Trecea odată avva Pimen cu avva Anuv prin părţile Diolchiei. Şi venind împrejurul mormânturilor, văd o femeie cumplit rupându-se şi plângând cu amar. Şi stând, lua aminte la dânsa şi păşind puţin mai înainte, s-au întâlnit cu unul şi l-a întrebat pe el avva Pimen, zicând: „Ce are femeia aceasta, căci cu amar plânge?” Şi i-a zis lui: „A murit bărbatul ei şi fiul şi fratele”. Şi răspunzând avva Pimen a zis către avva Anuv: „Îţi zic ţie, că omul de nu va omorî voile trupului toate şi nu va agonisi plânsul, acesta nu poate să se facă călugăr. Că toată viaţa lui şi mintea la plâns este”.

->