A purces odată avva Ammona să meargă la avva Antonie şi a pierdut drumul. Şi şezând, a adormit puţin. Şi sculându-se din somn, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Mă rog Ție, Doamne, Dumnezeul meu, să nu pierzi zidirea Ta”. Şi i s-a arătat lui ca o mână de om atârnată de cer, arătându-i drumul, până când a venit şi a stătut deasupra peşterii lui avva Antonie.

->