Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s-a dus preotul şi l-a adus la biserică şi l-a pus pe aşternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el [Mt 25, 36; Mt 25, 45]. Şi văzându-l pe aşternut şi perna sub capul lui, s-a smintit zicând: „Acesta este avva Arsenie? Şi pe acestea este culcat?” Şi luându-l preotul deoparte, i-a zis: „Ce lucru ai avut la satul tău?” Iar el a zis: „Am fost cioban”. „Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viaţa ta?” Iar el a zis: „Cu multă osteneală petreceam”. Şi i-a zis lui iarăşi: „Dar acum cum petreci la chilie?” Iar el a zis: „Mai mult mă odihnesc”. Şi atunci i-a zis: „Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraţilor şi mii de robi încinşi cu brâuri de aur şi cu brăţări, şi îmbrăcaţi cu haine de mătase stăteau înaintea lui; şi covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihneşti, iar acesta pătimeşte necaz”. Iar el auzind acestea, s-a umilit şi a pus metanie zicând: „Iartă-mă, avvo, că am greşit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă”. Şi folosindu-se bătrânul, s-a dus.

->