Sunt acei îngeri care, în frunte cu căpetenia lor, Lucifer, din trufie, au rupt comuniunea cu Dumnezeu, devenind duhuri rele, căzând deci din starea în care au fost creaţi. Aceştia îi ispitesc pe oameni şi le insuflă gânduri rele. Ei pot rătăci mintea oamenilor, ducându-i la călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Diavolul sau satana poate chiar ucide oameni, după cuvântul Mântuitorului: „El de la-nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr-ale sale grăieşte, fiindcă el mincinos este şi tatăl minciunii” (In 8, 44). Iar Sfântul Petru îi îndeamnă pe credincioşi astfel: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită” (1 Ptr 5, 8). Când Dumnezeu ne trimite îngerul Său păzitor, satana trimite şi el îngerul său rău, ca să distrugă viaţa noastră. Omul se află între cei doi, care urmăresc scopuri opuse şi se străduiesc să învingă[1]. Dar diavolul nu-l poate sili pe om la păcat, ci numai îl ispiteşte[2].
Diavolul nu poate să facă rău nici omului, nici altei făpturi, dacă nu are învoirea de la Dumnezeu. Se cunoaşte cazul lui Iov (Iov 1, 12; 2, 6) şi al dracilor care se rugau de Mântuitorul zicând: „Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci” (Mt 8, 31-32).