Înnoind şi acest sfânt canon, orânduim ca mănăstirile, odată sfinţite (consacrate) cu învoirea episcopului, să rămână pentru totdeauna mănăstiri, şi bunurile (lucrurile, averile) care atârnă (ţin) de ele (le aparţin lor) să se păstreze (pe seama) mănăstirii şi să nu se mai poată face acelea locaşuri lumeşti, nici să se dea acestea de către cineva, oamenilor (bărbaţilor) lumeşti (mireni), ci chiar dacă s-a şi întâmplat acest lucru până acum, orânduim ca în nici un chip să nu aibă tărie (să nu se ţie). Iar cei ce s-ar apuca (încumeta) de la canonul (orânduirea) de faţă (înainte) să-l facă, să fie supuşi cercetărilor (pedepselor) celor din canoane (prevăzute în canoane).
De acum înainte nimenea dintre toţi, fie dintre laici, fie dintre clerici, să nu joace zaruri. Iar dacă s-ar prinde cineva făcând ceva de acest fel, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească.
Acest sfânt şi ecumenic sinod îi opreşte cu totul pe cei ce se numesc măscărici (mimi), şi priveliştile (spectacolele) acestora, apoi de asemenea şi priveliştile (reprezentaţiile) de vânătoare, precum şi a se împlini (executa) jocurile de scenă (din cort). Iar dacă cineva nesocoteşte (dispreţuieşte) canonul de faţă şi se dă pe sine la ceva din acestea ce sunt oprite, de ar fi cleric să se caterisească, iar de ar fi laic să se afurisească.
În toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite.
De vreme ce rudenia (înrudirea) cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copii din sfântul şi dătătorul de mântuire botez, şi după aceea încheiau însoţire de nuntă (căsătorie) cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de la (canonul) de faţă, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar dacă oarecare ar fi prinşi făcând acest lucru, după canonul de faţă, unii ca aceştia să se lase (depărteze) mai întâi de la această însoţire nelegiuită, iar apoi să fie supuşi certărilor (pedepselor) celor pentru desfrânaţi.
De vreme ce dumnezeiasca Scriptură ne învaţă pe noi în chip lămurit astfel: „Să nu intri la nici o rudă a trupului tău, spre a-i descoperi ruşinea ei” (Lv 18, 6); de Dumnezeu purtătorul Vasile a numărat (înşirat) în canoanele sale proprii câteva dintre căsătoriile oprite, trecând cu vederea pe cele mai multe, dar cu amândouă gătindu-ne nouă ceea ce este de folos. Căci lăsând la o parte mulţimea numirilor celor ruşinoase, ca să nu spurce cuvântarea prin vorbe, a cuprins necurăţiile prin numiri îndeobşte, prin care ne-a arătat nouă peste tot căsătoriile cele nelegiuite.
De vreme ce însă, printr-o astfel de tăcere şi prin oprirea nelămurită a căsătoriilor celor nelegiuite, însăşi firea s-a amestecat pe sine, am chibzuit (socotit) împreună să arătăm mai pe faţă (neacoperit) cele în privinţa aceasta, orânduind de acum înainte ca să cadă sub canonul de 7 ani - de bună seamă după ce aceia s-au despărţit de însoţirea nelegiuită - cel ce s-a împreunat cu vara sa (dintâia) spre însoţire de nuntă (căsătorie), sau tatăl şi fiul cu mama şi cu fiica, sau tatăl şi fiul cu două femei surori, sau mama şi fiica cu doi fraţi, sau doi fraţi cu două surori.
De vreme ce am aflat că cei din cetatea romanilor postesc în sâmbetele sfântului post al Patruzecimii (Păresimilor), împotriva rânduielii bisericeşti predanisite - i s-a părut Sfântului Sinod că şi peste Biserica romanilor să aibă tărie în chip neschimbat canonul care spune: Dacă vreun cleric s-ar găsi postind sfânta duminică sau sâmbăta, afară de una singură, să se caterisească, iar de ar fi laic, să se afurisească.
