Dacă cineva a devenit eunuc (scopit, famen) din sila oamenilor, sau dacă în persecuţie a fost lipsit de cele ale bărbaţilor, sau dacă aşa s-a născut, şi este vrednic, acela să se facă (să devie episcop).
Cel ce s-a castrat (scopit) pe sine să nu se facă cleric, fiindcă ucigaş de sine este şi vrăjmaş al creaţiei (rânduielii) lui Dumnezeu.
Dacă cineva cleric fiind, se castrează (scopeşte), să se caterisească, căci este ucigaşul lui însuşi.
Laicul castrându-se (scopindu-se) pe sine însuşi, să se afurisească trei ani, căci este pizmaşul propriei sale vieţi.
Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în desfrânare, sau în jurământ strâmb (sperjur), sau în furtişag să se caterisească, dar să nu se afurisească, căci zice Scriptura: să nu urgiseşti de două ori pentru acelaşi lucru (Naum 1,9). Asemenea şi ceilalţi clerici.
Dintre cei care au intrat în cler neînsuraţi, orânduim că se pot căsători numai citeţii şi psalţii (cântăreţii), care vor.
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul care ar bate pe credincioşi care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară şi pătimind nu ameninţă (1 Pt 2, 23).
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon caterisit după dreptate, pentru vinovăţii învederate (evidente), ar îndrăzni să se atingă de slujba care i-a fost lui încredinţată oarecând, acela să se taie cu totul de la Biserică.
Dacă vreun episcop presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie (demnitate) prin bani, să se caterisească şi acela ce l-a hirotonit şi să se taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine Petru.
Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.
Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propiul său episcop, ar face adunare osebită (separată) şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran (uzurpator). De asemnea şi ceilalţi clerici, şi (anume) câţi se vor adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă (poftire la ordine) din partea episcopului.
Dacă vreun presbiter sau diacon se afuriseşte de către episcop, să nu fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel care l-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar săvârşi din viaţă) episcopul care l-a afurisit pe el.
Nici unul dintre episcopii şi presbiterii sau diaconii străini să nu se primească fără scrisori de încredinţare (recomandare), şi aducându-le pe aceastea, să fie ispitiţi (verificaţi), şi dacă vor fi propovăduitori ai dreptei credinţe, să fie primiţi, iar de nu, dându-li-se lor cele de trebuinţă, să nu-i primiţi pe ei în biserică (comunitate), fiindcă multe se fac prin vicleană răpire (amăgire).
Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.
Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetăţile şi în satele care nu-i sunt supuse lui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviinţarea celor care stăpânesc cetăţile sau satele acelea, să se caterisească şi ei, şi cei pe are i-a hirotonit.
Dacă cineva fiind hirotonit episcop, nu ar primi slujba aceasta şi purtarea de grijă a poporului care i s-a dat în mână (încredinţat lui), acela să fie (să rămână) afurisit până ce-o va primi (slujba); asemenea şi presbiterul şi diaconul. Iar dacă ducându-se (acolo) nu ar fi primit, nu după voia sa (nu din pricina sa), ci din cauza blestemăţiei poporului, ei să fie (rămână) totuşi episcop, dar clerul cetăţii aceleia să se afurisească, fiindcă (ei clericii) nu au strunit poporul cel atât de nesupus.
De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor, şi ei să cerceteze împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele (controversele) bisericeşti care se vor ivi: o dată, adică, în a patra săptămână a Cincizecimii, iar a doua oară, în a dousprezecea zi a lui octombrie.
Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească ceva din acestea, sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce sunt ale Bisericii.
Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic fără încuviinţarea episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a încredinţat poporul Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru sufletele lor.
Să fie arătate (cunoscute în mod lămurit) bunurile proprii ale episcopului (în cazul că ar avea şi bunurii proprii) şi să fie arătate şi cele domneşti (bunurile Domnului, ale Bisericii) ca episcopul să aibă putere când s-ar săvârşi din viaţă să lase ale sale cui vrea şi cum vrea şi să nu piardă cele ale episcopului sub cuvânt că ar fi bunuri bisericeşti, atunci când el ar avea soţie şi copii sau rude sau casnici. Căci este drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor ca nici Biserica să nu sufere vreo pagubă din pricina necunoaşterii bunurilor episcopului şi ca nici episcopul sau rudele lui să-şi răpească ( bunurile) din pricina Bisericii, sau să cadă şi la certuri (procese) ai săi, şi moartea lui să se acopere de ocări.
