1) Sfânta Scriptură se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. „Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: Că El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi că pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu insuflată” cum Însuşi Domnul a spus: „Cercetaţi Scripturile, că (...) ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (In 5, 39) ^[1]. Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine^[2], în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfânt n-a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii^[3]. Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.

2) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşită. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Duhul Sfânt, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într-însa^[4]. Sfânta Scriptură nu se contrazice^[5], cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne^[6]. Dacă scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit insuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu^[7].

3) Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sfintei Scripturi: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pân'la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi este judecător al simţurilor şi al cugetelor inimii” (Evr 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător şi tâlcuitor al Sfintei Scripturi, se pronunţă astfel: „Te rog, spune-mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt [al lui Dumnezeu]? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncăruri, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpânului tău..., decât ca aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să-i înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, bea din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase..., fie neputincioşi în a-şi răpune bogăţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul călăuză”^[8].