De asemenea, am aflat că în ţara armenilor şi în alte locuri unii mănâncă ouă şi brânză în sâmbetele şi duminicile sfintei Patruzecimi (Păresimi). I s-a părut aşadar şi aceasta (sf. sinod) ca Biserica lui Dumnezeu, cea din întreaga lume, să ţie postul urmând unei singure rânduieli, şi să se înfrâneze (depărteze) şi anume de orice fel de sugrumări, ca şi de ouă şi brânză care sunt rodul şi facerile (produsele) celor de la care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o pe aceasta, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească.
(Orânduim) că nu se cuvine să se aducă la altare miere şi lapte.
În prezenţa episcopului, sau a presbiterului, sau a diaconului, nici unul dintre cei care sunt rânduiţi între laici să nu-şi dea lui însuşi (să nu se împărtăşească pe sine însuşi cu) dumnezeieştile taine. Iar cel ce ar îndrăzni ceva de acest fel, să se afurisească pe o săptămână, ca unul care lucrează (face) împotriva celor poruncite (statornicite), învăţându-se de aici să nu cugete (despre sine) mai mult decât trebuie să cugete (Rm 12, 3).
Cu nici un chip să nu se săvârşească botezul în paraclisul care se găseşte înăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de luminarea cea neprihănită (de Sfântul Botez), aceia să meargă la bisericile cele obşteşti, şi acolo să se facă părtaşi de acest dar. Iar de s-ar prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
De vreme ce Apostolul vesteşte că cel ce se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El (1 Co 6, 17), este învederat că şi cel ce se predă (uneşte) pe sine potrivnicului (se face) una, prin legătura cu acela. De aceea şi pe cei ce se prefac (simulează) a fi îndrăciţi, şi din pricina stricăciunii obiceiurilor (moravurilor) lor, în mod meşteşugit închipuiesc cele acelora (fapte), - i s-a părut (sinodului) ca în orice chip să-i certe pe aceştia cu aceleaşi aspre nevoinţe şi munci, cărora după dreptate sunt supuşi cei cu adevărat îndrăciţi, spre slobozire de lucrarea diavolului.
Cei ce se dau pe mâna ghicitorilor, sau a celor ce se numesc şutaşi, sau a altora de acest fel, ca de la aceia să înveţe (afle) ceea ce ei ar voi să le descopere lor, să cadă sub canonul de 6 ani, după cele ce sau orânduit (hotărât) mai înainte de către părinţi despre aceştia. Aceleiaşi iertări (pedepse) trebuie să fie supuşi şi cei ce trag după ei urşi sau alte astfel de dobitoace spre înveselirea (distracţia) şi vătămarea celor simpli, şi cei ce spun norocul şi urmează spiţa neamului (genealogia) şi o mulţime de alte oarecare ziceri de acest fel, care sunt numite după vorbele cele deşarte ale rătăcirii, şi pe cei ce se numesc gonitori de nori, şi vrăjitori, şi cei făcători de apărătoare (talismane) şi ghicitori.
Cei ce stăruie acestea şi nu se schimbă şi nu se feresc de astfel de meşteşuguri, pierzătoare şi păgâneşti (elineşti), orânduim să fie lepădaţi cu totul din Biserică, precum rânduiesc şi sfintele canoane. Căci ce împărtăşire are lumina cu întunericul? precum zice apostolul - sau ce împreună petrecere are Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? Sau ce potrivire este între Hristos şi Veliar? (2 Co 6, 14-16).
Aşa-zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi prăznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii lui martie voim ca de îndată să fie scoase din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti (dansurile publice) ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putând naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate), fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor numiţi în mod mincinos dumnezei de către elini (păgâni) şi slujbele (ceremoniile) - ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, - orânduind ca nici un bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale, (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Dionisos, când se strivesc strugurii în teascuri, nici turnând vinul în vase să nu stârnească (provoace) râsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neştiinţei sau al deşertăciunii.
De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească.
Poruncim ca patimile mucenicilor (chinurile mucenicilor), martirologiile, cele plănuite de către vrăjmaşii adevărului, în chip ca să-i defăimeze pe mucenicii (martirii) lui Hristos şi ca să-i aducă la necredinţă pe cei ce le ascultă - să nu se răspândească prin Biserică, ci acela să se dea focului. Iar pe cei ce le primesc pe acestea, sau le cinstesc pe ele ca adevărate, îi dăm anatemei.
