Preaiubitorul de Dumnezeu episcopul Rigin şi ceilalţi împreună cu dânsul preaiubitori de Dumnezeu episcopi ai eparhiei (mitropoliei) ciprienilor, Zenon şi Evagrie, ne-au făcut cunoscut un lucru nou scornit, potrivnic (contrar) rânduielilor bisericeşti şi canoanelor sfinţilor apostoli si care primejduieşte (atinge) libertatea tuturor. Drept aceea, pentru că suferinţele obşteşti au trebuinţă de vindecare mai mare, ca unele care şi aduc stricăciune mai mare şi mai ales fiindcă nici nu s-a urmat (observat) vreun obicei mai vechi, ca episcopul cetăţii Antiohiei să facă hirotoniile cele din Cipru, după cum prin zapise (documente, scrisori) şi prin glasurile lor proprii au arătat (au confirmat) preaevlavioşii bărbaţi care şi-au făcut arătarea în sfântul sinod. Întâistătătorii sfintelor biserici din Cipru să aibă putere, fără tulburare şi fără silă, după canoanele cuvioşilor părinţi şi după vechiul obicei să fie făcute de către dânşii hirotoniile preaevlavioşilor episcopi.
Aceasta să se păzească (observe) şi în celelalte dieceze şi în eparhiile (mitropoliile) de pretutindeni, încât nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă (să nu apuce) altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins (ocupat) eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub el (sub stăpânirea lui), pe aceasta să o dea înapoi (restituie), ca să nu se calce canoanele părinţilor şi nici sub cuvânt (sub chipul sau pretextul) de lucrare simţită să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia (libertatea) pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul (Eliberatorul) tuturor oamenilor. I s-a părut, aşadar, sfântului şi ecumenicului sinod ca fiecare eparhie (mitropolie) să păzească curate şi nestrâmtorate (neatinse) drepturile care i se cuvin ei, de la început şi de mult, după obiceiul ţinut din vechime, având fiecare mitropolit îngăduinţa (permisiunea) ca pentru propria lui asigurare (siguranţă) sa ia opisele (copiile) celor ce s-au întocmit (hotărât). Iar dacă cineva ar înfăţişa o hotărâre potrivnică celor orânduite acum, i s-a părut întregului sfânt şi ecumenic sinod ca aceasta sa fie fără tărie.

