Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
ÎNMORMÂNTAREA „ROABEI LUI DUMNEZEU” MARIA...!:

Înmormântarea „roabei
lui Dumnezeu” Maria...![1]

De duminică, îmi plânge inima după doamna Maria. Ne plâng şi ochii, pentru că am iubit‑o cu totul aparte. Eu ştiu ce înseamnă să îţi moară un frate, să îţi moară tata, dar până acum nu am avut experienţa, personală, ce înseamnă să îţi moară mama. Or iată că este a treia zi de când trăim această experienţă, bineînţeles întâi cei pe care i‑a născut pe această lume, dar şi noi, cei care suntem de faţă şi care am cunoscut‑o atât de bine, în special, părinţii Mânăstirii Nicula, pentru că de peste zece ani a încercat să fie o mamă bună tuturor părinţilor din această mânăstire şi a reuşit. De aceea, este foarte greu să vorbesc astăzi la înmormântarea mamei mele...! Şi totuşi...

M‑am gândit la un cuvânt tâlcuit de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, pe care adormita întru Domnul, roaba lui Dumnezeu Maria, l‑a cunoscut şi l‑a slujit. Acest cuvânt este legat de calitatea pe care noi ne‑o asumăm, fiind creştini, şi ne dorim din tot sufletul să fim robi ai lui Dumnezeu.

În ultima vreme, la cele mai multe slujbe ale noastre, simţim cârteala celor pe care îi slujim, nu se simt bine zicându‑le „robul lui Dumnezeu” sau „roaba lui Dumnezeu”, atât la botez, cât mai ales la cununii, se simt jigniţi că le spui „robul lui Dumnezeu” şi „roaba lui Dumnezeu”. Or calitatea de rob al lui Dumnezeu este nobilă....! Robul lui Dumnezeu nu poate fi oricine. Robii lui Dumnezeu sunt cei care trăiesc într‑o intimitate aparte cu Dumnezeu. În Antichitate, în vechime, robii erau cei care slujeau stăpâniilor îndeaproape şi le erau foarte intimi. Nu oricine putea să fie rob. Sigur că, în timp, s‑a denaturat termenul și calitatea, încât s‑a ajuns la o epocă a sclavagismului, în care robia nu mai însemna ceea ce a vrut Dumnezeu și omul, inițial. Robia a devenit stăpânirea omului de către om şi, mai mult decât atât, a devenit robia păcatului şi a morţii.

Dacă ar fi să facem doar această diferenţă între robia faţă de Dumnezeu şi robia faţă de cel rău sau faţă de păcat, ne vom da seama ce mare valoare are robia faţă de Dumnezeu; ce înseamnă să fii robul lui Dumnezeu sau să fii robul celui rău.

Roaba lui Dumnezeu Maria are această calitate nobilă pentru că a dobândit‑o prin străduinţă; iar străduinţa ei a venit din credinţă; credinţa pe care a lucrat‑o şi a dăruit‑o familiei, copiilor, nepoţilor şi tuturor celor care au cunoscut‑o. Această credinţă lucrătoare prin iubire, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, s‑a răsfrânt asupra copiilor ei şi asupra noastră, a tuturor. Ea i‑a învăţat pe copiii ei mai mult decât cele zece porunci; mai mult decât ce înseamnă să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să îţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi şi fericiţi pe pământ! S‑a dovedit împlinitoarea Scripturii prin faptul că a împlinit și cuvântul care spune: să nu întărâţi pe copiii tăi la mânie! Dacă există obligaţia copiilor faţă de părinţi – „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta...” – există și o obligaţie a părinţilor faţă de copii – să nu întărâţi pe copii la mânie – și care ar putea fi una dintre porunci în ceea ce îi priveşte pe părinţi. Ea a reușit să facă acest lucru şi în ceea ce îi priveşte pe copiii ei dar, şi în ceea ce ne priveşte pe noi, pe toţi care am cunoscut‑o.

Calitatea de roabă a lui Dumnezeu şi‑a arătat‑o, mai cu adevărat, în slujirea din ultimii ani. Deși era pensionară, nu s‑a odihnit, ci, zi de zi şi an de an, peste zece ani, a urcat dealul mânăstirii de la Nicula şi i‑a slujit pe părinţi cu conştiinţa că Îl slujeşte pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului de la Nicula. Aceasta, cu atât mai mult, îi oferă prerogativul, care nu i se oferă oricui, de roabă a lui Dumnezeu! În Vechiul Testament, dacă veţi citi, veţi găsi adesea că acest prerogativ era doar al drepţilor, precum au fost Avraam, Isaac și Iacov. Nu oricine putea să fie robul lui Dumnezeu şi nu oricine este robul Lui! Aşa cum spuneam, pe oamenii din ultima vreme îi deranjează şi se simt jigniţi când îi numim robii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trăiesc foarte departe de Dumnezeu şi că sunt stăpâniţi de alt duh, care nu este de la Dumnezeu, ci dimpotrivă...!

Aşa va rămâne în conştiinţa noastră! Și aş vrea să cred că Maica Domnului – care pe ea însăşi s‑a numit roaba lui Dumnezeu, la Buna‑Vestire, când a zis: „iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” – a învăţat‑o, în ultimele luni de suferinţă, să își asume acest cuvânt, cu toată greutatea și durerea: „iată, roaba Domnului, fie mie după voia Ta!”. Şi a fost după voia lui Dumnezeu şi iată că astăzi, spovedită, împărtăşită, împăcată cu semenii, pregătită pentru împărăţia lui Dumnezeu, în isonul rugăciunilor noastre, ale preoţilor şi ale dumneavoastră, ale credincioşilor, se îndreaptă către cer, şi cred eu, însoţită de Maica Domnului, şi nu alta decât, cea de la Nicula. Sunt aici de faţă părinţii mânăstirii, în frunte cu părintele stareţ Nicolae, şi, de asemenea, părintele paroh şi părintele Petru de la Capela militară, toți care am cunoscut‑o şi am preţuit‑o atât de mult...!

Închei prin a vă mângâia pe voi, copiii ei, pe fetele, ginerii şi nepoţii ei, încredinţându‑vă că la Dumnezeu nimic nu rămâne nerăsplătit, că binecuvântarea Lui se va răsfrânge asupra familiilor voastre cu prisosinţă; să înţelegeţi că această binecuvântare vine de la rugăciunea mamei, de la bunătatea ei şi de la străduinţa ei de o viaţă şi, mai mult decât toate, de la faptul că L‑a iubit pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului. Şi dacă ar fi să vă lase ceva moştenire, testamentul ei ar suna în felul în care am pomenit‑o succint pentru viaţa care a dus‑o: să‑i urmaţi credinţa, bunătatea şi iubirea. Amin!



[1] Predică rostită la slujba înmormântării, în localitatea Dej, 22.01.2013.


->