nikolai.ro

Întemniţatul lui Irod!:

Întemniţatul lui Irod![1]

Am venit, astăzi, aşa cum deja v-am obişnuit de ceva vreme, de bucuria comuniunii, cu părintele şi prietenul meu Ionel şi cu dumneavoastră, toţi care faceți parte din comunitatea euharistică, formată în jurul părintelui. Eu ştiu, prea bine, că, în mare măsură, nu sunteţi din Filitelnic şi nici chiar din Agrişteu; cei mai mulţi sunteţi din alte locuri, dar stăruiţi în a veni, în fiecare duminică şi sărbătoare, în a vă aduna în jurul părintelui dumneavoastră duhovnicesc şi în a vă împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos. De aceea, sunteţi o comunitate euharistică, mai mult decât o comunitate care are graniţe limitate. Comunitatea euharistică nu are graniţe, pentru că Dumnezeu este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, pentru că adevărata Biserică este comunitatea euharistică!

Părintele Nikolai Ozolin spune că adevărata comunitate este cea euharistică, deoarece, cu adevărat, ea devine trupul mistic al Mântuitorului Hristos. Definiţia Bisericii aceasta este și înseamnă: Trupul mistic al Mântuitorului Hristos şi noi, fiecare, mădulare în parte. Dacă un mădular din acest trup nu se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, aceasta înseamnă că trupul este în suferinţă, că trupul are un mădular bolnav. De aceea, noi nu ne împărtăşim că suntem bolnavi şi ne considerăm păcătoşi, căci păcatul este o boală, atât a trupului, cât şi a sufletului, dar devine şi o boală, o suferinţă, dacă vreţi, în trupul lui Hristos. De aceea, să mă iertaţi cei care nu v-aţi împărtăşit astăzi, mai ales fiii mei duhovniceşti, cu care am venit, de faptul că vă spun acest lucru! Atunci când participăm la Sfânta Liturghie și nu ne împărtăşim, pricinuim o suferinţă Domnului Hristos; facem parte din Trupul Lui şi rămânem să facem parte pe mai departe, dar pricinuim suferinţă Domnului Hristos.

Este foarte important ceea ce a realizat părintele Ionel şi mă bucur din tot sufletul şi îl iubesc pentru asta cu atât mai mult. Am venit dimpreună cu câţiva fii duhovniceşti de-ai mei: în primul rând, cu părintele Iosif Moldovan, care este slujitor împreună cu mine la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, este înalt şi la stat, dar şi la sfat, este un părinte bun şi s-a bucurat şi el, de asemenea, de a fi împreună cu dumneavoastră. Atunci când l-am chemat, a răspuns foarte prompt şi a venit, şi s-a bucurat, mi-a mărturisit-o mai înainte, că a fost, astăzi, împreună cu noi! Am venit dimpreună cu cei şapte fraţi, pe care îi vedeţi, fraţi de sânge, care au cântat foarte frumos la Sfânta Liturghie şi care ne umple inima de bucurie, şi a noastră, şi a lui Dumnezeu! Am venit și cu încă câţiva ucenici, pe care i-aţi văzut, pentru că nu sunt obişnuiţii care vin, de obicei, la biserica dumneavoastră!

Aş vrea să vă pun la suflet şi câteva gânduri duhovniceşti, mi le-am notat, la care meditez, de câteva zile, şi care m-au preocupat, zilele acestea, gândindu-mă şi că vin, astăzi, la Filitelnic. Aş putea da un titlu acestei meditaţii duhovniceşti, eu i-am spus „Întemniţatul lui Irod”, care nu este altul decât Sfântul Ioan Botezătorul.

Ştiţi prea bine că, după ce a fost întemniţat, Irod se ducea adesea în celula de detenţie a Sfântului Ioan Botezătorul şi stătea de vorbă cu el. Aş putea spune că Irod îl iubea pe Sfântul Ioan Botezătorul, îi era şi frică de el. De frică l-a şi întemniţat, pentru că l-a acuzat în public că şi-a luat-ope femeia fratelui său de nevastă. Deasemenea, ştiţi prea bine că Sfântul Ioan Botezătorul era confundat cu Mesia; oamenii vremii Îl aşteptau pe Mesia şi li se părea lor, datorită faptului că Ioan Botezătorul era un om al lui Dumnezeu, foarte puternic, că este Mesia. Dar Sfântul Ioan Botezătorul îi contrazicea şi le spunea: Nu eu sunt, ci „Cel ce vine după mine” (Mt 3, 11). Deasemenea, ştim că Irod a dat ordin să fie ucis, pentru că, deşi îl iubea pe Ioan Botezătorul, îi era frică de el şi vorbea cu el, deveniseră oarecum prieteni, totuşi, patimile pe care le avea şi, în primul rând, patima desfrâului l-au determinat să accepte rugămintea Irodiadei, care i-a cerut, prin fiica ei, Salomeea, să îi fie tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

