Un bătrân oarecare şedea la Tebaida într-o peşteră şi avea un ucenic iscusit. Şi avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos şi după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă. Odată însă nişte mireni cucernici, care ştiau nevoinţa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat de au venit la el şi i-au făcut mângâieri. Şi după ce s-au dus, a şezut iarăşi bătrânul seara după obicei, sfătuindu-l pe frate şi în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a aşteptat să se trezească bătrânul şi să-i facă rugăciune. Dar, mult şezând şi nedeşteptându-se bătrânul, s-a supărat şi nu s-a dus. Şi a suferit aşa de şapte ori la rând, supărându-se şi împotrivindu-se şi nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a deşteptat bătrânul şi văzându-l pe ucenic şezând, i-a zis: „Nu te-ai dus până acum?” Iar el a zis: „Nu, că nu m-ai slobozit, părinte”. Şi a zis bătrânul: „Pentru ce nu m-ai deşteptat?” I-a răspuns fratele: „Nu am îndrăznit să te mişc, ca să nu îţi stric somnul”. Aşa, au citit pravila cea de dimineaţă şi după sfârşitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate şi şedea singur. Atunci a fost răpit şi iată cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el şi deasupra scaunului şapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: „Ale cui sunt acestea?” Şi i-a răspuns acela: „Ale ucenicului tău. Şi locul şi scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele şapte cununi în noaptea aceasta le-a luat”. Deci, venindu-şi în sine bătrânul, l-a chemat pe frate şi i-a zis: „Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?” Iar el a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!” Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturiseşte, i-a zis: „Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut, sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!” Fratele, nimic ştiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Şi i-a zis părintelui: „Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că supărat fiind de gânduri de şapte ori, să mă duc fără de slobozenia ta, nu m-am dus”. Iar bătrânul auzind, a înţeles că de câte ori s-a luptat împotriva gândului, a primit cunună de la Dumnezeu. Şi fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus. Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să cunoaştem că şi pentru mici osteneli ne dăruieşte nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învăţăm şi a cere cu osârdie rugăciunile părinţilor şi să nu îndrăznim să facem ceva, sau câtuşi de puţin să ne despărţim de ei, fără blagoslovenie..