Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru avva Pimen (apoftegma 1): Distribuie pe Telegram

S-a dus odată avva Pimen, când era mai tânăr la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat pe unul din acele trei şi s-a întors la chilia sa. Şi cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, şi-a adus amitite de cuvântul pe care l-a uitat şi a lăsat încuietoarea şi s-a întors la bătrânul care i-a zis: „Degrab ai venit frate”. Şi i-a povestit lui: „Când am pus mâna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutam şi n-am deschis, pentru aceasta m-am întors”. Şi era depărtarea căii foarte multă. Şi i-a zis lui bătrânul: „Al îngerilor Pimen, adică păstor; şi se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului”.


->