Sunt următoarele:
1. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, la 26 octombrie.
2. Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la 8 octombrie.
3. Sfântul Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la 6 decembrie.
4. Sfântul Arhidiacon şi întâiul mucenic Ştefan, la 27 decembrie.
5. Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul CezaÂreei Capadociei, la 1 ianuarie.
6. Sfântul Ioan Botezătorul, Proorocul şi ÎnainteÂmergătorul Domnului, la 7 ianuarie.
7. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, la 23 aprilie.
8. Sfinţii Împăraţi Constantin şi maica sa, Elena, la 21 mai.
9. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Sân-Petru), la 29 iunie.
10. Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie.
În unele calendare de perete mai noi, atât Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât şi Tăierea capului Sfântului Ioan sunt însemnate cu cruce neagră, deci ca sărbători bisericeşti fără ţinere. La sfinţi se serbează, de obicei, ziua morţii lor, care e socotită ziua naşterii lor spre cele veşnice.