui pentru daruri răspundeau, şi proorocii lui pentru argint preziceau» (Miheia 3, 11)”.
Din canoanele celor şase sute treizeci Sfinţi Părinţi întruniţi la Calcedon: „Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar face obiect de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni pe bani episcop, sau horepiscop, sau presbiter, sau diacon, sau pe altcineva dintre cei ce se numără în cler, ori ar promova pentru bani econom, sau ecdic, sau paramonar, sau pe oricare din canon pentru mârşav câştig, şi dacă se dovedeşte că a făcut aceasta, să se primejduiască pentru treapta sa; şi cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau promovarea cea din negoţ; ci să fie străin de demnitatea sau de funcţia pe care a dobândit-o pe bani. Iar dacă cineva a fost mijlocitor în astfel de afaceri urâte şi ilegale, acela, dacă ar fi cleric, să cadă din treapta sa; iar dacă este laic sau monah, să se anatematizeze” (can. 2).
Din enciclica preasfinţitului arhiepiscop al Constantinopolului Ghenadie şi a sinodului ţinut împreună cu dânsul: „Aşadar, să fie lepădat şi străin de orice demnitate ieraticească şi slujbă, şi supus blestemului anatemei, atât cel ce crede că-l va câştiga pe acesta cu bani, cât şi cel ce făgăduieşte a-l da pe acesta pe bani, ori cleric, ori mirean de ar fi, ori de s-ar dovedi, ori de nu s-ar dovedi că a făcut aceasta; căci nu se pot cândva împăca întreolaltă cele incompatibile, nici mamona să consimţească cu Dumnezeu, sau ca cei ce slujesc aceluia să slujească lui Dumnezeu; şi aceasta este hotărârea netăgăduită a Domnului: «Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona» (Mt. 6, 24)”.
Din canoanele Sfântului Sinod al şaselea: „Cei ce pe bani se hirotonesc, sau episcopi, sau oricare clerici, iar nu după cercetarea şi alegerea vieţii, poruncim să se caterisească; dar şi cei ce i-au hirotonit” (can. 22).
Toţi să auzim aceasta şi în urechi să le luăm, nu numai arhiereii, ci si cei ce sunt număraţi în cler şi toţi cei ce locuiesc în lume. Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu prisosinţă la cele auzite, ca nu cumva să alunecăm pe alături (Evr. 2, 1); căci nu cu argint, sau cu aur, care se strică, am fost răscumpăraţi din vieţuirea decăzută lăsată ca moştenire de strămoşi, ci prin cinstit Sângele lui Hristos, celui nevinovat şi neîntinat ca un miel (I Petru 1, 18-19). Astfel învaţă-ne şi pe noi, bărbate preasfinţite, să urmăm poruncilor din Scripturi, şi celor evanghelice şi apostolice, canonice şi părinteşti, ca să ne supunem cuvintelor gurii voastre. Ridică-te la înălţimi, înalţă glasul tău întru tărie, mergi întru desfătare, vesteşte cu îndrăzneală, pentru ca să se desfiinţeze şi întru nimicire să se ducă punerea mâinilor pentru bani şi orice dacă urmează acesteia pentru iubire de argint, nedreptate şi neguţătorie, pentru câştig mârşav. Căci aceasta împreună cu cele de acest fel se vor nimici din poporul ales, prin chemarea numelui lui Hristos, primind darul mântuirii, şi toate spurcăciunile ce urmează răutatea din rădăcină împreună se vor tăia. Şi preoţii ca Unicii vor înflori, insuflând celor ce se mântuiesc buna mireasmă a lui Hristos, cântând Bisericii cu biruinţă: Domnul a înlăturat de la tine nedreptăţile tale; încă şi îndulcind pe cei ce culeg rodurile, ajungând ei la bătrâneţe unse şi arătându-i pe ei moştenitorii fericirii aceleia şi vieţii nestricate


->