Comunitate și Comuniune
euharistică[1]
...intrând într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor”. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit. Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s’a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?” Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”.
(Lc 17, 12-19)
Sfânta Evanghelie ne înfăţişează un tablou trist, pentru că vedem zece oameni, bolnavi de lepră, la marginea societăţii, care au găsit, în cele din urmă, vindecare la Domnul Hristos, dar care nu au fost recunoscători, deoarece doar unul s-a întors şi I-a mulţumit Mântuitorului Hristos. Deşi s-au vindecat, este un tablou trist, datorită faptului că erau slabi în credinţă şi nu au fost mulţumitori faţă de Dumnezeu.
Aş începe prin a vă spune că, de cele mai multe ori, boala este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, chiar dacă noi o resimţim dureros în trupul şi în fiinţa noastră. Dumnezeu nu face nimic la întâmplare! Dacă Dumnezeu îngăduie boala asupra omului, o face şi ca să îi încerce credinţa şi, în pedagogia Lui, pentru ca omul să se întoarcă de la păcat şi ca să îl cureţe, pentru că boala îl transformă pe om şi îl poate chiar transfigura. Dacă suntem atenţi la Evanghelia care s-a citit astăzi, vom vedea că boala i-a determinat pe cei zece oameni să Îl caute pe Dumnezeu, L-au căutat şi L-au aflat! Evanghelia ne spune că ei s-au apropiat de Mântuitorul Hristos. Deci, boala ne apropie de Dumnezeu, ne face să Îl căutăm pe Dumnezeu, ne aduce foarte, foarte aproape de El. Boala, ne arată Evanghelia de astăzi, ne învaţă să ne rugăm cu adevărat; leproşii, cei zece, au strigat din adâncul sufletului lor către Mântuitorul Hristos să aibă milă de ei. Iată câteva lucruri care ne determină să spunem că boala este o binecuvântare! Dacă boala este mijlocul prin care Îl căutăm pe Dumnezeu, prin care ajungem în apropierea Lui, prin care învăţăm să ne rugăm, atunci este o nefericire? Părinţii pustiei, atunci când nu treceau printr-o încercare şi mai ales prin boli, spuneau că Dumnezeu i-a uitat! Or, noi, oamenii de rând, ne înfricoşăm, plângem și ajungem la deznădejde din cauza bolilor pe care le avem, facem o tragedie mai mare decât este realitatea lucrurilor, tindem să exagerăm. Am cunoscut oameni bolnavi, care nu au murit de boala pe care au purtat-o în trup toată viaţa. Au murit de altceva, poate de inimă rea, de frică, pentru că frica este o teroare şi o boală mai mare decât boala însăşi. Trebuie să învăţăm şi să înţelegem că Dumnezeu, Care îngăduie asupra omului suferinţa, boala, necazul, este Cel ce proniază, Care poartă de grijă; este Cel care ne vrea, cu tot dinadinsul, să fim ai Lui, Cel care ne vrea cât mai aproape de El, Cel care ne vrea de-a dreapta Lui, în Împărăţia Lui.
Cel mai grav pentru cei care ajung să fie bolnavi este că îşi pierd credinţa. Raportul este teribil, cel puţin aşa ni-l înfăţişează Evanghelia de astăzi. Doar unul din cei zece a avut o credinţă dreaptă, curată şi mulţumitoare! Ceilalţi nouă, care au învăţat să se roage, care L-au căutat pe Dumnezeu și au ajuns în apropierea Lui, şi-au pierdut credinţa! Este interesant, nouă şi-au pierdut credinţa, doar unuia, Mântuitorul Hristos îi spune: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!” Oamenii, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vindecă de boli; vedem în Evanghelia de astăzi! Medicii tratează, Dumnezeu vindecă! Dar mai greu se vindecă omul de necredinţă! Omul câştigă sănătatea trupului, care, în final, ajunge în pământul din care a fost luat, dar nu îşi mântuieşte sufletul! Trebuie să fim atenţi la ce spune Evanghelia de astăzi, la cuvântul Mântuitorului Hristos către omul vindecat, dar credincios: „Du-te; credinţa ta te-a mântuit!” Nu îi spune: Credinţa ta te-a vindecat!?, ci: „Credinţa ta te-a mântuit!”, care este mult mai mult decât vindecarea trupului, înseamnă mântuirea sufletului, dobândirea vieţii celei veşnice!
Aşadar, cei zece leproşi din Evanghelie ne învaţă pe noi, cei de astăzi, că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să Îl găsim pe Dumnezeu şi să trăim în preajma Lui, trebuie să învăţăm să ne rugăm cu adevărat, dar trebuie să avem o credinţă dreaptă şi lucrătoare. Fără de credinţă nu ne mântuim!
Aş vrea să vă laud, încă o dată, că astăzi v-aţi împărtăşit aproape întreaga biserică şi acesta este un semn extraordinar de bun. Sigur că se datorează, aşa cum spuneam în anul trecut, când am fost la hramul bisericii, părintelui dumneavoastră duhovnicesc, părintelui Lucian, dar vi se datorează şi dumneavoastră, celor care aţi înţeles şi care v-aţi apropiat aşa de mult de Dumnezeu. Asta dovedeşte că aveţi o credinţă adevărată și lucrătoare, care se întemeiază pe recunoştinţă, pentru că Sfânta Liturghie este, prin excelenţă, o slujbă de mulţumire, de recunoştinţă. Euharistia este şi înseamnă mulţumire! Noi îi spunem Sfintei Liturghii şi Euharistie, Sfintei Împărtăşanii îi spunem Euharistie, iar dumneavoastră, comunitatea creştină din Domneşti sunteţi o cumunitate euharistică, care vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, deci o comunitate euharistică, mulţumitoare și recunoscătoare.
