Dacă împotriva unui credincios se face vreo învinuire de desfrânare sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită şi s-ar dovedi, acela să nu se înainteze în cler (să nu devină cleric).
Dacă pentru frica omenească fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapădă numele Hristos, să se îndepărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă numele de cleric, să se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca laic.
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul stării preoţeşti (din cinul preoţesc) ar mânca fie carne în sânge (de animal viu, sugrumat sau înecat), fie animal muşcat (rănit) de fiară, fie mortăciune, să se caterisească, pentru că legea a oprit aceasta (Fc 9, 4; FA 15, 29); iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se afurisească.
Dacă în ceartă (sfadă), vreun cleric ar lovi pe cineva şi dintr-o lovitură l-ar omorî, să se caterisească pentru pripirea sa, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară numai de una), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
Dacă cineva ar apuca cu de-a sila (ar strica, ar silui) o fată nelogodită, să se afurisească; şi să nu-i fie permis acelui a lua pe alta, ci pe aceea să o ţie, pe care a ales-o (stricat-o), chiar dacă ar fi săracă.
Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce l-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu neputinţă să fie nici credincioşi, nici clerici.
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeţ sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta patruzecime a Paştilor (marele post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai dacă ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul (rândul) clericilor ar posti cu iudeii (ar serba, ar ţine), sau ar prăznui sărbătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la templul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.
Dacă vreun cleric sau laic ar fura din Sfânta Biserică ceară sau untdelemn, să se afurisească şi să întoarcă (restituie) încincit împreună cu ceea ce a luat.
Vas sfinţit de aur sau de argint, sau pânză (sfinţită) nimeni să nu-şi mai însuşească spre întrebuinţare proprie, căci este lucru fără de lege (potrivnic legii). Iar de s-ar vădi cineva (făcând una ca aceasta), să se pedepsească cu afurisirea.
Episcopul pârât pentru oarece de către oameni vrednici de încredere, acela să fie chemat de către (ceilalţi) episcopi; şi dacă se va înfăţişa şi va mărturisi, ori ar fi dovedit, să se hotărască pedeapsa, iar dacă fiind chemat, nu se va supune (nu ar da ascultare), să fie chemat şi a doua oară, trimiţându-se după el doi episcopi. Iar dacă nici astfel nu se va supune (nu va asculta), să fie chemat şi a treia oară, trimiţându-se din nou doi episcopi la el. Iar dacă nesocotind şi aceasta (o astfel de chemare) nu se va înfăţişa, sinodul să hotărască împotriva lui cele ce i se vor părea (potrivite) ca să nu i se pară a câştiga fugind de judecată.
La mărturia episcopului să nu se primească ereticul şi nici numai un singur credincios, căci prin gura (mărturia) a doi sau trei martori se va întemeia tot cuvântul (Mt 18, 16).
Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moştenitori episcopiei, dăruind simţirii (patimei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească cu afurisire.
Dacă cineva ar fi cu ochiul vătămat sau cu piciorul rănit, dar este vrednic de episcopie, să fie (să devie), căci nu stricăciunea (defectul) trupului îl spucă pe el, ci necurăţia sufletului.
Iar surd fiind şi orb, să nu fie (să nu se facă) episcop, nu pentru că ar fi spurcat, ci pentru ca să nu împiedice (să nu încurce) cele bisericeşti.
Dacă cineva este îndrăcit (are demon), să nu se facă (să nu devie) cleric, dar nici să nu se roage împreună cu credincioşii, însă curăţindu-se, să se primenească şi, dacă ar fi vrednic, să se facă (cleric).
Pe cel ce a venit din viaţa păgânească şi a fost botezat, sau (pe cel ce a venit) din petrecerea uşuratică (păcătoasă) a vieţii, nu este drept a-l rândui (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel care încă n-a arătat în nici un chip destoinicie (pricepere) să fie altora învăţător; afară numai dacă aceasta se fac prin harul dumnezeiesc.
