Îngerii sunt nemateriali, fiindcă sunt netrupeşti. De aceea, deşi îngerii pot vorbi între ei, n-au nevoie nici de limbă, nici de urechi, ci-şi arată gândurile şi hotărârile fără cuvânt material. Când Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre limba îngerilor (1 Co 13, 1), el nu le atribuie, prin aceasta, trupuri, ci arată chipul de convorbire între îngeri. Tot aşa, când vorbeşte de „genunchiul celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt” (Flp 2, 10), el nu atribuie îngerilor genunchi şi oase, ci arată închinarea datorată lui Dumnezeu, după felul nostru omenesc. Spre deosebire de noi, oamenii, îngerii sunt fiinţe spirituale personale, netrupeşti şi nemateriale.

Îngerii sunt liberi, dispunând în libertate de voia şi hotărârile lor, aşa cum ne dovedeşte căderea lui Lucifer.

Îngerii sunt inteligenţi, în continuă mişcare şi ştiutori. Deşi îngerii au cunoaştere mai înaltă decât a noastră, ei nu ştiu cele ce sunt în inimă şi nici cele viitoare. Aceasta arată că ei sunt mărginiţi. „Cine a început să existe, zice Teodoret al Cirului, acela are o existenţă mărginită”^[1]. Că e aşa, ne-o spune şi cuvântul Mântuitorului că fiecare om e sub paza sau sub grija unui înger (Mt 18, 10). De aceea, îngerii ocupă loc, se fac văzuţi şi se arată celor vrednici cu înfăţişare omenească (Fc 18, 2). Fiind mărginiţi, îngerii nu sunt pretutindeni. Ei sunt prezenţi acolo unde sunt trimişi. Când sunt în cer, nu sunt pe pământ; când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ, nu sunt în cer. Deşi mărginiţi, ei nu sunt împiedecaţi de ziduri, de uşi, de încuietori, de peceţi. Acelora cărora Dumnezeu voieşte ca ei să li se arate, îngerii nu li se înfăţişează cum sunt, ci cu o formă schimbată, ca să poată fi văzuţi^[2].

Îngerii nu sunt sfinţenia însăşi. Ei au sfinţenia de la Duhul Sfânt^[3]. Sfinţenia fiind din afara fiinţei lor, le aduce desăvârşirea prin împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Ei îşi păstrează vrednicia prin stăruinţa în bine, având libera voie în alegere şi necăzând niciodată din cinstea de a şedea alături de Cel Bun^[4]. Puterile cereşti nu sunt sfinte prin firea lor. Altfel ele nu s-ar deosebi de Duhul Sfânt. Ele au de la Duhul Sfânt o măsură de sfinţenie pe potriva lor. Ele capătă nemurirea prin har şi participă la luminare şi la har potrivit cu vrednicia şi cu rangul lor^[5]. Îngerii n-au fost creaţi copii, care apoi, desăvârşindu-se prin exerciţiu continuu, au ajuns demni de primirea Duhului Sfânt. Ei au avut de la început, de la facere, în însuşi actul facerii lor, sfinţenia pusă în fiinţa lor^[6]. Ei doresc şi caută binele. După măsura dragostei lor faţă de Dumnezeu, ei primesc măsura sfinţeniei. Între ei şi Duhul Sfânt este deosebirea următoare: pe când Duhul Sfânt are sfinţenia prin însăşi firea Sa, îngerii au sfinţenia prin împărtăşire^[7].

Mulţi îngeri câştigând fericirea veşnică, au fost întăriţi în bine^[8]. Ei au fost ridicaţi la o treaptă mai presus de firea lor şi dacă nu mai pot greşi, nu e prin firea lor, ci prin harul lui Dumnezeu^[9].