Din această recunoştinţă, a izvorât şi dorinţa de a avea încă un odor de mare preţ în biserica dumneavoastră, anume o copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Vă fericesc pentru acest lucru, aţi ales ceea ce trebuia. Vă închipuiţi ce şansă mare...! Îmi aduc aminte că icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost, o perioadă de timp, în paraclisul episcopal de la Cluj, iar la mânăstire era doar o copie. La paraclisul episcopal aveau acces Arhiepiscopul Teofil, maicile care slujeau şi cei câţiva care ştiau că acolo este icoana originală. Adesea şi eu, seminarist fiind, am ajuns în paraclisul respectiv şi m-am închinat Maicii Domnului de la Nicula. Dar, în toată această perioadă, din 1964 până în 1992, la Nicula a fost o copie şi, prin copia respectivă, Maica Domnului lucra. Oamenii nu s-au împuţinat niciodată, dimpotrivă, în fiecare an veneau din ce în ce mai mulţi. La această copie se făceau minuni. Noi înşine, călugării de la mânăstire, am văzut asemenea minuni, care s-au săvâşit, prin Maica Domnului, dar prin copia icoanei sale făcătoare de minuni. Aşadar, iată ce aţi ales: să aveţi în parohia şi în biserica dumneavoastră o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Nicula. Aceasta este o mare binecuvântare şi de aceea vă fericesc! O mare binecuvântare pentru dumneavoastră, pentru copilaşii dumneavoastră şi, mai ales, pentru generaţiile care vin, pentru că noi, aşa cum spuneam adesea, suntem responsabili şi de generaţiile care vin după noi. Vedeţi că, în lume, slăbeşte credinţa; ne considerăm creştini şi avem o credinţă adevărată, dar oamenii încep, din ce în ce mai mult, să se lepede de credinţa cea adevărată, să nu mai cinstească icoanele, să n-o mai slăvească pe Maica Domnului, să nu se mai închine cu semnul Sfintei Cruci şi alte şi alte erezii, care îi fac să îşi piardă credinţa, să Îl supere şi să Îl mâhnească pe Hristos, așa cum au făcut-o cei nouă, care s-au vindecat, dar care nu au fost recunoscători.
Credinţa cea adevărată este cea recunoscătoare! Credinţa adevărată este cea care se întemeiază pe Euharistie. Orice credinţă din această lume, dacă nu se întemeiază pe Sfânta Liturghie, nu este adevărată! Nu împlinește porunca Domnului Hristos, care ne-a lăsat ca testament să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui. Ştiţi prea bine momentul Cinei celei de Taină, când Mântuitorul Hristos a ridicat pâinea şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu!” şi a ridicat paharul şi a zis: „Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu! Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!” (Lc, 19-20) Le-a lăsat Apostolilor, iar aceștia, urmaşilor lor, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!”, adică Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, Euharistia!
Să vă bucuraţi din tot sufletul de acest moment, de această zi, de această binecuvântare! Să nu uitaţi şi să vă bucuraţi permanent, la fiecare Liturghie, mai ales atunci când ajungeţi să vă apropiaţi de Sfântul Potir şi să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, încredinţându-vă, în acel moment, că sunteţi nu numai în preajma lui Dumnezeu, că Dumnezeu, aşa cum S-a întrupat, sălăşluindu-Se în pântecele Fecioarei Maria, Se sălăşluieşte şi în fiinţa noastră şi devenim purtători de Dumnezeu sau teofori, aşa cum auziţi de unii sfinţi, care sunt trecuţi în calendarul Bisericii noastre, de pildă Ignatie Teoforul, adică „purtătorul de Dumnezeu”!
Acestea fiind zise, mulţumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântată zi și, nouă ne place să zicem, Maicii Domnului de la Nicula! Maica Domnului este pretutindeni şi a tuturor, nu numai a niculenilor, dar am să vă mai spun o experienţă, şi cu aceasta închei. De câteva ori, după ce a fost adusă înapoi la Nicula, icoana originală a plecat în pelerinaj la Cluj şi, la un moment dat, şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, dacă îmi aduc bine aminte, în 1998. Noi, călugării Mânăstirii de la Nicula, ne-am simţit foarte săraci şi trişti. Mânăstirea era pustie! Și nu era un sentiment! Am trăit experienţa aceasta, pentru că icoana a lipsit câteva zile din mânăstire. Ne-am simţit părăsiţi şi orfani de mamă! Dumneavoastră, astăzi, aţi câştigat o mamă, pe Maica Domnului de la Nicula! De aceea, îi mulţumim Maicii Domnului, din toată fiinţa noastră, mulţumim tuturor sfinţilor, Sfinţilor Arhangheli, care sunt patronii acestei biserici şi ai dumneavoastră, ai comunităţii, mulţumim Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei pentru binecuvântare şi îngăduinţă. Mulţumim părintelui Lucian şi îi dorim ca această lucrare, pe care o promovează, în ceea ce vă priveşte, să nu aibă sfârşit, să nu vă lase să respiraţi, să vi-L dăruiască pe Dumnezeu şi să vă educe, în aşa fel încât să Îl dobândiţi pe Dumnezeu, să deveniţi cu adevărat purtători de Dumnezeu, teofori! Amin!
[1] Predică la Duminica a 29-a după Rusalii (a celor zece leproşi), Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Domneşti, jud. Bistriţa-Năsăud, 19 ianuarie 2014.