Şezând odată avva Arsenie în părţile cele de jos şi supărându-se acolo, a socotit să lase chilia. Şi neluând nimic din ea, aşa s-a dus către ucenicii săi faraniţi Alexandru şi Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: „Scoală-te şi mergi cu corabia pe râu în sus”. Şi a făcut aşa. Şi lui Zoil i-a zis: „Vino cu mine până la râu şi îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, şi apoi ia şi tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!” Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Şi aşa s-au despărţit unii de alţii. Deci bătrânul s-a pogorât în părţile Alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: „Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul şi pentru aceasta s-a despărţit de noi?” Şi n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoşit bătrânul a zis: „Mă voi duce la Părinţii mei”. Şi aşa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra, unde erau slujitorii lui. Şi fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s-a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: „De eşti călugăr, du-te la munte!” Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: „Arsenie, de eşti călugăr, du-te la munte!” Şi numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru şi Zoil. Şi căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat şi bătrânul jos, şi au plâns câteştrei. Şi a zis bătrânul: „Nu aţi auzit că m-am îmbolnăvit?” Şi i-au zis lui: „Ba da”. Şi a zis bătrânul: „Şi pentru ce nu aţi venit să mă vedeţi?” Şi i-a zis lui avva Alexandru: „Despărţirea ta de noi nu a fost înţeleasă şi mulţi nu s-au folosit, zicând: «De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărţit de dânşii»”. Zis-a lor: „Iarăşi dar vor zice oamenii: «Nu a aflat porumbiţa odihnă picioarelor sale şi s-a întors la Noe în corabie» (Fc 8, 9)”. Şi aşa s-au mângâiat. Şi a rămas cu ei până la sfârşitul său.

->