Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le-a zis lor: „Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoşător, de veţi da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: „Şi ce vom face, că nu ştim să-l îngropăm?” Şi le-a zis lor bătrânul: „Nu ştiţi să legaţi o funie de piciorul meu şi să mă trageţi la munte?”
Şi acesta era cuvântul bătrânului: „Arsenie, pentru ce ai ieşit [din lume]? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată”. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut fraţii plângând şi i-au zis: „Într-adevăr şi tu te temi, părinte?” Şi le-a zis lor: „Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Şi aşa a adormit [întru Domnul].

->