Se spunea despre avva Ioan [Colov], că unei tinere i-au murit părinții și a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-și facă gazdă de străini, casa spre primirea părinților Schitului. A rămas dar așa primind pe străini vreme multă și odihnind pe părinți; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită. Deci, s-au lipit de dânsa niște oameni răzvrătiți și au schimbat-o din socoteala cea bună. Și de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea că să curvească. Au auzit părinții și foarte s-au mâhnit. Și poftind pe avva Ioan Colov, i-a zis: „Am auzit despre sora aceea, că petrece rău și ea; când putea și-a arătat, mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă și s-o ajutăm. Deci, ostenește-te până la dânsa și după înțelepciunea, ce ți-a dat-o Dumnezeu, iconomiseşte cele pentru dânsa”. Deci, a venit avva Ioan la dânsa și a zis bătrânei portăriţe: „Spune stăpânei tale, că am venit eu!” Iar ea l-a gonit zicând: „Voi dintru început ați mâncat cele ale ei și voiești să te întâlnești cu dânsa?” Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Și îi zice ei cea tânără: „Acești călugări de-a pururea umblă pe lângă marea Roșie și găsesc mărgăritare”. Împodobindu-se dar, a zis să-l aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte a șezut pe pat. Și venind avva Ioan, a șezut aproape de dânsa. Și căutând în fața ei, i-a zis: „Pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta?” Iar ea auzind, a înghețat cu totul; și plecând în jos capul său, avva Ioan, a început a plânge foarte. Și a zis ea lui: „Avvo, ce plângi?” Iar după ce a căutat, iarăși s-a aplecat în jos plângând și i-a zis ei: „Văd că satana joacă în fața ta și nu voi plânge?” Iar ea auzind, i-a zis lui: „Este pocăință, avvo?” Îi zice ei: „Este”. Îi zice lui: „Ia-mă unde voiești!” Îi zice ei: „Să mergem”. Și s-a sculat să meargă după dânsul. Și a luat seama avva Ioan, că nimic n-a pus la rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Și s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seară, și făcând din nisip un căpătâi mic și însemnând chipul crucii, i-a zis: „Dormi aici!” Și făcându-și și lui și puțin mai departe și împlinindu-și rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopții deșteptându-se, vede o cale luminoasă, de la cer până la dânsa întărită și a văzut pe îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se și mergând la dânsa, a mișcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu fața la pământ, rugându-se lui Dumnezeu și a auzit că un ceas al pocăinței ei s-a primit mai presus decât pocăința multora, care zăbovesc și nu arată fierbințeala unei pocăințe ca aceasta.

->