Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!

« 1 2 3 4 5 »

Cu voia episcopului, şi presbiterul poate să facă înfigerea crucii

Cei ce iau camătă nu se cuvine să se împărtăşească sau să mănânce împreună dacă stăruiesc în nelegiuire

Se cuvine ca monahii să ajuneze miercurea şi vinerea din săptămâna brânzei şi după apolisul liturghiei darurilor celor mai înainte sfinţite să mănânce brânză, oriunde ar petrece, spre surparea învăţăturii lui Iacob şi a eresului tetradiţilor

Dacă cel ce are ţiitoare nu voieşte să o lase, nici să se binecuvânteze însoţirea lor, şi să o aibă după binecuvântare, de la acela nu se cuvine a se primi cele ce le dăruieşte bisericii, deoarece prin fapte huleşte legile ei dumnezeieşti dispreţuindu-le

Dacă un monah, lepădând sfânta schimă, va mânca carne şi va lua femeie, acela trebuie să se supună anatemei dacă nu se întoarce şi cu sila să se îmbrace în haine monahale, şi să se închidă în mănăstire

Cel ce a desfrânat măcar o dată nu se cuvine a se hirotoni, chiar dacă s-a lăsat de acea patimă; căci Vasile cel Mare zice: „Unul ca acesta, chiar şi morţi de ar învia, nu se face preot”

Când Apostolul zice: „Dacă vreun frate va fi numit desfrânat, cu unul ca acesta nici să nu mănânce” (I Cor. 5,11), se vede că nu zice: cu acela pe care îl ştie unul sau doi că este desfrânat, ci cu acela pe care toţi îl numesc desfrânat şi îl cunosc. Fiindcă păcatele comise în chip neruşinat atrag mare pedeapsă

De va naşte femeia şi pruncul este în primejdie de moarte, după trei sau cinci zile să se boteze acel prunc, dar se cuvine ca altă femeie botezată şi curată să-l alăpteze; iar mama lui nici să nu intre în dormitorul unde este pruncul şi în general nici să nu se atingă de el, până ce nu se va curaţi deplin după 40 de zile şi nu va primi de la preot rugăciunea

Duminica nu se cuvine a călători fără nevoie şi fără constrângere

Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Pavel şi cele ce se numesc Brontologia şi Selinodromia şi Calandologia, fiindcă toate sunt necurate

« 1 2 3 4 5 »


->