Un bătrân era în Egipt mai înainte până nu a veni cei cu avva Pimen şi era ştiut foarte şi cinstit. Deci, după ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lăsat pe bătrân oamenii şi veneau la avva Pimen. Şi-l zavistuia bătrânul pe el şi-l vorbea de rău. Deci, a auzit avva Pimen şi s-a mâhnit. Şi a zis fraţilor lui: „Ce să facem bătrânului acestuia mare, căci în întristare ne-au pus oamenii pe noi, părăsind pe bătrânul şi venind la noi, care nu suntem nimic? Deci cum putem să odihnim pe bătrânul?” Şi le-a zis lor: „Faceţi puţine bucate şi luaţi un vas cu vin şi să mergem la dânsul să gustăm împreună. Poate cu aceasta vom putea să-l odihnim”. Deci au luat bucatele şi s-au dus. Şi după ce au bătut în uşă, a auzit ucenicul lui şi a zis: „Cine sunteţi?” Iar ei au zis: „Spune-i avvei, că este Pimen şi vrea să se blagoslovească de dânsul!” Şi aceasta vestind ucenicul, a răspuns bătrânul: „Du-te, nu am vreme!” Iar ei au răbdat în arşiţă zicând: „Nu ne ducem, de nu ne vom învrednici să vedem pe bătrânul”. Iar bătrânul văzând smerenia lor şi răbdarea, umilindu-se, le-a deschis. Şi intrând, au gustat cu el. Iar în vremea când mâncau, zicea: „Într-adevăr, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci însutite am văzut în locul vostru”. Şi li s-a făcut lor prieten din ziua aceea.

->