Se cuvine mai ales ca, potrivit Scripturii celei insuflate (inspirate) de Dumnezeu, care zice: „Fă totul cu chibzuinţă” (Proverbe [Pr 4, 26]), cei rânduiţi prin sorţi spre sfânta slujire să chibzuiască cu toată luarea aminte (cumpăratea, acrivia) asupra tuturor celor ce trebuie să le facă. Pentru că se ajunge ca cei care doresc să vieţuiască în acest fel să-şi temeluiască în nădejdea bună cele ale lor şi să fi­e duşi ca purtaţi de vânt în cele după dorinţa lor. Şi mult adevăr cuprinde cuvântul acesta. Dar câteodată se întâmplă că vreo durere sfâşietoare şi de nesuferit, abătută asupra minţii o tulbură grozav şi o întoarce de la căutarea celor trebuitoare şi o împinge să privească ceva (considere) ca fiind dintre cele folositoare, ceea ce din fire este dimpotrivă. Ceva de felul acesta am văzut noi că a pătimit şi preaevlaviosul şi preacinstitorul de Dumnezeu episcop Eustatie. Căci acesta, după ce a fost hirotonit, precum se mărturiseşte, în mod canonic, a fost tulburat, după cum spune el, de către oarecare şi împins în împrejurări neaşteptate; apoi, din prea multă nelucrare ajungând neîndemânatic să facă faţă grijilor care i-au fost impuse, cu toate că putea să respingă defăimările din partea celor ce s-au ridicat asupra lui, totuşi, nu ştim în ce chip a adus (prezentat) scrisoare de abzicere (demisie). Dar trebuia ca o dată ce i s-a încredinţat purtarea de grijă preoţească, să o ţie (poarte) cu tărie sufletească şi astfel să înfrunte ostenelile şi să îndure (suporte) sudorile cele ce vor fi răsplătite. Dar pentru că s-a arătat o dată pe sine nepăsător, pătimind aceasta mai mult din nelucrare decât din delăsare sau lene, cucernicia voastră de nevoie a hirotonit pe preaevlaviosul şi preacininstitorul de Dumnezeu fratele şl împreună episcopul nostru Teodor, ca să poarte grija Bisericii: căci nu era cu cale ca ea să rămână văduvă şi să petreacă fără cârmuitor oile Mântuitorului. Dar fiindcă a venit la noi plângând, nu pentru cetate şi nici pentru Biserica pricindu-se (certându-se) cu amintitul, preacinstitorul de Dumnezeu episcop Teodor, ci doar cerând cinstea şi numele de episcop, cu toţii neam unit cu durerea bătrânului, socotind lacrimile lui ca fiind de obşte (ale noastre comune), ne-am grăbit să aflăm dacă numitul a fost supus caterisirii după lege, sau dacă a fost numai dovedit de oarecare abateri, de către cei ce îi bârfeau renumele său. Şi într-adevăr am aflat că el nu a săvârşit nimic de acest fel, ci că mai curând abzicerea (demisia) i s-a socotit ca vină (în loc de vină).
Drept aceea, noi nu prihănim nici pe cucernicia voastră, pentru că, după trebuinţă, aţi aşezat în locul lui pe amintitul, preaevlaviosul episcop Teodor. De aceea, neurmărind a certa aspru nelucrarea acestui bărbat, se cade ca mai degrabă să-l miluim pe bătrânul care este şi în afara cetăţii care l-a născut (l-a adus) pe el, şi care se află de o vreme atât de îndelungată departe de sălaşurile părinteşti, - am găsit ca este cu dreptate şi am orânduit (hotărât) fără nici o împotrivire (opoziţie) ca el aibă şi numele şi cinstea şi împărtăşirea de episcop; astfel însă, ca el să nu hirotonească, nici ocupând biserica să liturghisească din proprie stăpânire ci, sau împreună poftit, sau îngăduindu-i-se, de s-ar întâmpla (potrivi), de către vreun frate şi împreună episcop, după îndemnul lăuntric şi după dragostea cea întru Hristos. Iar dacă veţi chibzui ceva mai folositor cu privire la el, fie în viitor, fie după aceea, va plăcea şi acestui sfânt sinod.

Am găsit că este cu dreptate (bine) să se ţie canoanele aşezate de către sfinţii Părinţi la fiecare sinod de până acum.

Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni episcop ori horepiscop, ori presbiteri, ori diaconi, ori pe altcineva dintre aceia care se numără în cler, sau pentru bani ar înainta (ar institui, ar rândui) econom sau ecdic (apărător, avocat bisericesc) sau paramonar sau pe oricine din cler (din rândul slujbaşilor bisericeşti) pentru câştig ruşinos pe seama sa, cel dovedit că a făcut aceasta să se primejduiască în privinţa propriei sale trepte (spiţe), iar cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negoţ; ci să fie străin de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar dacă cineva s-ar vădi (ar apărea) ca mijlocitor în astfel de apucături (afaceri) ruşinoase şi nelegiuite (neîngăduite), să cadă şi acesta din treapta sa, dacă ar fi cleric, iar dacă ar fi laic sau călugăr (trăind călugăreşte), să fie dat anatemei.

