Can. 1 sin. VII ec. - Se întăresc canoanele primite de întreaga biserică de până acum:
Celor care au dobândit vrednicia (demnitatea) preoţească, rânduielile canonice le sunt mărturii şi îndreptări, pe care primindu-le cu bucurie, cântăm împreună cu dumnezeiescul vestitor David, către Domnul Dumnezeu, zicând: „Întru calea mărturiilor tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia” (Ps 118, 14) şi: „Ai poruncit ca mărturiile tale să fie dreptate în veac; înţelepţeste-mă, şi viu voi fi” (Ps 118, 138; Ps 118, 144). Şi dacă glasul proorocesc (profetic) ne porunceşte nouă să păzim în veac mărturiile lui Dumnezeu şi să vieţuim întru ele, este învederat (evident) că ele rămân neclătinate şi nestrămutate, căci si văzătorul de Dumnezeu Moise zice astfel: „Acestora nu este a li se adăuga (nimic) şi nici nu este să se scoată (ceva) dintr-însele” (Dt 12, 32). Şi dumnezeiescul apostol Petru, proslăvindu-se întru ele, strigă: „Spre care şi îngerii doresc să privească” (1 Ptr 1, 12), şi Pavel zice: „Chiar dacă noi, sau înger din cer de ar binevesti vouă, în afară de ceea ce v-am binevestit noi vouă, să fie anatema” (Ga 1, 8).
Aşadar, acestea astfel fiind, şi fiindu-ne nouă mărturie, bucurându-ne de ele ca şi când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim) primim în inimile noastre sfintele canoane, şi întărim întreaga şi nestrămutată orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice, şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de către unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe acei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei; şi pe cei care îi supun caterisirii, şi noi îi caterisim; şi pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării (epitimiei), şi noi aşijderea îi supunem. Căci dumnezeiescul apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer şi a auzit cuvintele cele negrăite, strigă lămurit: „Fără iubire de argint să fie purtarea voastră, îndestulându-vă cu cele de faţă (pe care le aveţi)” (Evr 13, 5).
