În privinţa presbiterilor care au jertfit idolilor şi apoi iarăşi s-au luptat în prigoane pentru credinţă, nu însă prin vreo prefăcătorie, ci cu adevărat, nici punând lucrurile la cale de mai înainte, nici lucrând cu intenţie vicleană, nici înduplecând pe prigonitor ca să pară numai că s-au supus chinurilor, atrăgându-le pe acestea asupra lor numai la aparenţă şi de formă; sinodul a hotărât ca aceştia să se împărtăşească de cinste şi de şedere; dar nu este iertat ca ei să aducă jertfă, sau să propovăduiască, sau în general să săvârşească ceva din slujbele ierarhiceşti.
Aşijderea şi diaconii care au jertfit idolilor, dar după aceea iarăşi s-au luptat pentru credinţă, altcum să aibe cinste, dar să înceteze de la orice slujbă sfântă şi de a aduce pâinea sau paharul sau de a propovădui. Dacă însă oarecare dintre episcopi vor băga de seamă la aceştia vreo râvnă sau umilinţa blândeţii şi ar voi să le dea ceva mai mult sau să-i ierte, dânşii au puterea să facă acest lucru.
Pe cei ce au fugit şi au fost prinşi, sau au fost trădaţi de ai lor, sau altfel au fost despuiaţi de averi, sau au suferit chinuri, sau în temniţă s-au aruncat, şi strigând că sunt creştini, şi au fost sfâşiaţi, sau cu sila punându-li-se ceva lucru idolesc în mâini de către siluitori, sau de silă primind o oarecare mâncare de la idoli, însă mărturisind neîncetat că sunt creştini, şi mâhnirea asupra celor ce li s-a întâmplat arătând-o pururea cu toată atitudinea şi înfăţişarea lor, şi cu smerenia vieţii, unii ca aceştia, fiind afară de păcat, să nu se oprească de la împărtăşire; iar de s-au şi oprit de către cineva din stricteţe prea mare, sau din nepriceperea unora, îndată să se primească. Aceasta este în vigoare deopotrivă şi pentru cei din cler, şi pentru ceilalţi laici. S-a mai cercetat deodată şi aceea dacă se pot înainta în treapta preoţească laicii care au căzut în urma aceleiaşi silnicii; deci s-a hotărât ca aceştia să se prohirisească (hirotonească) ca unii care nimic nu au păcătuit, dacă vieţuirea lor de mai înainte s-ar afla dreaptă.
În privinţa celor care prin constrângere au jertfit idolilor şi pe lângă aceştia şi în privinţa celor care au participat la ospeţele de la idoli, toţi aceia care, deşi fiind seduşi, au mers acolo cu înfăţişare mai veselă şi au îmbrăcat haină mai luxoasă şi s-au împărtăşit fără rezervă din ospăţul pregătit, sinodul a hotărât ca un an să fie ascultători, şi trei ani să se smerească, şi doi ani să participe numai la rugăciune, şi numai atunci să se apropie de ceea ce este desăvârşit.
Iar cei ce au mers la ospeţele idolilor cu haină jalnică şi şezând la masă au mâncat, dar în toată vremea şederii au lăcrimat, dacă au împlinit timpul de trei ani al smeririi, să se primească în comuniune fără de împărtăşanie; iar de nu au mâncat, numai doi ani smerindu-se, într-al treilea an să se primească în comuniune fără de împărtăşanie, ca să ia cele desăvârşite în al patrulea an. Episcopii însă să aibă putere ca, cercetând felul întoarcerii lor, să-i trateze şi mai blând sau să prelungească mai mult timpul de pocăinţa. Dar înainte de toate să li se cerceteze atât viaţa de mai înainte, cât şi cea mai din urmă, şi aşa să se măsoare blândeţea.
În privinţa celor ce au cedat numai de ameninţarea muncilor şi a luării averilor, sau a exilării, şi au jertfit idolilor şi până în timpul de faţă nu s-au pocăit, nici nu s-au întors, acum însă, timpul sinodului apropiindu-se şi ajungând la hotărârea întoarcerii, sinodul a hotărât ca până la ziua cea mare să se umilească trei ani, şi după alţi doi să se primească în comuniune, fără de împărtăşanie, şi aşa să vină la cele desăvârşite, încât întreg timpul de şase ani să-l împlinească. Iar dacă oarecare mai înainte de acest sinod s-au primit la pocăinţă, de la acel timp să li se socotească începutul celor şase ani de pocăinţă. Dacă însă s-ar întâmpla primejdie şi aşteptarea morţii din boală, sau din altă oarecare pricină, aceştia să se primească după norma de faţă.
În privinţa celor ce împreună s-au ospătat la serbarea păgânească, în locul hotărât pentru păgâni, ducând şi mâncând însă acolo bucatele lor proprii, sinodul a hotărât ca, timp de doi ani, smerindu-se să se primească în comuniune; iar ori de trebuieşte fiecare a se primi cu împărtăşanie, episcopii au dreptul să judece, după cum ei au dreptul şi de a cerceta cealaltă viaţă a fiecăruia.
