Serbăm Duminica pentru că:
a) e ziua cea dintâi a creaţiunii;
b) e ziua în care a înviat Domnul („prima a sâmbetelor”, adică „ziua întâi a săptămânii”; Mt 28, 1-7 şi Mc 16, 2);
c) e ziua în care S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli (FA 2, 1 ş.u.);
d) În această zi s-a oficiat încă de la început, în Biserica creştină, „frângerea pâinii”, adică Sfânta Liturghie.
Cu un cuvânt, Duminica e ziua de bucurie în care prăznuim zidirea omului de către Dumnezeu-Tatăl, răscumpărarea lui prin Dumnezeu-Fiul şi sfinţirea lui prin Dumnezeu-Sfântul Duh[1].
[1] Leon cel Mare, Epist. Decret. 81, cap. 1.