Timpul potrivit pentru rugăciune este, la drept vorbind, viaţa omului întreagă; pentru că aşa cere Însuşi Mântuitorul Hristos: „Aşadar, privegheaţi în toată vremea rugându-vă” (Lc 21, 36). Viaţa trăită cu adevărat creştineşte împlineşte acest îndemn; pentru că toate câte gândim, grăim şi facem cu mintea luminată de dreptate şi însufleţită de dragoste, tot rugăciune este. Fericitul Augustin zice: „Prin credinţă, nădejde şi dragoste, dorinţa fiind necontenită, ne rugăm neîncetat”[1].
De bună seamă, noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în toată clipa, deci să ne rugăm Lui totdeauna, dar mai ales dimineaţa, la amiază şi seara, înainte şi după mâncare şi când auzim bătând toaca şi clopotele bisericii.
1. Dimineaţa, la scularea din somn, să ne rugăm lui Dumnezeu mulţumindu-I că ne-a ocrotit peste noapte; apoi să-L rugăm să ne păzească şi în timpul zilei de toată reaua întâmplare şi de păcat, şi să ne binecuvinteze munca ce urmează să o facem. Dimineaţa, îndată ce ne-am sculat din pat, pe nemâncate, să facem rugăciunea stând în picioare sau în genunchi, după cum ne vine mai bine; o începem cu trei metanii mari şi mai facem metanii mari când ne rugăm pentru părinţi, fraţi etc. Ziua este ca o viaţă în prescurtare: dimineaţa e naşterea şi copilăria; primele ceasuri ale zilei sunt tinereţea; amiaza şi după amiaza, bărbăţia, care se apleacă puţin câte puţin, până când cade seara peste anii încărunţiţi ai bătrâneţii zilei. Când mă trezesc din somn e ca şi cum aş fi ieşit din noianul somnului pentru o nouă zidire şi încep viaţa pentru o altă zi. Cea dintâi clipă pentru acest nou început creştinul o închină lui Dumnezeu, cerându-I binecuvântare. Israeliţii în pustie aflau mana numai dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, iar noi dobândim binecuvântarea lui Dumnezeu de ne vom ruga Lui dimineaţa, la răsăritul soarelui (Sol 16, 28). Dimineaţa e timpul cel mai prielnic pentru rugăciune: „dimineaţa veţi auzi glasul Meu” (Ps 5, 3); adică glasul rugăciunii de dimineaţă, pe care trebuie să-l facem auzit de îndată ce ne sculăm din somn. „Înainte de a vă spăla, curăţiţi-vă inimile alergând la rugăciune”, îi îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur pe ascultătorii săi[2].
2. La amiază. Un păgân, împăratul Filip al Macedoniei, Îl pusese pe un rob să-i spună în fiecare dimineaţă: „Filipe, aminteşte-ţi că eşti om!” A fi om, nu după înţelesul păgân, ci după credinţa ce-o mărturisim, adică creştin, înseamnă că trebuie să-ţi aduci aminte că soseşte sorocul de la amiază, ora douăsprezece; ora în care Iisus a fost răstignit pe cruce; opreşte-te, conteneşte-ţi tot zbuciumul. Dacă la această oră eşti atât de cuprins de nevoile vieţii, încât vremea nu-ţi îngăduie să stai mai mult de vorbă cu Dumnezeu, o rugăciune scurtă, făcută din inimă, cu toată căldura, să răscumpere graba şi lipsa unei rugăciuni mai îndelungate.
3. Seara să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru bunătăţile primite în timpul zilei, rugându-L să ne ierte greşalele făcute peste zi şi să ne ocrotească şi în timpul nopţii.
Mântuitorul prelungea adesea rugăciunea de seară până târziu în noapte. Astfel, rugăciunea de seară e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desăvârşită pocăinţă. Să se cerceteze tot creştinul în fiecare seară, nu numai În privinţa câştigului material de peste zi, ci şi de felul cum s-a îngrijit de folosul sufletului său.
4. Înainte şi după masă să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o şi să-L rugăm să ne ferească de păcatul îmbuibării.
Mântuitorul mulţumeşte Părintelui ceresc înainte şi după masă (Mt 15, 36). Daniil în groapa cu lei a mulţumit îndată pentru hrana ce i s-a trimis prin îngeri. „Dacă vei mânca şi te vei sătura”, zice Moise, „ia aminte la tine Însuţi ca nu cumva să te-apuce mărinimia, să călcaţi pe-alături, să slujiţi pe la dumnezei străini şi să vă Închinaţi lor” (Dt 11, 16).
[1] Fer. Augustin, Exp. CXI, Ad Produm, CIX.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Psalmul V, op. cit., p. 546.