Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru avva Arsenie (apoftegma 38): Distribuie pe Telegram

Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: „Odihneşte-te puţintel, frate, şi-l vei vedea”. Iar el a zis: „Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el”. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui. Şi bătând în uşă, au intrat amândoi şi închinându-se bătrânului, au şezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: „Eu mă duc, rugati-vă pentru mine!” Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: „Vin şi eu cu tine”. Şi au ieşit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: „Ia-mă şi la avva Moise cel din tâlhari”. Şi venind ei la acela, i-a primit cu bucurie şi, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Şi i-a zis fratele cel ce-i ducea: „Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) şi la egiptean (Moise); care dintr-aceştia doi ţi-a plăcut?” Iar el, răspunzând, a zis: „Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut”. Şi auzind unul din părinţi acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrătişează pentru numele Tău”. Şi, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu şi a văzut în una pe avva Arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu linişte (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise şi îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.


->