Can. 7 Sard. - Legătura episcopului cu căpetenia statului:
Episcopul Osiu zise: „Starea defavorabilă a împrejurărilor noastre şi multe străduinţe şi cererile nedrepte ne-au făcut să nu avem atâta tihnă şi libertate câtă trebuie să avem. Căci mulţi dintre episcopi nu întrelasă a se duce în tabără, şi mai ales cei din Africa, care, precum am aflat de la iubitul nostru frate şi împreună episcop Gratu, nu primesc sfaturile cele mântuitoare, ci le defăimă, aşa încât un om aduce la lagăr cele mai multe şi deosebite cereri, care nu pot să fie de folos bisericilor şi nu ajută şi nici nu sprijină pe săraci şi pe mireni sau pe văduve, cum ar trebui să se întâmple şi cum este de cuviinţă, şi mijlocesc unora demnităţi şi funcţiuni lumeşti. Deci această anomalie ne pricinuieşte pagubă nu fără oarecare sminteală şi osândă. Că am socotit a fi mai cuviincios ca episcopul să dea ajutorul său aceluia care este asuprit de cineva, sau dacă vreuna din văduve s-ar nedreptăţi, sau iarăşi dacă vreun orfan s-ar lipsi de cele ce i se cuvin, de cumva şi aceste cauze ar avea cerere dreaptă. Deci, iubiţi fraţi, fiind cu toţii de acord asupra acestei chestiuni, să hotărâţi că nici unui episcop nu i se cuvine să meargă la tabără, afară de aceia pe care i-a chemat preaevlaviosul nostru împărat prin scrisorile sale. Dar fiindcă de multe ori se întâmplă ca unii, având trebuinţă de graţiere, să se refugieze la Biserică, deoarece pentru păcatele lor s-au osândit la închisoare sau la deportare în vreo insulă, sau dacă li s-a dat orice fel de pedeapsă, unora ca aceştia să nu li se denege ajutorul, ci fără întârziere şi fără îndoială să li se ceară iertare. Deci, dacă sunteţi de acord cu acestea, cu toţii să votaţi pentru”. Răspuns-au toţi: „Să se hotărască aceasta”.