Iar cei ce a doua oară şi a treia oară au jertfit idolilor de silă, patru ani să se smerească, iar doi ani să se primească în comuniune fără împărtăşanie, apoi în al şaptelea an desăvârşit să se primească.
Iar toţi aceia care nu numai că s-au lepădat de la credinţă, ci s-au ridicat şi împotrivă şi au siluit pe fraţi, şi s-au făcut pricinuitori ai siluirii, aceştia trei ani să se primească la locul ascultării, iar în alţi şase ani în cel al prosternării; şi alt an să se primească în comuniune fără împărtăşanie, ca zece ani împlinind să se împărtăşească de cele desăvârşite; însă să se cerceteze atât viaţa lor din acest timp, cât şi cealaltă.
Toţi cei ce sunt puşi diaconi, dacă chiar la punerea lor au mărturisit şi au zis că trebuie să se însoare, fiindcă nu pot rămâne aşa, aceştia însurându-se după aceasta, să rămână în slujbă pentru că li s-a dat lor voie de către episcop. Dacă însă oarecare, tăcând şi primindu-se la hirotonie cu condiţia să rămână aşa, dar după aceea s-au însurat, să înceteze din diaconie.
Sinodul a hotărât ca fetele care s-au logodit şi după aceea au fost răpite de alţii să se dea înapoi celor ce mai întâi s-au logodit cu ele, chiar de ar fi suferit şi silă de la aceia.
Sinodul a hotărât ca cei ce au jertfit idolilor mai înainte de Botez, şi după aceea s-au botezat, să se înainteze în treaptă, ca unii ce sunt spălaţi de păcat.
Horepiscopilor nu le este iertat să hirotonească presbiteri sau diacon în altă eparhie, dar încă nici presbiteri pentru cetate, decât numai cu încuviinţarea episcopului, dată prin scrisori.
Presbiterii sau diaconii cei din cler, care se reţin de la cărnuri, sinodul a hotărât ca ei să se atingă de ele şi apoi, aşa de vor voi, să se înfrâneze de la ele; Iar de nu vor vrea, şi nici legumele ce sunt puse lângă cărnuri nu vor să le mănânce, şi astfel de nu se vor supune canonului, să înceteze din treaptă.
În privinţa lucrurilor aparţinătoare Bisericii, pe care presbiterii, nefiind episcopi, le-au vândut, Biserica să le reclame înapoi. Şi stă în chibzuinţă episcopului de se cuvine a lua preţul înapoi ori nu, fiindcă de multe ori venitul celor vândute le aduce mai mult decât preţul.
Dintre cel care aţi păcătuit sau păcătuiesc cu dobitoace, câţi au păcătuit înainte de a fi de douăzeci de ani, prosternându-se cincisprezece ani, să se împărtăşească de comuniunea rugăciunii, apoi, împlinind cinci ani în această comuniune, atunci să se atingă de cuminecătură. Dar să li se cerceteze şi viaţa lor din timpul prosternării, şi aşa să dobândească blândeţea. Iar dacă oarecare fără cumpăt a rămas în păcate, să se supună prosternării celei lungi. Iar cei ce au trecut peste vârsta aceasta şi, având soţii, au căzut în păcatul acesta, să se prosterneze 25 de ani, apoi să se împărtăşească de comuniunea rugăciunii; după aceea, împlinind cinci ani în comuniunea rugăciunilor, să se împărtăşească de cuminecătură. Iar dacă unii şi femei având şi trecând de cincizeci de ani au păcătuit, numai la ieşirea din viaţă să primească împărtăşanie.
Sfântul sinod a poruncit ca cei ce păcătuiesc cu dobitoace şi sunt leproşi, sau au fost leproşi, aceştia să se roage cu iernaticii (cei ce stau în locul deschis din faţa uşii Bisericii).
Dacă unii care au fost puşi episcopi, şi nu s-au primit de eparhia pentru care au fost numiţi, ar vrea să meargă în alte eparhii şi să înlăture pe cei aşezaţi acolo şi să aţâţe împotriva acelora răzvrătire, aceia să se afurisească. Dacă însă ar vrea să rămână în parohia unde au fost mai înainte presbiteri, să nu fie lepădaţi din demnitate; iar dacă se vor ridica cu tulburare împotriva episcopilor aşezaţi acolo, să li se ia lor şi păstoria şi să fie lepădaţi (să fie excluşi din Biserică).
Cel ce, făgăduind fecioria, violează votul, să se supună hotărârii pentru cei ce se căsătoresc a doua oară. Aşijderea am oprit ca fecioarele să vieţuiască împreună cu oarecare bărbaţi ca surori.
Dacă soţia cuiva a comis adulter sau dacă cineva comite adulter, se cuvine ca acela la şapte ani să dobândească cele desăvârşite, potrivit treptelor care duc acolo.