În acelaşi timp, mi-am pus întrebarea: oare Sfântul Ioan îl iubea pe Irod? Eu cred că da! Dacă a acceptat să stea de vorbă cu el şi chiar faptul că l-a înfruntat, în public şi i-a spus că nu se cade să aibă de soţie pe femeia fratelui său, aceasta era o responsabilitate, pe care o simţea, care l-a determinat să îl înfrunte public pe împăratul Irod, care era conducătorul suprem al poporului evreu, iar poporul evreu era condus de rege, de împărat şi din punct de vedere spiritual, avea şi această calitate; era uns, așadar trebuia să aibă şi această calitate! Şi, gândindu-mă la aceste lucruri, trebuie să ne însuşim cumva învăţăturile care se trag din aceste idei, pe care vi le-am spus mai înainte.

Sigur că ar trebui, întâi, să ne raportăm la Domnul Hristos, la Dumnezeu, care este întemniţatul nostru! Noi, cel puţin când ne este bine, Îl iubim pe Dumnezeu şi o mărturisim adesea; ne este frică de El, pentru că păcătuim; vorbim cu El adesea, mai ales în rugăciune...! Iată câte ceva, care ne aseamănă foarte tare cu Irod: Îl iubim pe Dumnezeu, ne este frică de El, vorbim cu El. Însă, păcatul, care este în noi şi care ne domină, face să ne răzvrătim, adesea, împotriva lui Dumnezeu şi chiar ajungem să ne lepădăm de El şi ajungem să Îl şi înşelăm, să comitem acelaşi păcat pe care l-a comis Irod, adulterul. Dacă veţi citi Vechiul Testament foarte atent, vă veţi da seama că, într-adevăr, avem şi acest păcat, chiar dacă nu l-am săvârşit, să zicem, fizic, dar, în relaţia noastră cu Dumnezeu, îl săvârşim adesea. Adulterul, în ceea ce îl priveşte pe poporul evreu, poporul ales, era momentul în care ei se lepădau de Dumnezeu şi se închinau la dumnezei străini. În Vechiul Testament, veţi găsi, adesea, reproșul lui Dumnezeu, prin care ceartă poporul evreu, zicându-i desfrânată sau adulteră!; îl numea pe poporul evreu, care se lepăda adesea, desfrânat şi adulter! Şi noi suntem! Aşadar, iată încă o asemănare cu Irod.

În ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, oare El ne iubeşte pe noi? Ne iubeşte...! Aşa cum Ioan îl iubea pe Irod, şi Dumnezeu ne iubeşte pe noi şi a demonstrat-o, prin faptul că L-a dat pe Unicul Său Fiu să fie omorât, răstignit, pentru noi şi pentru a noastră mântuire! Ne iubeşte pe noi, şi atunci când îngăduie suferinţa, în viaţa noastră şi în trupul nostru; cu atât mai mult ne iubeşte, atunci, Dumnezeu, pentru că suferinţa şi boala ne apropie mai tare de El, ceea ce înseamnă că Dumnezeu lucrează pedagogic în viaţa noastră şi ne vrea, cu orice preţ, ai Lui!

Deci, întemniţatul nostru este Dumnezeu şi, datorită faptelor pe care le săvârşim şi patimilor care ne stăpânesc, riscăm să Îl ucidem! Dacă ajungem să săvârşim această faptă îngrozitoare, pe care a săvârşit-o împăratul Irod cu Ioan, atunci amar va fi pentru noi şi pentru neamul din care ne tragem!

Aşadar, iubiţi credincioşi, Sfântul Ioan Botezătorul ne învaţă, astăzi, să Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, să ne fie frică de El, dar și să vorbim cu El, să Îl cuprindem în fiinţa noastră, aşa cum am făcut-o astăzi la Sfânta Liturghie, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, și să nu Îl ucidem, pentru că riscăm mântuirea noastră şi nu numai pe a noastră, pentru că noi suntem responsabili de generaţiile de dinaintea noastră şi de generaţiile care vin după noi! Cu aceste gânduri duhovniceşti, pe care am dorit să vi le pun la suflet, astăzi, sper eu că nu v-am întristat inimile, ci doar v-au pus pe gânduri, v-am îndemnat să reflectăm mai cu adevărat la viaţa pe care o ducem cu toţii. Or, Sfântul Ioan Botezătorul este cel care vrea cu tot dinadinsul, aşa cum v-am spus şi în anul trecut, şi celor din iad să ni-L descopere pe Dumnezeu, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin!