Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 3 Trul. - Cei căsătoriţi de două ori nu pot fi clerici:

De vreme ce binecredinciosul şi de Hristos iubitorul nostru împărat a grăit (s-a adresat) acestui sfânt şi ecumenic sinod, ca cei ce se numără în cler şi cei care împărtăşesc altora cele dumnezeieşti să se arate curaţi şi slujitori neprihăniţi şi vrednici de jertfa cea duhovnicească a marelui Dumnezeu, carele este şi Jertfă, şi Arhiereu, şi să curăţească cele necurate (prihănite) care îi apasă pe aceştia din nunţi nelegiuite. Pe lângă aceasta, pentru că cei (delegaţi) ai preasfintei Biserici a Romanilor au propus să se ţie canonul asprimii, iar cei de sub (stăpânirea) scaunul acesta al de Dumnezeu păzitei şi împărăteşti cetăţi (au propus să se ţină) canonul dragostei de oameni (omeniei) şi al înţelegerii (compasiunii), noi le-am împreunat părinteşte cu iubire de Dumnezeu pe amândouă, ca să nu lăsăm nici ca blândeţea să fie îngăduitoare (tolerantă, slabă) şi nici ca asprimea (severitatea) să fie neomenoasă (crudă, rigidă), şi mai ales când, din neştiinţă, greşeala s-a întins la o mulţime destul de mare de bărbaţi.
Socotim (hotărâm) aşadar împreună că cei ce s-au încurcat două căsătorii şi care până la cincisprezece ale trecutei luni ianuarie din al patrulea idiction trecut al anului 6199 (an 691) au fost robiţi păcatului şi nu au vrut a se curăţi de acesta să fie supuşi caterisirii canonice.
Iar cei ce au căzut în păcatul acesta al căsătoriei a doua (bigamiei), dar înainte de această cercetare a noastră au cunoscut ceea ce este folositor şi au tăiat răul de la ei înşişi şi au alungat departe această străină şi nelegiuită împreunare, sau cei ale căror femei din a doua căsătorie au decedat, sau şi acei care au căutat să se întoarcă, învăţând din nou înţelepciunea şi părăsind repede nelegiuirile lor de mai înainte, fie că ar fi fost presbiter sau diacon - i s-a părut sinodului că aceştia să înceteze de la orice slujire sau lucrare preoţească şi să fie supuşi pentru un oarecare timp la cercetări (epitimii), dar să aibă parte (să se împărtăşească) de cinstea scaunului şi a stării lor, îndestulându-se cu înainte şederea şi plângând înaintea Domnului, ca să le ierte lor nelegiuirea cea din neştiinţă, căci este fără de cale (necuviincios) să binecuvânteze pe altul cel care este dator să-şi vindece propriile sale răni.
Iar cei legaţi de o singură soţie, dacă cea luată a fost văduvă, de asemenea şi cei ce după hirotonie au trăit într-o singură căsătorie nelegiuită, adică presbiterii şi diaconii şi ipodiaconii, oprindu-i pentru puţin timp de la sfânta slujbă şi certându-i (supunându-i epitimiilor), îndată să fie puşi din nou (reaşezaţi) în treptele lor proprii, dar în nici un caz înaintându-i la o treaptă mai înaltă - se înţelege însă că după ce aceştia s-au dezlegat de însoţirea nelegiuită.
Iar le-am statornicit cu privire la cei ce au fost găsiţi în mai înaintele arătate greşeli (căderi), după cum s-a zis, până la cincisprezece ale lunii ianuarie a indictionului al patrulea, şi numai în privinţa feţelor preoţeşti orânduind noi (hotărând) de acum înainte şi înnoind canonul care rânduieşte ca cel care s-a legat cu două căsătorii (nunţi) după botez sau care a luat concubină (ţiitoare) să nu poată fi episcop, sau presbiter, sau diacon, sau peste tot orice altceva din catalogul stării preoţeşti (clericale); de asemenea, şi cel ce a luat văduvă sau lepădată sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) să nu poată fi episcop, sau presbiter, sau diacon sau peste tot orice din catalogul stării preoţeşti (din rândul clerului).


->