A venit la Sfântul Sinod (la cunoştinţa Sfântului Sinod) că oarecari dintre cei cuprinşi (incluşi) în cler se fac arendaşi ai averilor străine pentru câştig ruşinos şi se îndeletnicesc cu treburi (afaceri) lumeşti, apoi, lenevindu-se în slujirea lui Dumnezeu şi alergând prin casele oamenilor, din iubire de argint iau asupra lor şi mânuirea (administrarea) de averi. De aceea, sfântul şi marele sinod a orânduit (hotărât) ca de acum înainte nimeni, nici episcopul, nici clericul, nici monahul, să nu ia în arendă averi, nici să se vâre (amestece) pe sine în chivernisirea (administrarea) lucrurilor lumeşti, afară numai dacă ar fi chemat cumva după legi la epitropia de neînlăturat (obligatorie) a nevârstnicilor (minorilor), sau dacă episcopul cetăţii l-ar rândui să poarte grija lucrurilor bisericeşti sau a orfanilor sau a văduvelor neajutorate sau a persoanelor care mai ales au trebuinţă de ajutor bisericesc pentru frica lui Dumnezeu. Iar dacă cineva de acum înainte ar încerca să calce cele orânduite (hotărâte), unul ca acela să se supună pedepselor bisericeşti.

Cei care cu adevărat şi fără prihană (curaţi) petrec viaţa cea singuratecă (monahală) să fie învredniciţi de cinstea cuvenită. Dar fiindcă unii, folosind chipul monahal cu făţărnicie, tulbură bisericile şi treburile politice, pribegind cu nepăsare prin cetăţi, ba purtându-se cu gândul să-şi întemeieze lor şi mănăstiri, s-a părut (sinodului) ca nimeni şi nicăieri să nu zidească sau să ridice mănăstire sau casă de rugă (biserică) fără învoirea episcopului cetăţii. Iar cei care trăiesc viaţa monahală fie în vreo cetate, fie la ţară, să se supună episcopului şi să păzească liniştea şi să petreacă numai în post şi rugăciune, rămânând neîncetat în locurile în care au fost rânduiţi; să nu tulbure nici treburile (lucrurile) bisericeşti, nici cele ale vieţii obşteşti (lumeşti), nici să nu se amestece în ele părăsindu-şi mănăstirile lor, fără numai dacă ar fi rânduiţi de către episcopul cetăţii pentru vreo trebuinţă urgentă (arzătoare). Iar în mănăstiri să nu se primească nici un sclav (rob) pentru a se face monah fără învoirea stăpânului său. Iar cel ce ar călca această orânduire (hotărâre) a noastră orânduim să fie afurisit (excomunicat), pentru ca să nu se hulească numele lui Dumnezeu. Iar episcopul cetăţii trebuie să poarte grijă trebuitoare mănăstirilor.

În privinţa episcopilor sau clericilor care umblă din cetate în cetate, s-a părut că trebuie să aibă tărie (vigoare) canoanele care au fost aşezate de Sfinţii Părinţi în privinţa aceasta.

Nimeni să nu fie hirotonit fără sorocire (destinaţie, absolut fără legătură, legat de vreun loc), nici presbiterul, nici diaconul, nici altcineva oarecare din starea bisericească (clericală); numai dacă cel ce se hirotoneşte va fi anume sorocit (destinat) pentru biserica unei cetăţi sau a unui sat, sau altarului (sanctuarului) unui mucenic (martir), sau mănăstiri. Iar în privinţa celor hirotoniţi fără soroace (destinaţii), sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca o astfel de hirotesie (hirotonie) să fie fără tărie şi ca nicăieri să nu poată sluji (lucra), spre ocara celui ce i-a hirotonit.

Am hotărât (orânduit) ca cei ce au fost rostuiţi (aşezaţi) odată în cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească; iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se reîntoarcă la aceea ce mai întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei.

Clericii aşezămintelor (azilurilor) pentru săraci şi ai mănăstirilor şi ai altarelor mucenicilor (sanctuarele martirilor) să rămână sub cârmuirea (jurisdicţia, ascultarea) episcopilor ce sunt în fiecare cetate, după predania (tradiţia) Sfinţilor Părinţi şi să nu se tragă (sustragă) cu trufie de sub oblăduirea episcopului propriu. Iar cei ce îndrăznesc să răstoarne o astfel de tocmire (orânduire) în orice chip, şi cei ce nu sunt supuşi propriului lor episcop, dacă ar fi clerici, să fie supuşi pedepselor canoanelor, iar dacă ar fi monahi sau mireni (laici), să fie afurisiţi (excomunicaţi).