S-au dus odată trei bătrâni la avva Ahila şi unul dintr-înşii avea nume rău. Şi i-a zis unul din bătrâni: „Avvo, fă-mi o mreajă (plasă)!” Iar el a zis: „Nu-ţi fac”. Şi celălalt i-a zis: „Fă milostenie, ca să-ţi avem pomenirea ta în mănăstire!” Iar el a zis: „N-am vreme”. Îi zice lui celălalt, care avea numele cel rău: „Fă-mi mie o mreajă, avvo, ca s-o am din mâinile tale!” Iar el răspunzând îndată, i-a zis: „Îţi voi face”. Şi i-au zis lui deosebi cei doi bătrâni: „Cum noi te-am rugat şi n-ai voit să ne faci, iar acestuia i-ai zis că-i vei face?” Le-a zis lor bătrânul: „V-am zis vouă că nu vă fac şi nu v-aţi mâhnit, fiindcă nu am vreme. Iar acestuia de nu-i voi face, va zice: «Pentru păcatul meu auzind bătrânul nu a voit să-mi facă», şi îndată tăiem aţa. Deci cu aceasta am ridicat sufletul lui, ca să nu fie înghiţit de mâhnire unul ca acesta [2 Co 2, 7]”.

->