nikolai.ro

Care este întâia cerere din Rugăciunea Domnească şi ce înseamnă această cerere?

Cererea întâi din Rugăciunea Domnească este: „sfinţească-se numele Tău” şi înseamnă că numele Tatălui „se sfinţeşte în noi şi de către noi, când noi ne sfinţim pe noi înşine cu viaţă cucernică şi îmbunătăţită întru slava numelui Său”^{^[1]}.

„Numele lui Dumnezeu este sfânt din fire”^{^[2]}, că zice: „Sfânt este numele Lui” (Lc 1, 49); şi zicem „Sfinţească-se numele Tău”, nu ca şi cum am dori ca Dumnezeu să se sfinţească prin rugăciunile noastre^{^[3]}; nici nu putem spune despre El că s-ar putea sfinţi în felul cum se sfinţesc oamenii; adică prin cât mai mare depărtare de rele şi prin necontenita înaintare întru împlinirea faptelor bune (virtuţilor). Ci prin această zicere „rostim limpede şi răspicat numai sfinţenia ce El o are”^{^[4]}. „Cerem de la El ca numele Lui să se sfinţească în noi”^{^[5]}. Sau, „de vreme ce eşti sfânt, sfinţeşte şi întru noi numele Tău. Sfinţeşte-ne şi pe noi, ca fiind ai Tăi să sfinţim numele Tău şi ca un sfânt să fie propovăduit şi preaslăvit, iar nu să se hulească din pricina noastră”^{^[6]}. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că se zice „sfinţească-se numele Tău, în loc de preamărească-se numele Tău de către toţi oamenii şi de către toată făptura”^{^[7]}.

Preamărim numele lui Dumnezeu ducând o viaţă cucernică, împodobită cu virtuţi şi fapte bune, de la care oamenii să se îndemne să slăvească numele lui Dumnezeu^{^[8]}. Cu alte cuvinte, oricine rosteşte „Tatăl nostru... sfinţească-se numele Tău” îşi ia îndatorirea să-L preamărească prin faptele şi vorbele sale pe Dumnezeu, aşa încât să se împlinească în el porunca lui Iisus Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16). Deci, lucrul de căpetenie al cererii „sfinţească-se numele Tău” este nu numai să nu se hulească numele lui Dumnezeu prin viaţa noastră, ci şi să se slăvească şi să se sfinţească^{^[9]}. „Sfinţim numele Tatălui nostru cel după har, Care este în ceruri, omorând pofta pământească şi curăţindu-ne de patimile aducătoare de stricăciune”^{^[10]}. Preamărim prin fapte numele lui Dumnezeu atunci când ne întocmim întreaga viaţă spre cinstirea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, „prietenii” Săi (Iac 2, 23), spre propovăduirea, cinstirea şi apărarea Bisericii Sale. Preamărim prin cuvinte numele lui Dumnezeu atunci când toată vorba noastră va fi o laudă necontenită a lui Dumnezeu şi a tuturor bunătăţilor Lui.