În mânăstiri şi în catedralele episcopale se săvârşeşte Sfânta Liturghie în fiecare zi. În bisericile de enorie se face Sfânta Liturghie de obicei numai în zilele de Duminică şi în sărbători, iar în zilele din cursul săptămânii se face numai atunci când este nevoie, mai ales sâmbăta, când se fac parastase şi pomeniri pentru morţi^[1].

Cât priveşte vremea anumită sau ceasul din zi la care trebuie să înceapă slujba Sfintei Liturghii, după predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineaţa, după numărătoarea noastră, când Domnul a fost răstignit pe cruce (Mc 15, 25) şi când S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli. De va fi nevoie, se poate săvârşi Sfânta Liturghie şi mai devreme sau mai târziu, dar nu mai înainte de a se lumina de ziuă şi nici după amiază.

Abateri de la această regulă se fac numai la anumite praznice împărăteşti, şi anume la Paşte, la Crăciun (nu peste tot) şi în unele locuri la Bobotează, când Sfânta Liturghie se săvârşeşte dis-de-dimineaţă^[2] .

^[1] Povăţuirile din Liturghier (de ex. ed. 1980, p. 418) prevăd că toţi preoţii de enorie sunt datori să facă Sfânta Liturghie în fiecare sâmbătă. Vezi la fel şi Simeon al Tesalonicului, Despre preoţie, în trad. rom. tip. de Toma Teodorescu, cu titlul: Tractat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, Bucureşti, 1865, p. 355, care prescrie pentru preot obligaţia de a liturghisi negreşit cel puţin de două ori pe săptămână.

^[2] Tipicul cel Mare (sau mânăstiresc) - zis al Sfântului Sava - cap. 10, Iaşi, 1816, p. 16; Povăţuirile din Liturghier (cap. pentru vremea slujbei) şi Scrisoarea sinodală a Patriarhului ecumenic Paisie I către Patriarhul Nicon al Moscovei (1655). Răspuns la întrebarea 2 (la C. Delikanis, Patriarcica engrafa, t. III, Constantinopol, 1905, p. 55).