(Orânduim) că nu se cuvine ca laicul să ţină cuvântare sau să înveţe în chip obştesc (public), însuşindu-şi de aici slujba învăţătorească, ci să se supună rânduielii predanisite de către Domnul şi să deschidă urechea spre cei ce au luat darul cuvântului de dăscălie (învăţătoresc) şi să înveţe cele dumnezeieşti de la aceştia. Căci în Biserica cea una, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după cuvântul Apostolului (1 Co 12, 27), pe care Grigorie Teologul, tălmăcindu-l în omilia 26, arată lămurit rânduiala cea întru aceştia, zicând: „Pe această rânduiala să o cinstim, fraţilor, pe aceasta să o păzim. Unul să fie ureche, altul limbă, altul mână, altul altceva, unul să înveţe, iar altul să înveţe (de la acela)”. Şi după aceea: „Şi cel ce învaţă (să o facă) cu supunere şi cel ce dă(ruieşte) să o facă cu bucurie, şi cel ce slujeşte (să o facă) cu râvnă; să nu fim toţi limbă, lucrul cel mai cu înclinare (pentru toţi), nu toţi apostoli, nu toţi profeţi, să nu tâlcuim toţi”; şi apoi spune: „Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind?” „De ce te apuci să comanzi oaste, fiind rânduit (pus) între ostaşi?” Şi în alt loc: „Înţelepciunea porunceşte”: „Nu fi grabnic în cuvinte, nu te măsura (întinde), sărac fiind, cu cel bogat, nici nu căuta să fii mai înţelept decât înţelepţii”.
Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) canonul de faţă, să se afurisească pe 40 de zile.
Poruncim de la canonul de faţă (înainte) să înceteze focurile care se aprind de către unii la lunile noi, înaintea sălaşelor proprii de lucruri, sau a caselor, şi pe care, după un obicei vechi, se apucă să le sară. De aceea, oricine ar face ceva de acest fel, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească. Căci este scris în (cartea) a IV-a a Împăraţilor: „Şi a zidit Manase altar întregii oşti a cerului, în cele două curţi ale casei Domnului, şi a trecut prin foc pe fiii săi, şi prezicea din semne şi ghicea din zborul păsărilor, şi a făcut grăitor din stomac (ventriloci), şi a înmulţit pe ghicitori, şi a înmulţit facerea răului înaintea Domnului ca să-L mânie pe El (4 Rg 21, 5-6).
Se cuvine ca, de la sfânta zi a învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (duminica următoare), întreaga săptămână să o petreacă credincioşii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi şi cântece (imne), petrecând şi în cântări duhovniceşti, bucurându-se întru Hristos, şi sărbătorind şi îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieştilor Scripturi şi îndestulându-se cu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi înviaţi împreună cu Hristos şi împreună înălţaţi. De aceea, în nici un chip să nu se facă în zilele arătate alergări de cai sau alte jocuri obşteşti (populare).
Scriptura dumnezeiască ne-a poruncit nouă să ne ferim de sânge, de sugrumat şi de desfrânare. Aşadar, pe cei care, din pricina lacomului stomac (pântece), cu oarece meşteşug prefac (pregătesc) în mâncare sângele oricărui animal şi astfel îl mănâncă pe acesta îi certăm (pedepsim) după cuviinţă. Iar dacă cineva s-ar apuca (încumeta) de acum înainte să mănânce în orice chip sânge de animal, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
(Orânduim) să nu fie îngăduit cuiva dintre toţi (nimănui) să strice sau să taie cărţile Vechiului şi Noului Testament, precum şi ale sfinţilor şi aleşilor (încercaţilor) noştri propovăduitori şi dascăli, sau să le dea spre nimicire, fie zarafilor de cărţi (nu librarilor), fie celor ce se numesc făcători de parfumuri sau altcuiva dintre toţi cei (de acest fel), decât dacă au ajuns cumva cu totul de nefolosit, ori din pricina moliilor, ori apei, ori într-un alt chip.
Iar cel prins de acum înainte că face ceva de acest fel să se afurisească pe un an. De asemenea (să se afurisească), şi cel ce cumpără astfel de cărţi, dacă acela nici nu le ţine pentru folosul lui propriu, nici nu le-ar da altuia spre facere de bine şi spre a le păstra, ci s-ar apuca (încumeta) să le strice pe acestea.
